Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Pablo Neruda de România

Moto: “România este ţara în care politicienii scriu cărţi şi scriitorii fac politică. Rezultatele le ştim cu toţii”

La data de 19 noiembrie, într-o sală impozantă a Parlamentului României, Klaus Iohannis – câștigătorul alegerilor prezidențiale din 2014, și-a lansat cartea „Pas cu Pas”. Am participat și eu la eveniment, rămânând marcat de participarea masivă a politicienilor și intelectualilor de dreapta bucureșteni. Cu sinceritate, mărturisesc că nu am citit cartea în totalitate, ci doar primele 100 de pagini. Din ceea ce am citit, am înţeles ce s-a întâmplat în campania sa electorală, cartea fiind, de fapt, un montaj din interviuri mai vechi acordate de fostul primar al Sibiului.

Neamţul a constatat că pe lângă meditaţii şi cărţile aduc mulţi gologani. Anul trecut a câştigat 20.000 de euro. Şi s-a apucat să scrie capodopere (vorba vine, că i le scriu alţii), în timpul liber când nu-şi corectează propriile gânduri şi idei. Iohannis intenţionează să-l depăşească pe prolificul „scriitor” Nicolae Ceauşescu, dar şi pe „marele” scriitor Ghiţă Copos. Fiind fizician, poate ne spune şi nouă ce rol joacă materia întunecată în Univers şi, mai ales, în politica mafiotă din România, căci România este acum un fel de republică monarhică, având un preşedinte şi cel puţin două cocine „regale”: a ex-regelui Mihai şi a „regelui” Cioabă…

În mod cert, titlurile următoarelor cărți vor fi: al doilea pas, încă un pas, pasul următor etc. până la ultima carte al cărui titlu va fi „Ultimul pas”. Acum, cred că s-a lămurit misterul vacanţelor lui Iohannis. Omul e în plină efervescenţă creatoare. Volumul „Pas cu pas” a fost publicat, în cursul anului 2015, în limbile maghiară şi bulgară. Nu în chineză, maghiară, bulgară, ci în toate limbile pământului, ar trebui cartea tradusă. Evident, nu pun în discuţie gusturile celor care cumpără, însă mai ţin eu minte pe cineva care avea o carte, „omagii” se numea, care, la fel, era prezentată oricând şi oricum. Potrivit unui comunicat al Institutului Cultural Român (ICR), volumul „Pas cu Pas” va fi tradus și publicat şi de o editură din China. Volumul va beneficia de o lansare în cadrul Târgului Internațional de Carte de la Beijing. Evenimentul se desfășoară în fiecare an la sfârșitul lunii august și reunește editori, organizații, scriitori și vizitatori din 82 de țări. Prezentarea volumului într-o ţară comunistă, va fi una dintre gafele majore a Preşedinţiei. Este un afront adus poporului român. Şi, mai ales, o frondă la adresa scriitorilor adevăraţi români.

Compania comunistă chineză, care vrea să-i publice „opera” este de stat, nu privată. Aşa că se ridică serioase întrebări dacă nu este cumva o mită mascată, coroborând cu afirmaţia preşedintelui ca o companie chineză să construiască reactoarele 3 şi 4 de la Cernavodă. Pe lângă problemele de moralitate, se poate discuta şi de un abuz ceva mai concret: îmi imaginez că nu s-a ocupat Iohannis personal de toată afacerea (bănuiesc că nici nu s-ar fi priceput), ori folosirea de funcţionari plătiţi din banii noştri pentru a intermedia apariţia capodoperei pe piaţa chineză aş zice că e ilegală.

PS: 26 de ani am avut președinți de țară tăietori de frunze, hahalere, mizerii umane de am ajuns un jaf de țară, junk și junghi pentru UE, cu români în plină sărăcie, debandadă legislativă, jumătate din populație fiind plimbată prin săli de judecată, jumătate sunt săraci, fără WC și apă curentă în casă, fără canalizare, mortalitate infantilă de top, de parcă suntem o țară săracă din Africa, și, și… Și au trecut 26 de ani.