Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sfârşit de an şi de speranţe!

Motto: Credeţi în portofelul vostru: acela e adevărul şi viaţa!

E iar decembrie, sfârşit de an, sfârşit de resurse, de răbdare, sfârşit de finanţe şi sfârşit de… noi. Ne simţim sfârşiţi, poate şi pentru că anul ce s-a scurs a fost un an de criză economică şi politică – lung, bolnav şi agitat. Şi dacă e sfârşit de an, e şi bilanţ retrospectiv. Ce trist trecut, dar mai ales ce perspective sumbre! În fiecare dintre noi, se naşte teama de mai rău, ce pare să tot vină. Bilanţul ăsta naşte remuşcare, neputinţă şi vină. Ne simţim vinovaţi faţă de rezultate şi impotenţi şi slabi faţă de perspective. Vinovaţi că n-am putut, că n-am ştiut, că n-am făcut, vinovaţi că n-am plecat, că am rămas, că am pierdut, vinovaţi că a mai trecut un an prin noi şi tot degeaba. Cu toţii suntem cuprinşi de teamă şi de griji, cu toţii resimţim blazare şi resentimente, cu toţii învinovăţim şi ne învinovăţim, în disperarea de-a găsi un ţap ispăşitor ce parcă ar mai diminua din consecinţe. Şi apoi, întotdeauna vinovăţia face casă bună cu ruşinea. Ruşinea pentru mii de abţineri, pentru sute de renunţări şi pentru zeci de “Nu-uri” spuse celor dragi. Iar noua modă românească presupune obligatoriu învinovăţirea colectivă: toată clasa politică, toată presa, toţi profesorii, toate băncile. Şi lista poate continua la nesfârşit. Dar săpând mai adânc, găsim acolo doar un singur vinovat: noi înşine. Şi chiar dacă înţepătura incomodă a vinovăţiei presupune moralitate şi este benefică într-un proces firesc de dezvoltare şi de evoluţie umană, uneori nu e decât o bubă putredă ce, dimpotrivă, ne trage-n jos, ne depresează, ne face să ne plafonăm şi ne dezvoltă parcă pasivitatea şi resemnarea în faţa tuturor problemelor ce ne-nconjoară. Fie că e vorba de perspectiva şomajului, a salariului meschin, a lipsei fondurilor pentru vacanţe, pentru garderobă, facturi, mâncare sau medicamente, suntem paralizaţi. Acesta e cuvântul. Vinovăţia are întotdeauna gust de eşec. Criza nu s-a terminat şi se anunţă peste iarnă a fi şi mai dură. Efectele ei negative se vor face simţite încă mult timp de acum încolo. Guvernul ascunde mărimea dezastrului. Dar o ascunde degeaba. Marele şoc al scumpirilor va veni în ianuarie, când urmează o scumpire mult mai mare a curentului electric şi a gazelor. Adică se va scumpi tot: şi întreţinerea, şi lumina, şi mâncarea, şi medicamentele. Românii procesează stresul economic şi anxietatea în mod diferit. Dar neajunsurile materiale influenţează tot: relaţiile dintre oameni, somnul, stima de sine, moralitatea, cheful de viaţă, scara valorică, chiar şi pe noi, în esenţa noastră. Iar criza mondială face ca aceste dimensiuni modificate să devină comune şi normale, neducând altundeva decât la adâncirea agoniei. Anul care se va încheia în câteva zile a fost cel mai agitat din punct de vedere politic din perioada post-decembristă. El se poate rezuma în 4 guverne, 3 premieri, 2 scrutine, 1 referendum, un record pentru perioada post-decembristă. Viitorul nu ştiu ce ne rezervă dar, din câte intuiesc, nu prea rezervă nimic bun. Ca să ne revenim, trebuie făcută o deratizare totală, în economic şi politic, pentru că la noi sunt prea mulţi greieri şi prea puţine furnici! De ce românii fac mereu comparaţie cu Germania şi nu fac comparaţia “noi românii” şi ei “germanii”. Neamţul nu stă pe marginea şanţului sau să se sprijine de o sticlă la birt. Oameni sunt şi unii şi alţii, numai că îi diferenţiază cantitatea de “neuroni” şi “dorul de muncă”. Când va fi benzina 10 lei şi pâinea 15 lei atunci poate se va trezi şi poporul român din amorţeala care l-a cuprins de mai bine de 23 de ani şi se va apuca de treabă. Până atunci nu le rămâne decât să facă politică pe “şanţ”, slujbe religioase şi să se uite în curtea vecinului care trebăluieşte de dimineaţa până seara. Poate îşi va aduce aminte de “greierele şi furnica”.

PS – Tuturor scepticilor şi optimiştilor le urez “La mulţi ani!” Ne reîntâlnim anul viitor, luni, 7 ianuarie.

Romeo POPESCU