Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Memorialul Gheorghe Ilie Gheorghe

• Iubitorii de tenis de masă vor putea juca în sala care poartă numele profesorului Gheorghe Ilie Gheorghe

Sâmbătă, 11 iunie 2016, s-au împlinit 150 de zile de când a trecut în nefiinţă profesorul Gheorghe Ilie Gheorghe, un râmnicean binecunoscut, adânc implantat în amintirea familiei, prietenilor, elevilor pe care i-a instruit şi a cunoştinţelor lui. Un infarct nemilos – boala sufletiştilor şi a celor cărora munca le este stăpân – l-a luat de lângă cei dragi. La iniţiativa unor prieteni şi colegi, în Palatul Copiilor, din municipiul Râmnicu Vâlcea, locul său de muncă, s-a deschis o sală de sport, pentru tinerii jucători de tenis de masă, botezată, de acum, cu numele său. La inaugurare au participat foştii săi elevi, colegi de profesie, prieteni şi bune cunoştinţe. În memoria dispărutului nostru prieten, un preot a oficiat slujba de sfinţire a noului locaş de sport și de pomenire. Mulţumind participanţilor la eveniment, directorul Palatului Copiilor, prof. Cătălin Sîiulescu a impresionat asistenţa, citind deviza fostului său coleg, căruia, de nenumărate ori, îi plăcea să spună: „Nu sunt profesor: doar un tovarăş pe care l-ai întrebat pe unde să mergi. Ţi-am arătat spre înainte, înaintea mea şi a ta”.

Evenimentul a continuat cu un concurs de tenis de masă, după care câştigătorii au fost premiaţi cu trofee sportive, medalii, diplome şi agende memoriale care cuprind fotografii ale fostului profesor, însoţite de maximele şi pildele lui preferate. Dumnezeu să-l aibă în grija lui! Nu-l vom uita niciodată…