Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se salvează PSD prin moțiunea PNL?

Nu voi mai strica nicio bucată de hârtie pentru a mai scrie vreodată ceva despre actualul cârmaci al PSD, Dragnea Liviu. Asta pentru că practic, este mort politic, fiind doar o chestiune de timp până va pica de la șefia social-democraților care nu vor risca să pice din cauza unui fost pedelist fără anvergură și îmbogățit peste măsură din activități dubiose. Am mai scris, PSD este un partid canibal, care nu depinde de un om, forța sa venind de la bază spre vârf. Inerent, mecanismele din interitoriul acestei formațiuni politice îl vor devora pe teleormănean, dar nu înainte de a-i pregăti un înlocuitor.

Prima opțiune la această oră este fostul ministru al Apărării, Adrian Țuțuianu, vânat și executat de premierul Mihai Tudose la comanda celui pe care l-am pomenit la începutul editorialului, dar și în scopul de a-și elimina un posibil contracandidat la președinția PSD. Da, Tudose vrea și el capul lui Dragnea al cărui singur punct de sprijin a rămas în exteriorul partidului, în ALDE.

Fac o paranteză, interesantă cred eu, în care-l bag pe Marius Pieleanu, cunoscut ca omul care face sondaje de opinie prin Institutul Avangarde, comandate de PSD. Pieleanu nu sondează aiurea niciodată și fără miză. În ultima vreme, surprinzător, sondajele sale prezentau o catastrofă pentru stânga. Ba, mai mult, Avangarde îi ”pica” și pe Dragnea și pe Tudose, sugerând că dacă vor mai sta pe funcții, se va alege praful de trandafiri. De fapt, se pregătea astfel o pârtie pentru cineva.

Dar, să vă spun pe scurt cine este Țuțuianu, considerat și Dumnezeu din Dâmbovița. Membru PSD din 1998, doctorul în drept Adrian Țuțuianu este senator, Președinte al Filialei Dâmbovița din 2012, fost Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița până în 2016 (instituție pe care o controlează și în prezent), fost ministru al Apărării și fost Președinte al Comisiei pentrul Control a SRI. El este primul pretendent la tron.

În planul doi, există un mod de operare pentru salvare, practicat de multe partide de-a lungul timpului. PSD, chiar pentru ascensiunea lui Liviu Dragnea și sub comanda sa, l-a pus în aplicare după evenimentul tragic de la Colectiv. Cu scopul de a opri picajul iminent, l-au sacrificat pe Victor Ponta și au ieșit imediat de la guvernare, în condițiile în care acesta a fost ca prim ministru și președinte de partid, incomparabil mai bun decât tandemul Dragnea – Tudose.

Urmare a cestei teorii, pot specula că azi, moțiunea de cenzură a PNL poate avea succes și poate cădea Guvernul. Chiar cu voturi de la PSD și nu ar fi prima dată când s-ar întâmpla așa. Țarul din Teleorman poate să pice prin aceeași metodă pe care a folosit-o cu Grindeanu.

Nu mai există rațiune pentru care PSD să mai stea la Palatul Victoria. Banii pe următorii 5 ani pentru administrațiile publice au fost deja bugetați, fonduri pentru îndeplinirea promisiunilor-pomană electorală nu sunt, vinovat de serviciu există și este servit la eșafod de DNA și OLAF, iar bombe în bugetul pentru cel puțin doi ani au pus suficiente. Deci, pot pleca și se pot reorganiza ca partid de opoziție care controlează singur peste 45% din Parlament. Din acestă poziție, oricine le-ar lua locul la guvernare, va avea viață grea și asta-i puțin spus. Dacă va fi lasat PNL să treacă la putere, va sta doar până în primăvara anului 2020 când va fi dărâmat de PSD chiar înainte de alegeri. Cu previziuni de criză economică în viitorul apropiat, liberalii se vor eroda în 2018 și 2019 suficient cât să nu mai aibă nicio șansă în 2020, exact când România va prelua șefia Uniunii Europene. Vă spune ceva asta ? Se vede răsăritul?

Moțiunea de azi poate fi o capcană pentru dreapta în care dacă va cădea, își va compromite orice șansă de a demonstra că este o alternativă la noul socialism.