De vreo 2 ani de când a început criza mondială, poporul român a fost minţit, constant şi cu bună ştiinţă, de cei care conduc ţara. Criza e de mult în România şi doar cei chiori nu au văzut-o. Dacă s-ar fi luat măsuri de la început, alta ar fi fost situaţia acum, dar nu s-a făcut nimic şi, iată, simţim consecinţele. O mână de politicieni oligofreni au reuşit să învrăjbească poporul. Acesta a fost scopul nedeclarat al unor incompetenţi, al unor incapabili, al unor lacomi care s-au perindat la conducerea ţării timp de aproape 21 de ani. Noi o denumim eufemistic clasa politică. Ne merităm soarta! În toată istoria noastră nu am făcut altceva decât ceea ce au vrut alţii. Noi doar ne-am lamentat. Atât am putut face. Unii se tot plâng că guvernul actual nu e bun de nimic. Dar celelalte guverne ce au făcut? Să ne amintim: în timpul guvernării CDR, graţie celor 15.000 de „specialişti”, dolarul a crescut brusc de la 3.200 lei la peste 7.000 lei, băncile au fost falimentate, preţurile au crescut cu 150%, dobânzile la credite erau 120%, şomajul era 11,8%, fabrici şi uzine erau vândute pe nimic şi ca să nu crească şi mai mult şomajul, s-a permis pensionarea a 700 000 de persoane, TVA era 22%. Şi parcă atunci nimeni nu plângea de milă celor care au trecut prin acea criză. Acum, nici PSD, nici PNL nu au reuşit să vină cu vreo soluţie alternativă credibilă şi articulată la cele aplicate de guvernanţi, dar se tânguie de grija celor mulţi şi sărmani. Ambele partide au văzut în criză momentul ideal ca să lanseze mesaje cât mai puternice şi atrăgătoare pentru electoratul ţintă. Iar după ce măsurile guvernului, de bine, de rău, au apărut, PSD şi PNL şi-au dat mâna în Parlament pentru tergiversarea procedurii de asumare a răspunderii guvernului. În ultimele 5-6 luni, liderii Ponta şi Antonescu încearcă cu disperare să se bage în seamă. Nici măcar partidele din care provin nu îi iau în serios şi nu alocă resurse umane sau financiare pentru cauză. Antonescu a rămas cu buzele ţuguiate, pentru că nu mai are ce posterior să pupe, fiindcă PSD-ul şi l-a retras şi nu-l mai oferă spre săruturi pătimaşe liberalului. PNL-ul este un partid de alianţă. Nu s-a găsit nimeni să-i spună lui Crin că partidul în fruntea căruia se află nu poate să guverneze singur? Deocamdată, niciun partid nu poate să guverneze singur. Singurii care guvernează constant România – în interes conaţionalilor maghiari – este UDMR-ul şi asta pentru că românii nu guvernează în interesul românilor, ci în interesul de grup: roşu, galben sau portocaliu. După cum se vede, ne-o cam merităm. Americanii vorbeau de criză încă din 2007. Şi, la vremea aceea, noi nu prea pricepeam despre ce criză vorbeau. În iarna anului 2008, aflat în America, după o discuţie cu câţiva oameni de afaceri, „traversând” de la istorie la cultură, mentalitate, coeficient de inteligenţă, religie etc., am ajuns şi la economie, moment în care am fost întrebat despre opinia generală din ţară, vizând viitoarea criză care avea să apară. De asemenea, ei m-au întrebat şi ce metode de prevenire sau ce soluţii găseşte România în combaterea sau ieşirea ţării din criză? Nu am ştiut ce să le răspund. În SUA, spuneau companionii mei americanizaţi, sunt companii care lucrează în colaborare cu orice firmă mare şi angajaţii lor nu fac altceva decât 8 ore de calcule pe zi, planuri de strategie, soluţionări, emitere de idei inovatoare etc., toate strict pentru un singur scop: calculul factorului de risc şi soluţionarea în cazul unei recesiuni, pe plan naţional sau internaţional. Şi sunt plătiţi pentru aceasta, indiferent dacă în ţară economia e în floare sau nu. Ce puteam să comentez, în condiţiile în care această informaţie era, pentru mine, în pionierat şi, pe deasupra, anticipam că nimeni din conducerea administrativă a ţării nu s-a gândit la asta? Dar America e o ţară normală la cap. Nu-s ei cei mai deştepti dar conducătorii lor sunt printre cei care ştiu ce au de făcut. Între timp, la noi, salariile creşteau în prostie, mai ales la stat. Votau românii, la zece mâini, pe ăia care le-au mărit leafa sau pensia. Acum, a venit şi factura. Iar beneficiarii tantiemelor politice fac ce ştiu ei cel mai bine: scandal, greve şi isterie. Economia unei ţări nu depinde prea mult de politicieni, domnilor, ea depinzând, în proporţie de 95%, de capabilitatea întreprinzătorilor. Cei câteva sute de mii de bugetari cu care s-a pricopsit România, fără sustensibilitate, sunt, oricum, oameni cu carte, care pot deschide şi conduce afaceri profitabile. Asta în cazul că nu sunt contaminaţi de lene şi, prea tare, cu virusul grevelor. Pe această temă, stau şi mă întreb (dar şi îi întreb) dacă a face grevă este mai profitabil decât o afacere privată? Prin trecutul celor întâmplate, majoritatea românilor nu au ştiut să-şi gestioneze şansa. Au fost ani frumoşi în care s-a investit, s-a speculat, a curs capital în România. Ce au făcut guvernanţii liberali? Au încărcat sistemul bugetar cu clientele lor electorale. Păi, sunt astea măsuri liberale? Aşa se stimulează producţia, exportul şi consumul? Totul s-a dovedit a fi un aranjament politic simplu de a lăsa un buget gol pentru viitorii guvernanţi, adică PDL-iştii. De suferim, nu este doar vina portocaliilor, toată România este vinovată, chiar şi pensionarii ăia care fac foamea dar votează cu obidă PSD-ul, ducând România în faliment. Europa a intrat în criză economică, în 2009, în iarnă. În criză financiară, mult mai târziu. România a intrat în criză financiară din august 2008. De ce? Găsiţi-vă singuri răspunsul, reamintindu-vă ce a lăsat cu limbă de moarte românul american Anghel Rugină. El a atenţionat, în 1990, că se vrea ca România să ajungă colonie şi românii sclavi şi că, pentru necesităţile financiare naţionale, nu trebuie, în niciun caz, să ne împrumutăm de la FMI. Pentru cei care se întreabă, în continuare, cum am ajuns aici, în halul ăsta de criză, iată o mică explicaţie oferită de Varujan Vosganian „PNL abia a supravieţuit cu o guvernare minoritară, însă noi am majorat lefurile din şase în şase luni”. S-a putut, astfel, afla că PNL a plătit supravieţuirea cu tot felul de concesii făcute PSD şi, după cum scrie negru pe alb, prin mărirea o dată la şase luni a lefurilor. Pe ce s-a bazat această mărire? Răspunsul e simplu: Pe criza de azi!
Romeo Popescu