Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Viţeii de la Poarta Schengen

România, întotdeauna, în istorie, a fost ţinta poftelor puterilor europene, iar românii au fost consideraţi slabi, buni de manipulat, trădători, cei care-şi fură singuri căciula unul altuia, putând fi uşor învrăjbiţi între ei. Aşa că, dacă ne uităm în urmă, la evenimentele importante şi deciziile luate în istorie, observăm că România a fost lăsată cam deoparte şi alţii au hotărât poziţia şi locul ei în lume, precum şi programul viitorului poporului. Ca şi acum, sub egida UE şi USA! Pe acest fond, vecinii noştri – ruşii – joacă şah cu americanii, pe terenul nostru. În ultima perioadă, Rusia şi-a intensificat eforturile de a-şi spori influenţa în Europa de Est, declanşând un proces de re-sovietizare, din dorinţa de a-şi recăpăta zonele de influenţă pierdute în 1989. Episodul suspendării preşedintelui Traian Băsescu a fost o parte a războiului geostrategic dintre Statele Unite ale Americii şi Germania pe de o parte şi Rusia pe cealaltă parte.

     De când România a acceptat scutul antirachetă, Rusia a început ofensiva. Prima mişcare a fost plasarea unei unităţi de genişti în Serbia. Au speculat aversiunea sârbilor faţă de bombardamentele NATO, la Belgrad. Şi, până la urmă, sârbii tot slavi sunt, aşa că nu se pune problema relaţiilor cu ruşii. România este o insulă dacică într-un ocean slav. Pe ruşi nu i-a interesat de ce fac slavii lor, un telefon şi i-a liniştit. Cu România, însă, este altceva. Trebuie pusă sub control, pot avea surprize. Şi atunci se folosesc de… filoruşi. Plus poporul, tembelizat de comunişti şi acum de uslamişti. Nu e mare filosofie să înţelegi că, atunci când vrei să fii primit într-un grup, indiferent care ar fi el, trebuie să accepţi şi să respecţi regulile grupului respectiv. Iar noi, în acest moment, nu dăm semne că am fi dispuşi să respectăm regulile grupului european pe care îl vizăm. Titus Corlăţean – ministrul de Externe USL a realizat performanţa de a ne azvârli în istoria diplomaţiei. În mod oficial, chestionat asupra mult-amânatei intrări a României în Schengen, el a declarat: “Aşa cum am trăit fără Schengen, putem să trăim în continuare”. Hai, că a zis-o! Na, că nu mai „negociem în genunchi”. Ne luăm jucăriile şi ne cărăm.

     Uslamiştii au luat-o razna rău de tot. Cred că lumea politică civilizată – occidentală se cruceşte când vede astfel de atitudini anti-europene şi anti-democratice, venite în lanţ din partea lor. Întâi apare Corlăţean şi dă drumul pe gură unor prostii inimaginabile şi de neconceput pentru un ministru, mai ales de externe. Apoi, a doua zi, sare imediat Premierul să-l salveze, băgând România de tot în rahat. Colac peste pupăză, apare şi Antonescu să pună moţ la toată tărăşenia, sărind în ajutorul lui Corlăţean. Antonescu nu e rus. Problema e că se comportă sovietic. Putem trăi şi fără Schengen? Poate el poate. Eu vreau să trăiesc cu Schengen, iar atunci când vorbeşte în numele meu, trebuie să mă întrebe, mai întâi. Problemele de politică partinică nu mă interesează. Şi, la drept vorbind, nici măcar nu văd care-i rostul comentariului lui Crin. El nu e, de fapt, nici prim-ministru, nici preşedinte. Cu alte cuvinte, Antonescu chiar nu contează, în schimb, USL arată că este pro-Kremlin. Acum se vede clar!

     Pentru a-şi scăpa puşcăriabilii, nu mai contează că românul trăieşte în mizerie. Prin această luare de poziţie faţă de intrarea în Schengen, ministrul de Externe al României face public politica USL de izolare a ţării. Intrând în spaţiul Schengen, am avea drept de muncă deplin în ţările respective şi am putea beneficia de condiţiile pe care cetăţenii acelor state le au. Guvernanţii ar trebui să ştie că majoritatea banilor în România vin de la cei care lucrează în spaţiul Schengen, având o viaţă grea fără anumite drepturi. Şi vine un retardat inconştient să facă declaraţii de acest gen.

     Ne merităm soarta. Prostimea a condus tot timpul România. Dacă USL-amiştii lui Ilici vor în Rusia, ducă-se învârtindu-se. Noi, ceilalţi cetăţeni români, vrem să rămânem în Uniunea Europeană. Pentru cei care au puseuri de mândrie patriotică şi sunt revoltaţi de aşa-zisa politică în genunchi le reamintesc că Europa nu a obligat pe nimeni să facă ceva. UE a impus nişte criterii pe care, dacă vrei să fii ca ei, trebuie să le îndeplineşti. Când e vorba de îndeplinit criterii, care în general au fost de bun-simţ, sunt cu toţii revoltaţi. Nu la fel de revoltaţi sunt când se duc la UE să ceară bani! E normal să luăm bani şi să nu fim întrebaţi de nimic? Să fim noi în ţara noastră suficient de iscusiţi să nu avem nevoie să “cerşim” şi atunci putem da cu pumnul în masă unde vrem. Până atunci, numai gura e de noi şi mândria ieftină care dă bine la prostime.

PS – Vă daţi seama că toată Europa civilizată va plânge în hohote că nu mai sunt românii interesaţi să intre în Schengen? Ambasadorii olandez, german, francez, finlandez etc., vor sta zgribuliţi, precum maidanezii, la uşa lui Corlăţean, ca să îl roage frumos să se răzgândească. Iar el, marele bărbat de stat, îi va refuza politicos şi rece. Mai greu o să fie când se vor introduce iarăşi vize şi se vor întoarce acasă cei 3 milioane de oameni care, de bine de rău, îşi câştigă traiul pe acolo. Atunci să te văd Corlăţene…

ROMEO POPESCU