Al XXVIII-lea Congres liberal a luat sfârşit. Delegaţi din toată ţara s-au reunit, în a doua zi de Congres, pentru a-şi alege noua conducere. Klaus Iohannis a fost instalat oficial în funcţia de preşedinte al PNL fără emoţii. Dacă votul pentru desemnarea lui Klaus Iohannis ca preşedinte a fost cu final aşteptat, acesta câştigând în faţa lui Ioan Ghişe cu o majoritate covârşitoare, au existat şi momente surpriză. Cea mai mare surpriză a fost faptul că Iohannis nu a fost desemnat şi candidat la prezidenţiale şi asta din cauza unei mutări surpriză a lui Crin Antonescu. Acesta şi-a anunţat şi el disponibilitatea de a intra în cursa pentru Cotroceni, punându-l pe Iohannis în situaţia de a impune amânarea luării unei decizii care va reveni Delegaţiei Permanente a partidului.
Întorsătura de situaţie marchează revenirea lui Crin Antonescu în cărţi pentru candidatura la prezidenţiale, pe fondul eşecului lui Iohannis de a câştiga autoritate de unul singur în PNL. Iată, deci, că PNL apare cu 2 iepuri. Puteau frumos şi serios să închidă congresul, să se felicite pentru noul preşedinte şi vicepreşedinţi. Să anunţe în conferinţa comună de presă cu noul partener, dacă e, PDL, ce nume ca partid şi ce candidat unic vor propune. Aşa văd eu, realist fiind. Însă dacă fiecare partid de dreapta vorbeşte singur, are nume şi candidaţi proprii, deci dialogul surzilor, Ponta câştigă alegerile şi prin neparticipare. Apoi, de parcă ar fi fost virgină în politic şi nu ar fi ştiut cum se violează democraţia alegerilor în toate partidele româneşti, deputatul PNL Graţiela Gavrilescu a anunţat că va demisiona din PNL, ea reclamând că la Congres „s-a votat după cum era aranjat şi biletele au circulat”, precizând că se va alătura partidului liberal pe care îl va fonda Călin Popescu Tăriceanu. Drum bun, cale bătută!
Tot în a doua zi de congres, delegaţii au votat cu majoritate de voturi fuziunea PNL cu PDL. De 25 de ani partidele se tot zvârcolesc, se amestecă, îşi caută doctrine, au traseişti, au foşti comunişti şi securişti. Dacă azi se formează un partid de dreapta care să oprească ascensiunea la putere a PSD e binevenit şi-ar trebui ca şi noi, votanţii, să acceptăm fuziunea, proiectele şi candidaţii. Dacă o s-o ţinem în permanenţă cu reproşuri, orgolii, insulte, calomnii, o să-l vedem pe mincinosul naţional la Cotroceni.
Reconstrucţia PNL prin întoarcerea la matca liberală a aripii rupte din el este o realizare istorică. Totuşi, unirea forţelor de dreapta se arată a fi un deziderat mult prea îndepărtat. Avem un talent deosebit de a ne bălăcări în tot felul de politicianisme, bâlbâieli, ezitări, inconsecvenţe şi interese mărunte individuale şi de gaşcă, încât scăpăm din vedere esenţialul. În momentul în care vrei să unifici dreapta gândindu-te numai la fuziuni cu impunerea numelui tău, nu ai cum să nu sacrifici, de fapt, esenţa problemei. Se pot gândi aliniate, aşa cum au fost Convenţia Democrată, Alianţa DA şi, mai nou, USL, alianţe care să definească un program de obiective compatibile între partidele respective şi, în mod democratic, să nominalizeze un candidat comun pentru prezidenţiale.
Istoria noastră post-decembristă demonstrează faptul că românii au întâmpinat întotdeauna cu mai multă speranţă şi încredere astfel de alianţe şi înţelegeri între politicieni, decât un partid singular, oricare ar fi fost el. Îmi pare rău că trebuie să spun acest lucru, dar se pare că Victor Ponta a înţeles acest exerciţiu politic elementar şi această dorinţă populară, pe când liderii noştri de dreapta au rămas, în continuare, la nivel de bisericuţă şi partid monolit autoritar.
P.S.: Totuşi, să nu uităm: • atacurile asupra statului de drept • atacurile asupra justiţiei • participarea la lovitura de stat din 2012 • marţea neagră • blatul de acum câteva zile la votul legilor administraţiilor locale. Sunt doar câteva dintre faptele liberalilor din ultimii ani. Nişte nimicuri…