Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AVERTIZARE: VIJELIILE pun stăpânire pe jumătate din ţară. Judeţul Vâlcea e vizat

O nouă atenţionare de la Administraţiei Naţionale de Meteorologie ne pune în vedere că mai multe zone ale ţării, prin care şi Muntenia, se va instala codul galben de vijelii începând cu sâmbătă, 3 mai a.c. de la ora 22.00.

„În intervalul menţionat, vor fi averse ce vor avea caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului şi izolat căderi de grindină, îndeosebi în sud-vestul ţării şi în zonele de deal şi de munte.

Cantităţile de apă vor depăşi local 20…25 l/mp si izolat 50 l/mp, în noaptea de sâmbătă spre duminică în Banat, Oltenia şi nord-vestul Munteniei, iar în cursul zilei de duminică şi în noaptea de duminică spre luni şi în sud-vestul Transilvaniei, nordul Munteniei, precum şi în zona Munţilor Apuseni şi local a Carpaţilor Orientali.

Notă: Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala şi în celelalte regiuni, dar pe intervale mai scurte de timp şi la cote mai reduse” – se arată într-o avertizare a Administraţiei Naţionale de Meteorologie.