1

Șmenul de la Roșia Montană

Într-un an şi jumătate de guvernare, Ponta a reuşit să nu-şi asume răspunderea pentru niciun proiect esenţial pentru ţară: acordul cu FMI, Oltchim, CFR Marfă, Poşta Română, Roşia Montană, gazele de şist, câinii vagabonzi, reformele în sănătate, în educaţie, reformele şi relaxarea fiscală, politica externă, combaterea corupţiei, atragerea investitorilor, crearea locurilor de muncă, impulsionarea economică a industriei, a agriculturii, a comerţului şi a turismului. Ce se mai poate spune despre un premier al unei ţări membre UE care afirmă cu nonşalanţă şi naivitate că s-a opus proiectului Roşia Montană doar pentru că “a fost susţinut de Traian Băsescu” sau pentru că “aşa mi-a zis nevastă-mea acasă”?

Viteza cu care s-au succedat evenimentele privind legalitatea contractului de extragere a aurului munţilor Apuseni a generat o întrebare pertinentă: cine are de câştigat de pe urma scandalului Roşia Montană? Fiind vorba de România şi de aleşii noştri, meschini şi iresponsabili, disputa din jurul exploatării de la Roşia Montană s-a profilat ca o nouă demonstraţie de infantilism politic. Evoluţiile ulterioare au început însă să aducă mai mult a diversiune orchestrată în afară, în care au fost inserate elemente tipic dâmboviţene: circ, gafe, populism. Ca atare, politicienii români nu s-au putut abţine şi au început să vorbească, oficial sau pe la colţuri, de bani. Nu de cei  prevăzuţi în contract sau de eventualele penalizări, ci de comisioanele care le-au intrat în buzunar. Iar şirul dezvăluirilor nu s-au oprit aici, demnitarii noştri acuzându-se chiar că sunt marionetele unor grupuri de interese din afara graniţelor ţării.

La originea șmenului de la Roșia Montană se află un taximetrist din Australia condamnat pentru trafic de droguri, Frank Timiș, care a devenit ca prin minune un „investitor strategic”, de fapt acesta fiind un paravan pentru bandiți la nivel mondial, cum era Mark Rich, șeful lui Soros, practic. Între timp Mark Rich a decedat dar rețelele au rămas active și-și fac treaba. Fundaţiile lui Marc Rich sunt conduse de Avner Azulay, unul dintre „locotenenții” magnatului ce a făcut parte din conducerea Mossad. În iunie 1997, una dintre companiile controlate de Rich, Glencore AG, face un parteneriat strategic în România. Asociații lui Rich erau Dan Voiculescu și Ştefan Mărgineanu (fost ofiţer DIE), patron în industria metalelor.

La sediul companiei lui Voiculescu, „locotenentul” lui Rich, Willy R. Strothotte, anunța perfectarea consorţiului Glencore-Grivco-Metanef (firma lui Mărgineanu). Trioul punea la bătaie 650 de milioane de dolari pentru privatizări în România în petrol și metalurgie feroasă și neferoasă. Întreg aliotmanul care s-a pornit împotriva protestatarilor este strâns legat de interesele Gold Corporation și a rețelei Steinmetz, Paulson, Soros. În urmă cu o lună, Toni Greblă, un lider PSD strâns conectat cu clanurile țigănești din Craiova, îi făcea proști și tâmpiți pe manifestanți, la o televiziune pesedistă, cu ură în priviri și spume mici și verzi la bot. De ce atâta ură la adresa tinerilor din stradă? Simplu, pentru că Toni Greblă este un vector direct interesat deoarece el este cel care din postura de șef al Comisiei juridice a Senatului, a promovat în iunie 2009 proiectul legislativ de modificare a Legii minelor 85/2003 în vederea eliminării dificultăţilor judiciare întâmpinate de RMGC – avize de mediu, avize de urbanism, anularea sau invalidarea acestora, certificate de descărcare de sarcini arheologice, exproprieri, lipsa de finanţare a autorităţilor centrale sau locale etc. Cât o fi luat Greblă pentru o astfel de mișcare de filotim?

ROMEO POPESCU