Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Patimile lui Năstase

        Nu trece nicio zi fără ca presa scrisă naţională sau televiziunile trustului Intact şi RTV-ul lui Ghiţă PSD să nu amintească de penalul Adrian Năstase, lansându-se în tot felul de scamatorii menite să-i spele acestuia faţa pătată de hoţiile la care s-a dedat. Dar nu-i vorba că şi fostului premier îi convine adulaţia şi compătimirea, bătând cu pasul studiourile televiziunilor pentru a se justifica de gestul tentativei de sinucidere sau de alte măgării făcute în trecutul său politic îndepărtat. Fiind un om raţional şi fără vederi socialiste, am văzut şi eu prestaţia penalului la postul turnătorului Felix.

       Ca unul care am văzut oameni în stare de stress post traumatic după venirea din misiuni de război sau, în filme, a prizonierilor capturaţi ce se aşteaptă la o execuţie iminentă, pot spune că privirea acestuia a căpătat caracteristici asemănătoare: o privire laşă, sfredelitoare şi temătoare, în acelaşi timp. O mască un pic hidoasă a fricii şi coşmarurilor prin care a trecut atunci când a aflat verdictul procesului. Asta explică şi gestul cu împuşcarea. În privirea lui se vede acum o stare permanentă de vigilenţă, specifică PTSD-ului (post-traumatic stress disorder), departe de acel Năstase bonom, jovial, superior, curtant, stăpân pe limbajul corpului şi cuvintelor. Cele spuse mai sus justifică de ce a fost nevoie de o recuperare psihologică de o lună de zile. Şi îl înţeleg perfect. E tipul care a suferit enorm prin pierderea prestigiului şi a umilinţei supreme suferite. La Năstase nu văd ca răzbunarea să-l macine, ci doar o dorinţă de a reveni pentru a-şi spăla ruşinea suportată. Un grăunte de răzbunare poate avea orice om, dar la Bombonel este minor în comparaţie cu dorinţa de a câştiga la CEDO onoarea pierdută.

       Năstase este proba vie de fudulie, de pierdere a oricărui simţ al propriilor limite, ale propriei consistente. Fostul premier a povestit, săptămâna trecută, pentru prima dată de la tentativa de sinucidere din 20 iunie 2012, ce s-a întâmplat în acea seară. “Glonţul a trecut la un milimetru de carotidă”, a rememorat Năstase. Dacă omori 23 de mistreţi într-o zi şi de la o distanţă apreciabilă, în domeniul lui Ion Ţiriac, este o glumă când pretinzi că ai ratat la un milimetru o lovitură de la 10 milimetri. Ridicol… Omul nu se mai încadrează în perimetul unui bun simţ elementar. A povestit nonşalant că aştepta autorităţile cu pistolul în buzunar. Şi e profesor de drept!

       Ar fi banal să pun întrebarea: – ce se întâmpla unui român necunoscut dacă scotea pistolul într-o situaţie asemănătoare? Puţină decenţă nu i-ar strica. Se plânge de justiţie, dar să nu uităm că vorbim de omul care a condus Balaurul, organizaţia care a controlat justiţia. Nu-şi dă seama că poziţia de nesătul şef e vânată şi chiar şi ai lui se săturaseră de firimiturile tot mai mici pe care le lăsa în urmă? E un infractor de drept comun care s-a bucurat de privilegii. Să mulţumească lui Dumnezeu dacă rămâne cu atât şi să stea acasă.

       Acum, la mai puţin de o lună după ce a ieşit din închisoare, Adrian Năstase va apărea din nou în faţa instanţei, având în vedere că la începutul acestei săptămâni este primul termen din recursul dosarului Zambaccian, a treia cauză de corupţie pentru care a fost trimis în judecată de procurorii DNA. În acest dosar, Năstase este acuzat de luare de mită şi şantaj, fiind condamnat pe fond la trei ani de închisoare cu suspendare. Dacă pedeapsa este menţinută, omul ar putea reveni în închisoare. Sunt şi eu curios ce verdict va fi dat la acest proces care probabil nu se va sfârşi în acest an. Dacă se obţine un verdict favorabil lui Năstase, acesta ar putea fi un semnal că DNA îşi pierde din eficienţă, ca să nu mai zic despre înclinarea balanţei justiţiei în favoarea celor de la putere. Deşi mă îndoiesc că va fi din nou un verdict favorabil, de pedeapsă cu suspendare.

       Justiţia trebuie neapărat să demonstreze Europei că începe să iasă din tenebrele mafiei. Speranţa într-o justiţie echilibrată, dreaptă, încă nu a dispărut, cu toate aceste arestări chiar şi din rândul lor, al judecătorilor, procurorilor, avocaţilor, grefieri, etc. … Sper să se facă dreptate, dar mai ales să se recupereze prejudiciile. Asta ar fi cel mai benefic. Că-l bagă înapoi după gratii sau nu, oricum, Năstase e compromis atât ca om cât şi ca politician. Oare cum i-ar sta, acum, la catedră, domnului profesor de drept, cu tinicheaua de coadă şi fularul buclucaş, care face să se vindece orice rană, nelăsând nici cicatrice? În ceea ce priveşte umilinţa puşcăriei, trebuia să se gândească la asta înainte de a demara jaful avuţiei ţării. Personal m-aş bucura dacă l-aş vedea că regretă răul pe care l-a făcut acestui popor, însă mă îndoiesc că va regreta vreodată, aşa că va mai avea parte de patimi. Când va avea necazuri mari, ar trebui să se gândească la blestemul lui Zamolxe…

       P.S. – Să presupunem că Băsescu are (a avut) coada băgată în condamnarea infractorului. Ar însemna că a avut o “atitudine cetăţenească“. În alte ţări chestia asta se premiază. Ce nu vreau să înţeleg e de ce penalul (penibilul, mai ales) ăsta a făcut mai puţină puşcărie decât unul care fură un portofel gol în autobuz. Am înţeles ceva, când am văzut Congresul PSD, dar tot e greu de crezut.

ROMEO POPESCU