Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Zoaiele din presă

Încet, încet se sting ecourile protestului împotriva degradării jurnalismului în România, dar şi al celui de duminică, de solidaritate cu Andrei Pleşu, îndreptat împotriva linşajului mediatic la care acesta a fost supus. Protestele au fost generate de „plutonul de execuţie” de la Antena 3, unde Gâdea – răspopitul funcţionar al lui Voiculescu şi dezaxatul Ciuvică nu au putut fi opriţi din ofensiva lor împotriva filosofului, după cum nu pot fi opriţi nici ceilalţi funcţionari de presă antenişti – Badea, Grecu, Tudor şi restul, care acţionează în haită împotriva unor inamici simbolici, pentru a anihila vocile critice îndreptate împotriva protectoratului politic şi a securistului îmbogăţit, acuzat de rapt din bun public. În ambele cazuri s-au strâns mii de semnături, incriminându-se linşajul mediatic practicat de canalul TV devenit ruşinea ţării dar şi pasivitatea CNA-ului care nu vrea să ia măsuri de sancţionarea lor.

Pentru a fi eficiente, petiţiile purtătoare de semnături ar trebui să fie trimise şi firmelor care îşi fac publicitate pe acest post, cu menţiunea că devine foarte posibil ca românii să nu le mai cumpere produsele mediatizate, scârbiţi de atitudinea publică a celor la care au apelat. Poate păţeşte şi Antena3 ce a păţit Ghiţă ciobanul, după ce s-a pozat cu Ponta. Oamenii normali nu ar putea rezona cu aceia care slujesc corupţii ce jefuiesc şi distrug ţara din ’90 încoace.

Divizarea societăţii româneşti datează din 1990, când nu exista decât TVRL. De atunci, societatea a fost divizată în permanenţă. Ceea ce s-a schimbat şi seamănă cumva cu momentul iniţial, e radicalizarea extremă a discursului public. Evident, Antena 3 are o contribuţie la radicalizare şi nu la divizare, care îi preexistă. Dar a atribui doar Antenei 3 responsabilitatea radicalizării înseamnă a o considera aproape atotputernică, ceea ce nu e cazul, şi a oculta contribuţia celorlalţi actori media. Veninul revărsat zilnic în spaţiul public, ura cultivată sistematic nu constituie monopolul Antenei 3 şi e consecinţa, nu cauza. Cauza e mesajul politic agresiv promovat de oamenii puterii şi preluat mimetic de adversarii lor.

Sunt destui interesaţi de însănătoşirea întregului câmp jurnalistic şi nu doar de sancţionarea unei tabere şi victimizarea celeilalte. Pentru echilibru e nevoie de pluralism media. Dar aici nu e pluralism, sunt două tabere care se păruiesc. Nu există niciun dialog, niciun argument, doar invective şi anatemizări. Problema e că presa a abdicat de la misiunea ei şi s-a înhămat la un jug politic, ceea a decredibilizat-o. Dacă vrea să (re)devină credibilă, trebuie să renunțe in corpore la tacticile neprofesioniste.

Oare de ce presa din Anglia, Franţa, Germania, USA este a 4-a putere în stat? Pentru că a acţionat a 3-a putere – Justiţia. Atât timp cât un jurnalist nu răspunde pentru ce scrie, ne mirăm de zoaie? În USA, tribunalele au amendat cu milioane de dolari ziare care au publicat zoaie. În Anglia s-a dezmembrat imperiul Murdoch pentru motiv de zoaie. La noi, cu stindardul libertăţii de opinie, a dispărut respectul faţă de persoană. De fiecare dată când îi văd pe Mihai Gâdea sau pe Mircea Badea, mă gândesc la bietele lor mame. Când îşi văd copiii pe ecran, stropşindu-se, ocărând, înveninând, minţind, aruncând cu noroi în Lumini intelectuale cu care aceşti şerpi incoerenţi moral nici nu se compară, oare cum se simt ele? Oare nu le este frică de Dumnezeu? Atunci, mi-aduc aminte că şi Jdanov, şi Goebbels, şi Pauker, şi Ceauşescu au avut si ei mame. Cine ştie, poate că mamele celor doi antenişti sunt chiar şi mândre că odraslele lor s-au ajuns. Chiar dacă nu există Dumnezeu, karma tot există. Banii încasaţi în genunchi de trompetele de propagandă de la viitorul puşcăriaş patron, vor fi irosiţi pe spitale şi parastase, din cauza justiţiei divine.