Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

AVERTIZARE de vijelii în nordul judeţului Vâlcea

Meteorologii de la ANM au emis o avertizare pentru intervalul 24 iunie, ora 14.00 – 24 iunie, ora 23.00, iar nordul judeţului Vâlcea este vizat. Astfel, se vor înregistra fenomene de instabilitate atmosferică accentuată şi ploi însemnate cantitativ. Specialiştii ANM atenţionează că ploile vor avea caracter torenţial, iar zonal sunt posibile vijelii şi căderi de grindină. „În intervalul menţionat instabilitatea atmosferică va fi accentuată îndeosebi în regiunile estice, centrale şi în zona de munte. Vor fi averse ce vor avea şi caracter torenţial, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, ce vor lua trecător aspect de vijelie şi căderi de grindină. Cantităţile de apă vor depăşi 25…30 l/mp şi izolat 50…60 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se pot semnala şi în celelalte regiuni, dar pe arii restrânse” – se arată în avertizarea meteorologilor.