Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nicolae Concioiu, un primar tenace şi responsabil

SĂ CONTINUĂM CE AM ÎNCEPUT ÎMPREUNĂ! Oferta electorală a primarului comunei Guşoeni, Nicolae Concioiu, este una variată, care surprinde, în detaliu, nevoile comunităţii pe care o conduce. În ceea ce priveşte realizările, din mandatul trecut, se poate spune că social-democratul se poate lăuda că a reuşit să transforme comuna Guşoeni într-una modernă, preocupându-se, în special, de asfaltarea drumurilor comunale, reabilitarea şcolilor şi bazelor sportive, precum şi construirea unora noi. Nicolae Concioiu este un primar ales de comunitate, din comunitate, pentru comunitate, care nu a făcut niciodată promisiuni fără acoperire. În plus, el a dovedit că a pus, în toate acţiunile întreprinse până acum, interesul cetăţenilor deasupra celui personal sau de grup. În 3 iunie, Nicolae Concioiu îşi lansează candidatura la primărie Deja aflată la cea de-a treia ediţie, Ziua comunei Guşoeni, promite primarul Nicolae Concioiu, va fi o reuşită de excepţie. „Cu această ocazie, am organizat un spectacol care, sperăm noi, va fi pentru  toate gusturile. În data de 3 iunie, de Ziua comunei, vor concerta Florin Peşte, Valencio, Laura, Jeni Nicolau, Cristi Bănăţeanu şi îndrăgita cântăreaţă de muzică populară, Maria Ghinea, precum şi formaţia «Lăutarii din Guşoeni». Aşadar, îi aşteptăm pe toţi locuitorii comunei să fie aici, împreună cu noi, la această importantă sărbătoare care va coincide şi cu lansarea mea la funcţia de primar al comunei Guşoieni”, ne-a spus primarul Nicolae Concioiu. OFERTA ELECTORALĂ

  1.  Atragerea de investitori pentru crearea de locuri de muncă;
  2. Modernizarea şi reabilitarea Şcolii Generale Guşoeni;
  3. Modernizarea Dispensarului Medical Guşoeni;
  4. Asfaltarea drumurilor comunale: DC 86 Spârleni Deal; Biserică Măgureni; Valea Rudarilor – Dadiciu; Butari – Spârleni Deal; Butari – Ursoaia; Butari – Biserică Codroaia; Butari – Crişeşti; Tilă – Izlaz Burdălesti; Guşoianca – Şerbăneşti; Pietruire drum Carabuca – Năgrăpiţa
  5. Construirea Căminului Cultural Guşoeni;
  6. Construire Grădiniţă cu program prelungit;
  7. Construire Biserică în satul Guşoianca;
  8. Alimentare cu apă în toată localitatea;
  9. Staţie de epurare şi canalizare în toată localitatea;
  10. Alimentare cu gaze naturale în toată localitatea;
  11. Amenajarea drumurilor de tarla;
  12. Întreţinerea şi consolidarea izlazurilor comunale;
  13. Regularizarea pârâului Guşoianca;
  14. Renovarea şcolilor Guşoianca, Burdăleşti şi Dealu Mare;
  15. Achiziţii de utilaje agricole pentru cultivarea terenurilor;
  16. Achiziţii de autospeciale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă;
  17. Înfrăţirea comunei cu localităţi din străinătate;
  18. Înfiinţarea tarafului „Lăutarii din Guşoeni”.

