Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

O decizie înţeleaptă!

Moto: Sigur nu minte? Ar fi cea mai bună veste pe care aş auzi-o din gura lui Victor Viorel Ponta.

Am trăit să o văd şi pe asta. Marele, inegalabilul şi invincibilul Victor Ponta se dă învins. Dar nu de „structurile securităţii”, cum ne-a dezinformat fostul preşedinte Emil Constantinescu, ci de baronii pe care i-a crescut la sânul PSD. Într-un mesaj scris pe Facebook, el a transmis că, în noiembrie, după câştigarea „ultimei bătălii”, îşi doreşte să lase locul în politică altora, „mai tineri”, iar el să recupereze din timpul pe care în ultimii 13 ani nu l-a acordat familiei şi celorlalte părţi bune şi frumoase din viaţa sa. Incredibil!

Până în 2012, nu m-am simţit persecutat, abuzat, calomniat, nedreptăţit sau trădat (şi nu neapărat cu sprijinul guvernării democrat liberalilor!). În schimb, de când au pus neo-comuniştii mâna pe putere, au început abuzurile, calomniile şi nedreptăţile la adresa bunului simţ şi a drepturilor mele de cetăţean al ţării. M-am simţit trădat până în măduva oaselor de acţiunile lor de a murdări justiţia şi de a pune labele (că altfel nu pot să zic) pe ea pentru a o face „târfa” lor. Aşa că o ieşire din politică a liderului Ponta nu poate decât să mă facă să mă simt confortabil şi să-mi redea speranţa că lucrurile pot merge şi spre bine. În sfârşit, îşi permite să gândească şi domnul premier! Şi-a dat seama că atât timp cât funcţionează DNA-ul nu trebuie să facă politică, cu intenţiile sale ascunse. Un singur motiv ar avea să se retragă, şi anume: semnalele cancelariilor occidentale. Nu este agreat ca preşedinte, iar cu un alt preşedinte nu prinde nici funcţia de premier.

Motivul este hazliu, la 41 de ani te retragi pentru a face loc celor tineri… Se joacă de-a „v-aţi ascunselea?”, aşteptând reacţiile partizanilor săi. Nu aşa a procedat şi jupâneasa Firea? În ăştia nu poţi avea încredere, mint de dimineaţa până seara, se răzgândesc în funcţie de vremuri, sunt influenţabili şi şantajabili. Ponta nu se adresează unor oameni ca tine, cititorule. El se adresează „oamenilor” lui Ţuţea care încă se mai uită în gura lui şi care chiar cred ce spune. De ce să nu inducă el ideea că ţara este condusă de Băsescu şi el nu poate face nimic din cauza acestuia?

„Regimul Băsescu” este mesajul care vrea să sugereze că puterea e în mâna lui Băsescu, că toate relele vin de la Băsescu, că toţi puşcăriaşii uselişti sunt nişte victime ale lui Băsescu. Care regim Băsescu? Ponta iar minte, iar dezinformează. Justiţia este de doi ani la mâna USL-ului, nu? Un semnal de alarmă trebuie tras urgent când e vorba de acesta. Politicienii comunişti sunt mai periculoşi decât Ceauşescu. Ponta este injectat, este infestat. Nu cunoaşte sentimentul de interes naţional, nu are milă de popor, minte extrem de uşor. La fel ca şi Ceauşescu când a întrebat în CPEX dacă ar fi cazul să se retragă (parşivenie comunistă de sorginte URSS), Ponta scoate de la naftalină manevra care – pe de o parte – le arată pisica baronilor înspăimântaţi ce simt în ceafă răsuflarea de gheaţă a DNA-ului şi – pe de altă parte – să vadă cine-i este aproape.

Istoria se repetă. Încercarea de mobilizare a hoardei de hoţi e în disperare dusă la extremis, de aici şi ameninţarea „scapă cine poate”. Acest ultim îndemn ar trebui pus pe orice sediu al PSD. Poate naţia asta, dacă nu le „are” cu politica, are în schimb noroc! Aşa să le ajute D-zeu neo-comuniştilor, precum au jurat!

PS – Drum bun, cale bătută… Da, Ponta, aşa e. Ar trebui să faci pasul ăsta zilele care urmează. Ce rost are să mai rămâi până la iarnă. Ai atins apogeul. Te-ai jucat de-a primul ministru, acum ia-ţi jucăriile şi întinde-o până nu te ating tentaculele nemiloase ale DNA. Crezi că episodul Panait s-a uitat? Sau episodul Valea Jiului cu Şova? Hai, ia-ţi Daciana, bona, copiii, poţi să-l iei şi pe popa Sîrbu şi să plecaţi unde vedeţi cu ochii. Ne ajunge!