Acasă Editorial Nihil sine SIE!

Nihil sine SIE!

Săptămâna aceasta, luni dimineaţa, Emil Boc a anunţat, la finalul celei mai scurte şedinţe de guvern din timpul mandatelor sale, că a decis să depună mandatul guvernului, urmând ca Parlamentul să investească un nou Cabinet. Demisia era de aşteptat, opoziţia şi românii naivi dorindu-şi, de ceva timp, un alt guvern. Personal, îmi pare rău de Boc. Nu că l-aş fi iubit, dar a fost un premier care a încercat să facă ceva în ţara asta. Alături de Ciorbea, este al doilea premier post-decembrist căruia nu i se poate reproşa cinstea şi munca în slujba ţării. Sigur, s-au făcut şi greşeli. Dar dacă suntem obiectivi, au făcut greşeli şi alţii, care aveau mai multă experienţă. Vezi guvernele din Italia, Spania, Grecia etc. Dar ceea ce ar trebui să ne îngrijoreze pe toţi este faptul că Opoziţia, cea care vrea alegeri anticipate, nu a prezentat nicio soluţie economică, în ultimii doi ani. În afară de “Jos Băsescu”, nu au spus nimic. După desemnarea ministrului justiţiei Cătălin Predoiu la interimatul conducerii de la Palatul Victoria, preşedintele Traian Băsescu i-a încredinţat formarea noului guvern şefului SIE, Mihai Răzvan Ungureanu. A urmat, apoi, o reuşită lovitură de imagine care ne-a lăsat pe toţi cu gura căscată: toţi vechii miniştri ai PDL şi-au depus mandatul şi au fost înlocuiţi de tineri profesionişti. Patru dintre cei chemaţi de desemnatul Ungureanu în echipa sa aveau, la Revoluţie, 10, 11 ani, alţi cinci, în frunte cu premierul desemnat, săriseră cu puţin peste 20. Teama de un lot atent selecţionat de Dan Voiculescu în şedinţele de redacţii anteniste, evidenţiaţi în ramură sau fruntaşi ai muncii capitaliste de partid, s-a risipit. Vă imaginaţi că USL, pus în situaţia să alcătuiască guvernul, ar fi avut o ofertă mai bună? Bag mâna în foc că marii lor baroni n-ar fi acceptat nici morţi să renunţe la fotoliile ministeriale. Fără crampele disperării, probabil că nici la PDL nu s-ar fi întâmplat aşa ceva. Va fi cu mult mai uşor pentru Mihai Răzvan Ungureanu să ţină în frâu această echipă, decât una cu baroni incluşi. Guvernul Ungureanu va fi o rupere, faţă de clasa politică de până acum: fără baroni şi promovarea unor tineri competenţi care merită o şansă. Să nu uităm că dacă pierdea Băsescu preşedinţia şi câştiga Geoană, îl aveam, încă, pe Cătălin Voicu, de la PSD (un infractor), ministru de Interne. 6 februarie 2012. În această zi, Boc a demisionat şi Ungureanu a fost nominalizat. La această dată, visul lui Antonescu a luat sfârşit. Alianţa Felix – Porumbacu – Pontănacu şi-a văzut coşmarul cu ochii. Nu trebuie să mai mire pe nimeni că îngâmfatul Antonescu a reacţionat ca un copil ţâfnos, când l-a simţit pe viitorul preşedinte al României în persoana premierului desemnat Ungureanu. Nu trebuie să fii mama Omida ca să intuieşti că pentru viitorul premier Palatul Victoria este doar o etapă în drumul său spre Palatul Cotroceni. În prima ieşire publică de după nominalizare, Antonescu s-a întrecut pe sine, în această privinţă, zugrăvind un peisaj apocaliptic unde „coaliţia e toxică”, iar preşedintele „minte” şi le transmite românilor mesajul „bolşevicilor lui Lenin și naziștilor lui Hitler” respectiv: „nu mă interesează ce vreţi voi, eu decid împreună cu serviciile secrete” – drept care a declarat „război pe viaţă și pe moarte lui Băsescu și clica lui”. Halal educaţie! Chestiunea e că MR Ungureanu  nu are “ochi albaştri”, nu provine din fostele servicii secrete, ci din PNL. Așa că furia retorică a lui Antonescu se explică doar prin faptul că suferă de “cotrocenită acută” și simte în premierul desemnat un rival la prezidențiale. Până şi Victor Ponta a părut jenat de belicosul discurs antonescian, el arătându-se mulţumit, inclusiv de prestaţia lui Ungureanu în fruntea spionajului românesc. În orice ţară şi, în general, în lume, destinele sociale, economice şi politice ale naţiunilor sunt conduse de serviciile secrete. Că se vrea sau nu a se recunoaşte, acesta este adevărul! Este greu să vii să-l acuzi acum pe Ungureanu că ar fi subordonat SIE lui Traian Băsescu, după cum încearcă să spună, disperat, Crin Antonescu. De ce disperat? Pentru că Ungureanu are toate calităţile liberalului înfuriat, în timp ce el nu are niciun sfert din calităţile desemnatului premier. Principalele diferenţe, zdrobitoare în favoarea “spionului” Ungureanu, ţin de substanţă şi de competenţă. Dar, ca de obicei, liberalul a reacţionat isteric şi necontrolat, vădit panicat, perorând singurul discurs pe care îl ştie bine, adică cel negativ. Deja, a pierdut prima rundă, în faţa lui Mihai Răzvan Ungureanu. În timp, fiecare dintre ei şi-a demonstrat valoarea. Răzvan Ungureanu s-a dovedit a fi un tânăr ultracompetent, fin diplomat, vorbeşte fluent engleza, franceza şi germana, a reformat SIE şi este foarte apreciat în cercurile politice de vârf din SUA şi din Europa. Repetentul Antonescu, poreclit şi “Bidon-Gol” – datorită discursurilor sale isterice, lungi şi lipsite de conţinut – este cel mai mare chiulangiu din Parlament, nu are nicio propunere legislativă, dovedeşte că este o nulitate din punct de vedere al cunoştinţelor economice, este asociat politic cu penalul şi turnătorul dovedit Voiculescu, este necunoscător al limbilor engleză şi franceză, a fost o nulitate cât a  fost ministru al Tineretului, a intrat în Parlament de pe locul doi etc. Dumneavoastră pe cine preferaţi? Cred că e greu să depăşească ceva incompetenţa lui Antonescu, dar trebuie să recunosc că tupeul lui e şi mai mare. Cum să vorbeşti de ochi albaştri când ai pus cu mâna ta un securist dovedit în fruntea parlamentului, poziţie care se cuvenea de fapt PNL-ului. Cât îl mai suportă liberalii pe ăsta şi de ce?

ROMEO POPESCU

image_pdfVezi ca PDFimage_printPrintează articolul

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.