Scandalul Roşia Montană este o încercare grosolană de discreditare a unei acţiuni neconvenabilă Puterii. Premierul Victor Ponta practică o manipulare ordinară, desprinsă din manualele bolşevice, susținând că forțe din afara țării s-au amestecat în acțiunea de protest a românilor nemulțumiți. Dar nu este adevărat. Miile de cetăţeni care ies de peste o lună de zile în stradă şi milioanele care-i susţin de-acasă şi pe reţelele de socializare se opun vânzării unei întregi zone către o companie minieră străină, care, odată contractul parafat, poate face acolo tot ce vrea, de la otrăvirea mediului şi dinamitarea vestigiilor istorice, până la exproprieri în folos propriu.
Protestatarii se opun proastelor soluţii, delăsării, minciunii şi, mai ales, corupţiei, iar afacerea Roşia Montană – Gold Corporation este, conform documentelor făcute publice până acum, un strident caz de corupţie, care ar trebui să bage în priză DNA. Dar dincolo de mişcările naţionale de protest, dincolo de vocea străzii, dincolo de orice s-ar întâmpla, premierul va găsi o cale să înceapă exploatarea aurului la Roşia Montană. Nu de dragul economiei şi al minerilor, ci pentru că politicienilor care, pe parcursul a 14 ani au gestionat relaţia cu Gold Corporation, le-a sosit scadenţa, iar datoriile se plătesc.
Apusenii sunt pentru unii dintre noi simbolul unei istorii şi identităţi. Fără simboluri suntem o populaţie săracă sau bogată, consumatori trişti sau proprietari şi consumatori umflaţi, dar atât! Când foamea sau pofta vorace vor domina în societate şi vor deveni tot ce determină gândirea şi reacţiile, comportamentul şi atitudinea oamenilor, sunt uitate simbolurile şi ele nu mai spun nimic. Avram Iancu a refuzat “Medalia de aur” a monarhului Francisc Iosif, pentru că drepturile românilor nu au fost recunoscute decât parţial, cele asupra pădurilor şi munţilor, dar nu și învăţământ, universitate, egalitatea naţiunii române cu celelalte naţiuni. Iancu ar fi spus: “Să decoreze mai întâi naţiunea cu împlinirea promisiunilor”. Acum, altfel stau lucrurile.
Ne trebuie bani și nu mai sunt surse de obținerea lor. Economia subterană şi ţesătura de interese ce ţin statul captiv, violează echitatea şi solidaritatea socială, au un impact de frână a dezvoltării. Oricum am da-o, oricum am nimeri-o, constatăm că suntem nişte jucării umane în mâna marilor stăpâni, care ne jupoaie de vlagă în numele dictaturii şi al democraţiei. Prin decizia guvernatorului BNR, de a nu mai cumpăra aur de la niciuna din exploatările aurifere ale țării, s-a făcut pasul decisiv la prăbușirea României. Acest lucru petrecut în anul 2000, când Banca Naţională a refuzat să mai cumpere aur de la minele româneşti, pe motiv că nu poate avea o rezervă mai mare de metal preţios decât 15% din tot ce înseamnă rezervă valutară. Cum aceste mine nu aveau voie să vândă metalul extras decât Băncii Naţionale, au dat, cum era de aşteptat, faliment.
Dacă vechile firme româneşti care se ocupau de metalul preţios au dispărut, în locul lor au venit, în mod ciudat, opt companii străine care au cerut în concesiune parcele pentru prospecţiunea şi exploatarea zăcămintelor de aur, tocmai de unde acestea „se terminaseră”. Din 2005, România nu mai scoate niciun gram de aur din minele sale. Motivul oficial: zăcămintele sunt epuizate. Totuşi, opt firme străine au primit licenţe de exploatare în zonele „epuizate”, care s-au dovedit a fi foarte bogate: conţin aur în valoare de 54 de miliarde de euro. Explicaţia: “Au avut hărţile geologice ale statului român”. Unde sunt feseniştii lui Ion Ilici Iliescu care strigau “Nu ne vindem țara”? Trădătorii sunt și acum printre noi, ne conduc iar țara ne-a fost vândută bucată cu bucată.