Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

24 de infectări cu coronavirus în județul Vâlcea în ultimele 24 de ore, 1.356 în țară și 35 de decese

Numărul persoanelor infectate cu coronavirus în județul Vâlcea crește îngrijorător, 24 doar în ultimele 24 de ore și un bilanț de 441 cazuri, conform datelor transmise astăzi de Grupul de Comunicare Strategică.
 
Un nou record de cazuri zilnice de coronavirus se înregistrează în România, cu 1356 infectări depistate în ultimele 24 de ore din 23.402 teste. Alte 35 de decese au fost raportate, dintre care doua persoane sub 29 de ani si una cu varsta intre 30 si 40 de ani. Ingrijorator este ca numarul de pacienți internați la Terapie Intensivă a ajuns la 402.Până astăzi, 30 iulie, pe teritoriul României, au fost confirmate 49.591 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 26.609 pacienți au fost declarați vindecați și 4.005 pacienți asimptomatici au fost externați la 10 zile după depistare.
 
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 1.356 de cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor noi o regăsiți în tabelul de mai jos:
 
Alba – 17, Arad – 18, Argeş – 103, Bacău – 45, Bihor – 44, Bistriţa-Năsăud – 17, Botoşani – 7, Braşov – 60, Brăila – 47, Buzău – 36, Caraş-Severin – 15, Călăraşi – 1, Cluj – 0, Constanţa – 27, Covasna – 14, Dâmboviţa – 26, Dolj – 37, Galaţi – 55, Giurgiu – 1, Gorj – 43, Harghita – 17, Hunedoara – 18, Ialomiţa – 9, Iaşi – 45, Ilfov – 24, Maramureş – 15, Mehedinţi – 11, Mureş – 11, Neamţ – 37, Olt – 19, Prahova – 78, Satu Mare – 3, Sălaj – 6, Sibiu – 12, Suceava – 42, Teleorman – 9, Timiş – 76, Tulcea – 3, Vaslui – 41, Vâlcea – 24, Vrancea – 18, Bucureşti – 223.
 
În intervalul 29.07.2020 (10:00) – 30.07.2020 (10:00) au fost înregistrate 35 de decese (18 bărbați și 17 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău, Botoșani, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Dâmbovița, Dolj, Iași, Maramureș, Suceava, Timiș, Vâlcea, Vaslui și Municipiul București.
 
Dintre acestea, 2 decese au fost înregistrate la categoria de vârstă 20-29 ani, 1 deces la categoria 30-39 ani, 1 deces la categoria de vârstă 40-49 ani, 1 deces la categoria de vârstă 50-59 ani, 12 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 6 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 12 decese la categoria de peste 80 de ani.
 
Toate cele 35 de decese înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități.