Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Ministrul Economiei a venit la Oltchim

Luni, 8 septembrie a.c., ministrul Economiei, Constantin Niţă, se află, pentru câteva ore, în judeţul Vâlcea, pentru a vizita combinatul chimic Oltchim. Ministrul a dorit să vadă cu ochii lui cum funcţionează noua secţie de oxoalcooli, deschisă săptămâna trecută. Niţă a vizitat secţia în prezenţa preşedintelui CJ, Ion Cîlea, a conducerii Oltchim, dar şi a liderilor sindicali.

În urmă cu două săptămâni de zile, sindicaliştii de la Oltchim au fost la Bucureşti şi s-au întâlnit cu ministrul Niţă, care le-a promis soluţii pentru combinat. După întâlnire, sindicaliştii au spus că principala preocupare a ministrului a fost să îi convingă pe chimişti să îl susţină pe Victor Ponta pentru preşedinţia României, pentru că numai aşa li se vor rezolva problemele la Oltchim.

De asemenea, ministrul Niţă intenţionează să se vadă cu sindicaliştii şi în această zi, aceştia fiind chemaţi la şedinţă pentru ora 14.00. În acest moment, ministrul se află în sală cu sindicaliştii.

De neînţeles sunt măsurile de securitate luate de conducerea Oltchim, care le-a ordonat paznicilor ca nimeni să nu calce în preajma combinatului, jurnaliştii de la VOCEA VÂLCII fiind ţinuţi în afara parcării SC OLTCHIM SA.