Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

EXCLUSIV: Pârtia de la Obârșia Lotrului, TRANSALPINA SCHI RESORT, se deschide sâmbătă! VEZI AICI programul (FOTO)

Iubitorii sporturilor de iarnă din județul Vâlcea și nu numai au motive de bucurie. Pârtia de la Obârșia Lotrului, Transalpina Schi Resort, se deschide sâmbătă, 29 decembrie 2018, începând cu orele 10.00. Telegondola și pârtia de sub telegondolă vor funcționa după programul stabilit de administratorii pârtiei. De sâmbătă se va putea schia pe cel mai modern și mai frumos domeniul schiabil, Transalpina Ski Resort. Toate instalațiile au fost verificate și funcționează la parametri normali astfel âncât la Obârția Lotrului va începe distracția.
Deși CEZ a stricat o parte din planurile administratorilor pârtiei, întârziind deschiderea oficială a acesteia în sezonul 2018 – 2019, iată că toate problemele au fost depășite și ne așteaptă un sezon senzațional.

Telegondola și pârtia de sub telegondolă vor funcționa după programul stabilit de administratorii pârtiei. Programul este următorul :
10- 16.30 sâmbătă 29.12
9- 16.30 duminica 30.12
9-13 luni 31.12
Activitatea se reia în data de 02.01.2019 începând cu ora 12.00 – 16.30

Amintim că domeniul schiabil de la Obârșia Lotrului a fost construit de firma Acomin Deva, care este administrată de Dan Faur, și to această societate administrează domeniul schiabil Transalpina Ski Resort, de la Vidra – Vâlcea. După problemele din anii trecuţi, când din cauza unor neînţelegeri, între administraţia locală – beneficiara domeniului şi firma care o administrează, sezonul de iarnă a început cu întârziere, anul acesta totul va depinde doar de vreme. Dan Faur estimează că pentru prima dată, după mulți ani, există toate premisele unui sezon de iarnă excelent pentru iubitorii sporturilor de munte.
Domeniul schiabil Transalpina Ski Resort pune la dispoziţia iubitorilor de sporturi de iarnă o serie de facilităţi: şapte pârtii pentru începători şi avansaţi, telescaun, teleschi, tegondolă, instalaţii, dacă nu cele mai moderne printre cele mai moderne, pe o suprafaţă considerată cea mai ofertantă în acest moment din ţară.

 

Tarife Iarna

1. Skipass ADULT pentru 1 zi – 108 RON + 2 RON Taxa Salvamont
2. Skipass ADULT pana la ora 14:00 – 78 RON + 2 RON Taxa Salvamont
3. Skipass ADULT dupa ora 13:00 – 73 RON + 2 RON Taxa Salvamont
4. Skipass STUDENT/ELEV >14 ani pentru 1 zi – 98 RON + 2 RON Taxa Salvamont
5. Skipass STUDENT/ELEV > 14 ani pana la ora 14:00 – 78 RON + 2 RON Taxa Salvamont
6. Skipass STUDENT/ELEV > 14 ani dupa ora 13:00 – 73 RON + 2 RON Taxa Salvamont
7. Skipass ELEV (7-14 ani) pentru 1 zi – 63 RON + 2 RON Taxa Salvamont
8. Skipass ELEV (7-14 ani) pana la ora 14.00 – 48 RON + 2 RON Taxa Salvamon
9. Skipass ELEV (7 -14 ani) dupa ora 13:00 – 48 RON + 2 RON Taxa Salvamont
10. Skipass COPIL sub 7 ani pentru 1 zi – 23 RON + 2 RON Taxa Salvamont
11. Skipass ADULT 50 puncte – 118 RON + 2 RON Taxa Salvamont
12. Skipass ADULT 25 puncte – 58 RON + 2 RON Taxa Salvamont
13. ABONAMENT FULL SEZON – 2000 RON + 2 RON Taxa Salvamont
14. Bilet urcare telegondola ADULT – 23 RON + 2 RON Taxa Salvamont
15. Bilet urcare telegondola COPIL (5-14 ani) – 13 RON + 2 RON Taxa Salvamont
16. Skipass ADULT pentru 7 zile – 548 RON + 2 RON Taxa Salvamont
17. Skipass ADULT pentru 3 zile – 298 RON + 2 RON Taxa Salvamont
18. Skipass ADULT pentru 2 zile – 198 RON + 2 RON Taxa Salvamont
19. Skipass ELEV (7-14 ani) pentru 7 zile – 393 RON + 2 RON Taxa Salvamont
20. Skipass ELEV (7-14 ani) pentru 3 zile – 173 RON + 2 RON Taxa Salvamont
21. Skipass ELEV (7-14 ani) pentru 2 zile – 113 RON + 2 RON Taxa Salvamont

Tarife puncte:
Urcare Telegondola 10 pct
Urcare Telescaun 6 pct
Urcare Teleski nr.1 4 pct
Urcare Teleski nr.2 3 pct
Nota: * skipass-ul NU este TRANSFERABIL.
* preturile includ TVA.
* reducerea se acorda pe baza carnetului de elev/student valabile si vizate la zi.
* coborarea cu gondola este GRATUITA.
* punctele sunt valabile 30 de zile.

Taxa parcare domeniul schiabil 10 RON/zi.

Avand in vedere calitatea slabă a semnalului GSM nu este posibila plata cu cardul/POS.