Realizări ale primarului Concioiu Nicolae în Mandatul 2009 – 2012

  1. Asfaltare DC 85 Guşoianca pe o distanţă de 5 Km;
  2. Asfaltare DC 86 Spârleni Deal – Dealu Mare pe o distanţă de  2 Km;
  3. Asfaltare DC 86 Dealu Mare – DN 67 B pe o distanţă de 3 Km;
  4. Asfaltare Drum Biserica Spârleni pe o distanţă de 300m;
  5. Pietruire drum şi amenajare şanţuri în satul Dadiciu pe o distanţă de 2,5 Km;
  6. Pietruire drum şi amenajare şanţuri în satul Valea Rudarilor;
  7. Pietruire drum Ursoaia pe o distanţă de 500 m;
  8. Pietruire drum şi amenajare şanţuri Butari – Spârleni Deal pe o distanţă de 1,5 km;
  9. Pietruire drum Butari – Crişeşti pe o distanţă de 400 m;
  10. Pietruire drum Guşoianca – Şerbăneşti pe o distanţă de 300 m;
  11. Înfiinţarea şi funcţionarea punctului sanitar din Guşoianca;
  12. Reabilitarea şi dotarea Căminului Cultural Guşoianca;
  13. Amenajarea drumurilor către cătunele Carabuca şi Năgrăpiţa inclusiv piscul Gherghinei şi către Năgrapiţa matcă; Spârleni Vale prin peri către Dealu Mare;
  14. Amenajarea drumurilor către terenurile agricole şi forestiere: La Alexeşti; La Rogoz; La Băncescu; Dealu Clăpanului; Năgrăpeasa; La Crişeşti; La Miriştii către Dealu Mic; Dealu Mare – Butari; La Nea Ghiţă; Dealu Teiului;
  15. Amenajarea albiei pârâului Guşoianca în zona Şerbăneşti şi Biserica Guşoianca;
  16. Curăţirea, întreţinerea şi consolidarea izlazurilor Butari, Spârleni Vale şi Burdălesti;
  17. Amplasarea staţiilor de călători în toate satele;
  18. Funcţionarea şi extinderea iluminatului public prin montarea a cca. 160 lămpi în toate satele comunei, inclusiv în satele unde nu funcţiona iluminatul public: Dealu Mare, Năgrăpiţa şi Carabuca;
  19. Înfiinţarea transportului şcolar prin punerea în funcţiune a microbuzului;
  20. Igienizarea şi împrejmuirea terenurilor aferente şcolilor din satele Guşoeni; Guşoianca, Burdăleşti şi Dealu Mare;
  21. Înfiinţarea, organizarea şi sărbătorirea zilei comunei de Sf. Dumitru şi de Rusalii;
  22. Construirea şi înfiinţarea Târgului Săptămânal în ziua de Duminică;
  23. Amenajarea şi împrejmuirea terenului de minifotbal din satul Valea Rudarilor;
  24. Amenajarea şi împrejmuirea cimitirului Guşoianca şi a miniterenului din Poiană;
  25. Amenajarea şi împrejmuirea terenului de fotbal din satul Burdăleşti;
  26. Construirea unei Bazei Sportive moderne cu două terenuri de joc, unul cu gazon natural de înaltă calitate si unul artificial;
  27. Înfiinţarea şi funcţionarea echipei de fotbal CS GUŞOENI în liga a V-a a campionatului judeţean de fotbal pe locurile fruntaşe;
  28. Amenajarea sediului primăriei Guşoeni şi dotarea acestuia cu sisteme antiefracţie şi  de supraveghere, grup social şi alimentare cu apă, precum şi amenajarea parcului din faţa sediului primăriei;
  29. Realizarea proiectului integrat prin PNDR Măsura 3.2.2., care cuprinde: Alimentare cu apă, Canalizare şi Staţie de Epurare, Modernizare DC 85 Guşoianca, Grădiniţă cu program prelungit în satul Spârleni şi Dotarea cu costume populare a ansamblului folcloric al Căminului Cultural Guşoianca, Proiect declarat Eligibil Reportat;
  30. Realizarea proiectului şi licitarea execuţiei în favoarea R.A.J.D.P. Vâlcea pentru construirea unui pod de beton în punctul Mazileşti;
  31. Expertizarea vechiului Cămin Cultural din centrul comunei, demolarea acestuia şi realizarea proiectului de execuţie al noului Cămin Cultural, aflat în faza de licitaţie;