Agenţiile naţionale de ştiri sunt bombardate, periodic, cu informaţii despre condamnarea statului român de către Curtea Europeană a Drepturilor Omului la plata unor despăgubiri de mii de euro. Dar niciun judecător vinovat nu a primit vreo sancţiune pentru soluţia dată în dosarele respective. Din 2007 şi până anul trecut, România a pierdut 326 de procese intentate la instanţa internaţională. Valoarea totală a daunelor pe care trebuie să le plătească statul nostru depăşeşte 28 de milioane de euro. Acum, în urma condamnărilor din anul în curs, România plăteşte despăgubiri de peste 3 milioane de euro. Deşi e vorba despre cazuri în care justiţia nu şi-a făcut corect treaba, despăgubirile sunt suportate din banii contribuabililor. Magistraţii care au judecat dosarele respective nu riscă nicio sancţiune din partea statului român. Asta, în condiţiile în care, judecătorii din alte state UE răspund penal pentru deciziile eronate. Nimeni nu a avut curajul, după ’89, să facă o reformă radicală a justiţiei. S-a încercat după ’96 ceva dar din cauza situaţiei economice nu s-a acordat prioritate justiţiei. După 2000, toţi miniştrii justiţiei numai de reformă nu s-au ocupat. Toată lumea, indiferent de coloratura politică, spune că principalul punct negativ al României este justiţia şi guvern după guvern vine şi promite reformă dar nimic nu se face. Plătitorii de impozite din România sunt supuşi la biruri suplimentare şi la diminuarea veniturilor din cauza aşa-ziselor erori judiciare, ale căror autori pot fi uşor identificaţi, dar care rămân în continuare pe poziţii. Dacă Parlamentul ar fi într-adevăr reprezentant al contribuabilului, aşa ceva nu ar rămâne fără urmări în sarcina magistraţilor evident în culpă. În SUA, judecătorii şi procurorii sunt aleşi de alegători, pentru că sunt funcţionari publici. Un procuror-şef fără realizări profesionale, fără condamnări grele în dauna celor trimişi în judecată sau un judecător controversat, nici nu se concepe să mai deţină funcţia. Demisia şi la gară! În România, însă, magistratura este o castă în care foşti ofiţeri sub acoperire, foşti turnători, foşti jurişti de Aprozar sau REMAT (fiare vechi) ajung la Curtea Constituţională, la Curtea Supremă sau în fruntea organului suprem al magistraturii, CSM. Se aleg între ei, se „anchetează disciplinar” între ei şi se achită reciproc, bineînţeles. Sub pretextul „inamovibilităţii” şi al „independenţei justiţiei”, nu dau socoteală nimănui pentru deciziile luate. Este scandalos şi fără precedent în Europa, ca pe bani publici unii să-şi satisfacă interesele de îmbogăţire şi corupţie. Într-un stat democratic, puterile se controlează şi cenzurează reciproc, pentru a preveni abuzurile (Parlamentul suspendă Preşedintele, Preşedintele poate demite Guvernul etc). Justiţia, în schimb, se auto-alege, auto-reglementează şi decide, prin sentinţe date de ea însăşi, salarii, pensii şi imunităţi mai presus de oricine, şi decât posibilităţile bugetului, şi decât orice principii de drept. În mod normal, Parlamentul ar trebui să schimbe Legea justiţiei, mapele profesionale să fie desecretizate, magistraţii să fie aleşi atât de comisii de specialitate, cât şi de juraţi civili, iar procesele să fie judecate de juraţi, ca-n Occident şi SUA, nu de magistraţi corupţi, care, în taină şi fără explicaţii, decid după cum li s-au umplut valizele sau conturile din Luxemburg ori Cipru.
În România, te poţi îndoi de Dumnezeu şi-l poţi contesta. Nu ai voie, în schimb, să comentezi o sentinţă judecătorească şi să „te amesteci în treburile justiţiei”. De câte ori, şi cu ce consecinţe pentru ţară am auzit „să lăsăm Justiţia să-şi facă treaba”? Clasa politică din ultimii 20 de ani niciodată nu a votat o legislaţie clară şi fermă, care să pună capăt haosului, interpretărilor, intereselor de grup. Clasa politică nu va reforma Justiţia, printr-o lege organică emisă de Parlament, pentru că îi convine de minune mocirla asta din care bogaţii scapă întotdeauna, indiferent ce fărădelege ar comite, iar economia naţională va fi jefuită în continuare, sistematic şi… legal. După cum merg lucrurile astăzi, mă tem că nu am putut fi înţeles: democratic şi legal este imposibil să se mai îndrepte ceva. Întotdeauna, cândva, undeva, o rotiţă din sistem va sabota procesul de reformă. Aţi mai văzut legi care au dispărut sau au fost modificate pe drumul spre Monitorul Oficial, ordonanţe de urgenţă care au modificat legi organice şi legi modificate la fiecare guvernare, potrivit noilor interese. Diversiunea, dezinformarea, manipularea şi sabotajul vor funcţiona perfect, în continuare. Numai cu un parlament curat precum cristalul, populat de specialişti în drept şi supermotivaţi s-ar putea legifera corect viaţa, şi numai poliţişti precum Corrado Cattani şi judecători ca Polo Borselino ar putea face curăţenie. Dar ei sunt fie doar martiri, fie personaje de film. În România, justiţia nu are martiri, pentru că aceia aplecaţi spre studiul ştiinţelor juridice au ştiut, încă de tineri, să facă pace cu Mafia şi să-şi asigure o viaţă de huzur, cu condiţia să tacă şi să îndrepte capul în altă parte. Specialiştii în drept susţin că în alte ţări ale lumii, cum ar fi, spre exemplu, Italia, dacă un magistrat greşeşte o sentinţă este automat pus sub acuzare penală. La ei, la noi este promovat. Legat de sentinţele eronate date de judecători aş vrea să precizez că dacă un judecător nu plăteşte din buzunarul său greşeala făcută, el poate să dea orice sentinţă doreşte pentru că nu are niciun stres. Dacă ar fi sancţionat şi pus să plătească din buzunar, n-ar mai da sentinţe pe bandă rulantă, după bunul său plac, ci ar gândi de 7 ori până să-şi pună semnatura şi parafa pe un act judecătoresc. În concluzie, deci, ar trebui să existe o lege a răspunderii, ca în orice stat al UE: ai greşit, plăteşti personal şi nu din banul public. După cum se profilează şi ne sunt arătate semne dinspre Bruxelles, dacă vom refuza la nesfârşit să respectăm legile internaţionale, riscăm să fim excluşi din UE şi nu ar fi de mirare!
Romeo Popescu