Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Distracție la superlativ! Asociația Mămici din Vâlcea a făcut peste 500 de copii fericiți de Ziua Copilului (foto)

Peste 1.500 de copii și părinții au participat la cel mai mare eveniment organizat în Vâlcea de Ziua Copilului denumită ”Competiția Copiilor”. Evenimentul, al cărui principal organizator, a fost Asociația Mămici din Vâlcea, s-a dovedit a fi unul interactiv, cu multă animație, bucurie, muzică bună, dar și întreceri sportive.

Prin „Competiția copiilor sportivi 1 iunie 2018” s-a urmărit să se aniverseze toți copiii vâlceni, să se stârnească dorința pentru sport şi fair play pentru toți participanții la Traseul aplicativ cu obstacole şi alergare, să se aducă multe zâmbete pe fața copiilor, prin picturi pe față, fotografii haioase la minut, program muzical şi artistic, demonstrație de Katate și Parkour, prin prezența mascotelor Disney şi a prințeselor din desene, să se strângă fonduri destinate cazurilor umanitare pe care Asociația Mămici din Vâlcea le are în desfăşurare.

A fost un maraton de concursuri sportive pentru toate categoriile de vârstă, recitaluri de muzică, și dans, spații de joacă în aer liber amenajate pentru cei foarte mici, ateliere de desen. Traseul aplicativ cu obstacole şi alergare a fost realizat pentru copii de către Gabriela Cruceru – Ioniță Club Center.

Prezența Roxanei Moise, eroina copiilor de la Exatlon, a creat spectacol. Roxana a făcut sport cu cei mici, a dansat, a alergat și și-a făcut poze cu câteva mii de fani, nu numai copii, ci și părinții acestora.
S-au împărțit sute de diplome și premii, iar mulți dintre vizitatorii centrului comercial au rămas să urmărească competițiile celor mici.

După ce toată ziua parcarea din mallul Shopping City a fost arhiplină, spre seară, băieții de la Noaptea Târziu au încălzit atmosfera cu muzica lor extraordinară.

Alături de Mămicile din Vâlcea, în această zi specială dedicată copiilor, s-au aflat și reprezentanții Arhiepiscopiei Râmnicului, care au contribuit substanțial pentru ca acțiunea să fie un real succes.

„A fost greu, dar nu imposibil, o adevărată provocare, din dorința de a realiza o zi memorabilă pentru cât mai mulți copii, 500 au primit diplome şi medalii de participare, iar ocupanții locurilor 1, 2 şi 3 pentru fiecare categorie au primit cupe şi premii surpriză. Noi, organizatorii am primit multe zâmbete şi îmbrățişări, pe lângă atribuțiuni pe care la ediția urmatoare le vom organiza mult mai detaliat.

Mulțumim ECHIPEI minunate care am devenit, lucrând împreună la acest eveniment:

Organizatori: Asociația Mămici din Vâlcea – organizator; Shopping City: gazdă şi sponsor; Ioniță Sport Center: demonstrație de karate a domnului Ioniță Mihai, 5 DAN Karate Shotokan, antrenor şi preşedinte al clubului Ioniță Sport Center, alături de sportivii săi; organizarea Competiției – Traseu aplicativ de obstacole şi alergare a doamnei Gabriela Cruceru, 3 DAN Karate Shotocan, antrenor şi reprezentant al clubului de Karate Ioniță Sport Center şi arbitrilor săi; Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea – organizator şi susținător al proiectului. Prin prezența doamnei viceprimar, Carmen Preda, cea care împreună cu Președintele Asociației Mămici din Vâlcea, Denisa Matei, a tăiat panglica primei Ediții a Competiției Copiilor Sportivi.

Parteneri: Arhiepiscopia Râmnicului – sponsor (mese, scaune, corturi şi 600 sticle de apă); Invitat special – Roxana Moise – concurent Exatlon, a fost asaltată de mulțimea de copii, care și-au dorit autografe și poze împreună cu războinica; voluntari ai liceului Antim Ivireanu; Ancuflor – mascote, animație pentru copii – Mihaela Fuiorea (loc de joacă Cozia et.3); Magic Events Vâlcea – pentru petreceri de neuitat; cabina foto STAR (copiii au donat pentru fotografia la minut, iar fondurile adunate, AMV îi foloseşte la rezolvarea cazurilor umanitare în desfăşurare); Catchy – Fotograph „Let’s be catchy together „; program artistic susținut de clasa de canto a doamnei soprane Monica Scurtu ( Delia Preoteasa, Alexia Firpo, Lorena Gherman, Rebeca Andronache, Anastasia Scurtu) şi Popescu Alexandra ( finalistă la Mamaia copiilor 2018, secțiunea Creație), Băieşu Raisa (finalistă la Mamaia copiilor 2018, secțiunea interpretare); Carrefour Râmnicul Vâlcea – sponsor al câștigătorilor de pe locurile 1, 2 şi 3 pentru fiecare categorie de vârstă.

Parteneri media: Vocea Vâlcii; Televiziunea VTV; Gazeta Vâlceană; Evenimentul Vâlcean.

Invitați speciali: Viceprimar Carmen Preda , părinte consilier Cristian Bănuță, concurent Exatlon Roxana Moise” ne-a transmis Denisa Matei, președinta Asociației Mămici din Vâlcea.

„Manifestările la care au participat foarte mulți copii au fost organizate la inițiativa Asociației „Mămici din Vâlcea”, asociație cu care am desfășurat numeroase proiecte de sprijinire a familiei atât în cadrul Marșului pentru viață sau a dezbaterilor privind cooperarea dintre Biserică, Familie, Școală și ONG-uri în educarea copiilor. În cadrul activităților comune reafirmăm de fapt rolul fiecărui factor educațional în formarea tinerilor și ne dorim ca aceștia să descopere valori precum prietenia și solidaritatea, respectul față de părinți, educatori și Biserică, dragostea față de neam, responsabilitatea față de natură. Dezvoltarea armonioasă a tinerilor se poate realiza doar respectându-le valorile și, în același timp, promovând principii sănătoase de viață. Cu mulți dintre voluntari și participanți ne-am întâlnit și în cadrul unor evenimente duhovnicești, culturale și educative, fapt pentru care ne bucură că activitățile acestei zile au fost cu preponderență sportive și ludice”, a subliniat Părintele Consilier Cristian Bănuță.