Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pi dracu, Viorico… Trebie să pleci! De tot

Doamne ajută că am scăpat de alegeri, Klaus Iohannis a mai prins un mandat de 5 ani la Cotroceni, bonus am scăpat și de Viorica. Ce să mai, fericire maximă! Urmează Magia Crăciunului, cu toată nebunia aferentă… Nu vreau să mă gândesc la frenezia cu care o să rupă unii ușile hipermarketurilor în căutare de orice, nici nu mai contează. În fine, cică urmează o lună în care trebuie să fim mai buni, mai darnici, mai generoși, să uităm de animozități și dușmănii că, deh, vine Crăciunul și toată lumea trebuie să fie Zen!
Înainte să intru pe modul de sărbătoare, nu mă pot abține să nu comentez despre ce se întâmplă în aceste zile la PSD. Nu-mi iese din cap poza din seara turului II de la prezidențiale cu cele trei cuconeturi în față, le-am numit pe Viorica Vasilica, Olguța și Găbița. Mă bântuie la propriu această imagine, iar când din spate s-a ițit și chelia lui Codrin Ștefănescu, am crezut că mă paște un alt AVC. Ca să nu mai spun despre intrarea pe ușa din spate a lui Oprea în PSD, care cred că a fost bomboana pe coliva politică a Vioricăi. Numai că aceasta a demonstrat rezistență în nesimțire, după cea mai răsunătoarea înfrângere pesedistă din ultimii 30 de ani.
Mda… Pesediștii tot pesediști rămân chiar și după ce pierd lamentabil alegerile. Să-i spună cineva și lu’ Vasilica, dar mai ales lu’ Olguța că PSD a luat bătaie cu strigături la aceste alegeri. Viorica Dăncilă a obținut cea mai usturătoare înfrângere a unui candidat PSD din istoria alegerilor prezidențiale, fiind votată de doar 3,3 milioane de români, cam jumătate din voturile obținute de contracandidatul său, Klaus Iohannis. Deși tradițional, de la Ion Iliescu și până acum, liderii social-democraților au pierdut cursa către Cotroceni, predecesorii Vioricăi Dăncilă au fost votați de mult mai mulți alegători. Chiar și așa, odată cu eșecul prezidențial, cu toții au sfârșit prin a fi îndepărtați de propriul partid. Dacă la Năstase, Geoană și Ponta ar mai exista circumstanțe atenuanate, că totuși oamenii au avut în spate niște voturi, tanti Dăncilă a venit să ne spună cu nonșalanță, în seara alegerilor, că ea a învins. Tupeu de Videle, ce să mai… La o zi distanță, cred că i-a desenat cineva o schemă logică și i-a explicat că ea a pierdut, de fapt, alegerile, Viorica iese iar la rampă. Și în loc să glăsuiască ea frumos că pleacă dracu’ din PSD cu demisie, ce să vezi, tâmpita cere congres. Noroc cu baronii din PSD că nu s-au lăsat mai prejos decât așteptările pe care le aveau unii de la ei și au convocar de urgență CEX.
După mai bine de 6 ore de discuții în CEX, Viorica Dăncilă a acceptat să demisioneze din funcția de președinte al PSD. Marcel Ciolacu va prelua şefia interimară a partidului, iar un Congres PSD ar urma să aibă loc la începutul anului viitor. Şi Eugen Teodorovici a renunţat la funcţia de preşedinte executiv, după ce a căutat șobolanii prin partid, urlând cât îl țin plămânii: Unde e șobolanul de Fifor? Și cum Fifor a fost de treabă și și-a dat demisia din funcția de secretar general, Paul Stănescu a prins funcția, deocamdată, doar interimar.
Așadar, Klaus Iohannis a câștigat, meritat, al doilea mandat. L-am ascultat cu atenție pe președintele Iohannis, după anunțarea exit poll-urilor din seara turului II și mi-a plăcut modestia de care a dat dovadă. Pe mulți dintre români îi doare la bască de PSD, însă îi doare cu adevărat de Schengen și de vizele pentru SUA. Reconfirmat cu peste 6 milioane de voturi, domnul președinte Iohannis poate lansa spre dezbatere proiecte importante de țară pe teme care ne dor, cum ar fi sănătatea, mediu și educația.