Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Secretele puterii politice (II)

Motto: “Omul devine redutabil atunci când începe să înţeleagă” – Paul Valéry

(din numărul trecut)

“Cum s-a lucrat, ce au făcut, cum au procedat, nu ştiu, dar în favoarea acuzaţiei de incorectitudine şi manipulare există un argument: la tv-urile anteniste nu s-a făcut campanie, ci s-a mers pe numele lui Băsescu, pe trezirea urii împotriva lui Băsescu. Cine, oare, i-a învăţat pe uslamişti cum să procedeze? Amintiţi-vă că unul dintre «profesorii» în diversiuni în masă, verificate pe naţiuni, a fost (şi mai este?) consilierul onorific al premierului Ponta – Wesley Clark, general în retragere, fost comandant al forţelor NATO în timpul războiului din Kosovo (…). El i-a instruit pe politrucii puterii de stânga aflată la guvernare în ţara noastră în strategii ale diversiunii, sintetizate şi oferite de un reputat lingvist american, personalitate marcantă a stângii politice din Statele Unite. Astfel, de la “stangistul” american citire, poporul trebuia să aibă mereu mintea ocupată cu altceva decât cu problemele lui adevărate.”

     Într-o formulare pe înţelesul tuturor, Avram Noam Chomsky – căci acesta este numele reputatului lingvist american, a identificat regulile de bază ale manipulării pe care se bazează puterea politică în criza de legitimitate. Ele au fost sintetizate în ceea ce poate fi numit “Decalogul Chomsky”. Cele 10 reguli sunt mai actuale ca niciodată. După ce parcurgi cap-coadă “Decalogul” îţi dai seama că peste tot în lume regulile sunt aceleaşi, iar menirea politicienilor este să ne ducă cu… preşul. Astfel, poporul trebuie dezobişnuit să problematizeze realitatea şi să acţioneze sub impulsul emoţiilor, iar pentru aceasta trebuie făcut, tot timpul, apel la sentimente şi la reacţii glandulare, nu la raţiune. Să fie încurajate reacţiile emoţionale, pentru că sunt cel mai uşor de manipulat. Totodată, electoratul trebuie să creadă că şi ceea ce guvernul îi pregăteşte spre a trăi mai rău este tot pentru binele său. Pentru aceasta se are în vedere să se obţină acordul de moment al poporului pentru măsuri economice dure din viitor.

     Omul se obişnuieşte cu ideea şi înghite tot, dacă e prevenit şi amânat. El trebuie să aibă o gândire care să nu-i permită sesizarea legăturii dintre cauze şi efecte. Ca urmare, guvernanţii se adresează oamenilor ca şi cum ar avea cu toţii o gândire infantilă. În felul acesta, se îndreaptă mulţimile spre un tip de gândire superficială, naivă şi cu predispoziţie la intoxicări informaţionale. Mulţimea se va comporta precum câinele lui Pavlov, obişnuia să spună Lavrenti Beria, temutul şef al NKVD-ului, poliţia secretă a fostului URSS, explicând că aşa cum câinele, după ce i s-a format un reflex condiţionat, salivează nu doar la vederea hranei, ci şi la auzul clinchetului de clopoţel, tot astfel şi mulţimea va reacţiona pozitiv, nu doar la elementele concrete de satisfacerea trebuinţelor fundamentale, ci şi la auzul promisiunilor (ţintind direct spre metodele şi programul campaniilor electorale).

     Iar în timp, prin repetare, acest lucru va conduce la formarea unei conştiinţe a nevoii de a fi minţit frumos.  Pe seama conştiinţei nevoii de a fi minţit frumos, Omul este manipulat de către Om, din vremuri imemorabile. Tehnica manipulării opiniei publice era excelent stăpânită şi de vechiul regim, care agrea ca metode, dezinformarea şi lansarea zvonurilor alarmiste. Înaintând în timp, se poate constata o diversificare şi o perfecţionare a tehnicilor folosite în scopul manipulării, până aproape de limita artei. Sub multe aspecte, manipularea a căpătat aparenţa unor demonstraţii concrete, bazată pe o înşiruire de argumente logice, credibile, pe baza cărora însă se ajunge la o concluzie falsă.

     Democraţia românească a ultimelor două decenii a spart acel scop care scuză mijloacele al lui Machiavelli într-o mulţime de scopuri, care scuză o mulţime de mijloace pentru atingerea lor. Politica românească pare să exprime aceste scopuri într-o dramaturgie a scandalului şi conflictului permanent, a „războiului tuturor împotriva tuturor”. Disputele mediatice ale politicienilor sugerează că războiul mediatic şi conflictul electoral sunt singurele tipuri de relaţii cunoscute de liderii şi partidele politice româneşti.

ROMEO POPESCU