Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pontănacu’

Într-o inspiraţie fecundă sau imundă (luaţi-o cum vreţi!), Ion Iliescu – născătorul partidului neo-comunist român, l-a dăruit pe Mircea Geoană cu eticheta de “Prostănac”, ştiind el de ce şi rău a făcut că nu a spus asta până atunci. Mai târziu, Geoană, confirmând intuiţia “născătorului” de PSD, şi-a transformat porecla în renume, vizitându-l pe S.O. Vântu, acasă, în preziua confruntării finale cu Traian Băsescu în competiţia la prezidenţiale, ratând, astfel, solemnitatea de primirea onorului la preşedinte, la Palatul Cotroceni. Lui Mircea Geoană – Prostănacu’ i-a urmat, la conducerea PSD, tot după cum a vrut Tătuka Ilici, procurorul Victor Ponta alias Che Guralivos, despre care, în particular, se spun numai lucruri grave, de la chefliu notoriu, consumator de manele licenţioase şi dansator din buric pe mesele tovărăşeşti, din ţară şi din străinătate, până la moartea fostului său coleg şi prieten din Procuratura Generală, Cristian Panait sau furtul Vilei “Lucreţiu Pătrăşcanu”, de la Buşteni (Poiana Ţapului), proprietatea Nadiei Pandrea, fiica marelui cărturar Petre Pandrea şi nepoata de soră a lui Lucreţiu Pătrăşcanu, care era moştenitoarea de drept, cu acte-n regulă, a renumitului imobil. Ziariştii din presa centrală, fini observatori ai comportamentului său agresiv inutil, l-au botezat, cu “le nome de guerre” – Pontănacu’. Aceasta înseamnă tot un fel de prost, dar mai înalt şi cu ochelari. Şi cum i s-ar fi putut spune altfel, el făcând, în ultima perioadă, foarte multe gesturi riscante politic. A vorbit despre suspendarea preşedintelui, pe un subiect care nu avea nicio legătură cu preşedintele. A iniţiat o moţiune de cenzură şi a ţinut opinia publică două zile cu sufletul la gură, spunând că mai are cinci voturi, patru voturi de luat, trei voturi, două voturi, ca a doua zi să aflăm că s-a întâlnit în birou cu zece parlamentari, le-a dat ce-au vrut şi dumnealor, pe urmă, l-au trădat. Sunt acţiuni evident riscante pentru un om politic. Discursul său a devenit din ce în ce mai demagogic, mai vulgar şi mai agresiv, dar şi mai lipsit de substanţă. În loc să tragă partidul spre o stânga modernă, l-a îngropat şi mai tare în populisme, culminând cu un program de guvernare nu doar nefezabil, ci chiar ridicol. Individul ăsta găunos, numai la Traian Băsescu se poate raporta. Dovedeşte cât e de mic. Faptul că umblă cu şapca revoluţionară pe cap, că foloseşte un limbaj suburban şi că este obraznic, mă face să cred că Ponta – Pontănacu’ este un demagog veritabil şi are, mai degrabă, legătură cu maidanul, decât cu cartea şi cultura, în general. Ponta este cea mai abjectă apariţie politică a ultimilor 20 de ani. Dacă Vadim a devenit circar şi papiţoi, măcar are talent literar şi a dus pamfletul spre nesimţire, cu talent. Ponta e nesimţit de la natură, mojic şi lipsit de staif, brutal şi fără cultură, incapabil de dragoste de neam. Ca să-şi obţină ciolanul şi pentru a-şi scărpina orgoliul de-a dreptul bolnav, a fost în stare să zică manifestanţilor din Piaţa Constituţiei că sunt păziţi cu gloanţe de război (pericol mare de reacţie, panică în masă, morţi la îmbulzeală). Deci, Ponta aruncă, fără să clipească, ţara în neant. Nu-i pasă de proştii pe care-i manipulează, ci îi pasă doar de vânătoarea lui de funcţii şi de putere. Dacă, însă, vreţi o caracterizare sau asemănare în lumea extremismului bolşevic, plină de un maldăr de criminali nativi, model Lenin, Ponta are comportamentul lui Pol Pot al Khmerilor roşii. Iată ce a zis dictatorul african, într-o zi nefericită pentru poporul său: “- Ce populaţie avem în Kampuchia populară? • 4 milioane, i s-a răspuns. – Câţi sunt împotriva noastră (adică regalişti, democraţi, pro-chinezi, pro-vietnamezi, neutri)? • 2 milioane! – Împuşcaţii pe toţi…”. Ceea ce s-a şi întâmplat. Credeţi cumva că Pol Pot a păţit ceva, după ’90, când comunismul a căzut în deşuetitudine? Nici vorbă… Şi-a încasat liniştit pensia de activist de partid, convins fiind şi azi că şi-a făcut datoria de bolşevic curat, demn urmaş al lui Lenin. El nu a întinat frumoasele idealuri ale mişcării proletare mondiale, doarme perfect şi are conştiinţa că a făcut ceea ce trebuia, conform doctrinei. Deci, Ponta nu este ultimul stalinist al României, ci cel mai tânăr leninist al României, produs de marcă al PSD. Ultimul stalinist este Ion Iliescu. L-am văzut pe copilul bătrân Ponta, acest produs nesărat al nomenclaturismului aflat la a treia generaţie, acest nepot al lui Iliescu şi fiu al lui Năstase, conducând mulţimile pe străzile capitalei, în cea mai tâmpită montare făcută vreodată. Regretabil comportamentul acestui lider. Însoţit de Vanghelie şi de patroana (de) Plumb, la manifestaţia sindicatelor, părea invincibil, numai că, s-a dovedit a fi marele perdant. Lipsit de inspiraţie şi de discurs politic, de inteligenţă şi de aprofundarea unor evenimente politice, a demonstrat superficialitate, lipsa de coerenţă, lipsa de viziune politică şi aroganţa. Geoană era stângaci, în modul lui de a se exprima, ceea ce ne făcea să-l considerăm ca pe un prostănac, dar Geoană era simpatic, pe când acest “mic Titulescu” are toate metehnele unui bolşevic: arogant, mincinos, ipocrit, hoţ, parvenit, arivist, etc. Este o nulitate, este foarte antipatic, un nesuferit. PSD-ul s-a umplut de ridicol cu “Pontănacu” la cârmă. De fapt, acest partid care, cândva avea mulţi oameni competenţi şi valoroşi, a ajuns să fie reprezentat de câţiva “pulifrici” (citat, din “opera” doctorului Oprescu, primarul Bucureştiului). Ca o concluzie, pot spune că PSD-iştii sunt perfect conştienţi că pe căi corecte şi legale, nu vor câştiga niciodată alegerile. Iar Pontănacul forţează realitatea!

Romeo Popescu