Noul mega-scandal naţional de a schimba frunza Udrei cu oaia lui Daea, ca brand naţional de promovare a turismului, atinge cote alarmante. Şi ce-l mai înjurau unii pe Brucan când ne-a spus că suntem „Stupid People”.
După ce ministrul turismului Mircea Dobre a scos porumbelul din gură, cu schimbarea brandului naţional şi după ce s-a mai lamentat pe la televiziuni că nu s-a pus niciodată problema de schimbare a brand-ului turistic al României, de înlocuire a simbolului actual, frunza, cu o oaie, a venit şi cel al Agriculturii, care a pus bomboana pe colivă.
Pur şi simplu mă uitam siderată la declaraţiile lui Daea şi m-am întrebat dacă a fumat ceva. Poate vreo frunză. „Oaia e o statuie vie. Lângă oaie găseşti o frunză, lângă frunză nu poţi să găseşti o oaie”. Am clipit de 4-5 ori consecutiv şi când am realizat că Daea chiar a scos pe gură aşa ceva, mi-am dat seama că situaţia e groasă.
Cică intenția este aceea de a promova turismul românesc cu ajutorul legendelor naționale. Şi după capul tâmpitului ăsta pesedist de la turism, cică legenda care ne reprezintă ca naţie este Mioriţa. Adică acea legendă care ne spune că trebuie să ne resemnăm în faţa înfrângerii şi a morţii, fără luptă, fără vreun semn de răzvrătire în faţa sorţii nedrepte.
Balada Miorița scoate la iveală sentimente duioase și o mare puritate sufletească: oița e protectoare iar ciobănașul are intuiția transcendenței. Abia vine anunțul morții și el vede stelele, luna ori nunta cu soarele de pe cer. Renunţarea la luptă, niciun gând de represalii asupra celorlalţi doi ciobani, care i-au pus gând rău, spune multe despre noi ca naţie şi de ce în România mileniului III discutăm despre Mioriţa ca brand de ţară.
De ce nu putem să ne raportăm la alte lecturi, din care să reiasă alte altitudini, mai realiste şi mult mai demne? Cum se explică eşecul construcțiilor noastre politice și debilitatea socială? Nu suntem oare vinovaţi pentru c-am ales mai curând oiţa năzdrăvană în locul curajului şi al simţului pentru dreptate probat de Vitoria Lipan (în Baltagul)?
De ce trebuie să alegem brand naţional de ţară un păstor gospodar care-şi iubeşte nespus mioarele, dar care este foarte fricos şi temător. Păi poate pentru că noi, ca popor, nu suntem în stare să luptăm, ci doar să ne resemnăm. Avem în ADN atitudinea temătoare a baciului, care, în loc să lupte îşi aşteaptă moartea. Ce mă enervează cel mai mult la Mioriţa este faptul că baciul nici măcar nu încearcă să găsească vreo soluţie.
Spre exemplu, ce înţelege un copil de 9 – 10 ani, la prima lecturare a minunatei balade Mioriţa? Păi, prima dată, probabil că va vorbi despre dragostea şi afecţiunea pentru stăpân, cioban, a mioarelor, iar mai apoi despre „vitejia” baciului. Asta îi învăţăm noi pe copii noştri în timp ce nemţii şi alte popoare nordice citesc Legenda Nibelungilor. E interesantă de citit şi apoi veţi înţelege de ce în Germania salariul mediu este peste o mie de euro, iar la noi este de câteva sute.
Într-un fel, chiar dacă acum facem haz de necaz, iar ministrul Turismului a scos Mioriţa de la naftalină, mă bucur că în spaţiu public a ieşit o astfel de dezbatere. Poate că a venit timpul să discutăm deschis şi să rescriem istoria mentalităţilor noastre balcanice. Dacă ar fi după mine, aş eutanasia-o pe Mioriţa, chiar dacă mi-ar sări ecologiştii în cap, sau măcar i-aş schimba gena şi mutaţiile culturale.
Este momentul ca noua generaţie, dar nu cei de la #rezist, fără supărare, să regândească viitorul şi noi, ca popor, să avem alte modele culturale. Mioriţa, ca şi Meşterul Manole trebuie să dispară din mentalul colectiv al poporului român. Asta dacă ne dorim vreodată să trăim şi noi, aici în ţară, ca în Germania, Franţa sau Anglia.