Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Monolog cu umbra unui premier

Cât timp ai de gând să ne mai agasezi cu mizeriile tale, cu minciunile tale sfruntate, cu aberaţiile şi cu măgăriile tale, în speranţa că mai poţi manipula pe cineva, în favoarea grupului infracţional organizat aflat în fruntea alianţei anti-democrate? Doar dacă eşti complet imbecil nu poţi face diferenţa între un partid în care maximum 10% sunt posibil corupţi, despre care se spune că au furat zeci sau sute de mii de euro, şi partidele din alianţa ta în care cel puţin 90% sunt sigur corupţi, despre care se ştie precis că au furat milioane, zeci de milioane, sute de milioane şi chiar miliarde de euro, şi împotriva cărora există mii de dovezi zdrobitoare, sute de dosare penale grele şi zeci de procese pe rol. Doar dacă eşti complet imbecil, nu ştii că preşedintele a câştigat, prin alegeri, un mandat de cinci ani, indiferent dacă se bucură de susţinerea majorităţii alegătorilor pe toată durata mandatului sau nu.

Doar dacă eşti complet imbecil, nu ştii că infractorii din Parlament au dat o lovitură de stat pentru a scăpa de puşcărie. Doar dacă eşti complet imbecil, nu ştii că preşedintele nu a încălcat în niciun fel Constituţia, deci nu putea fi suspendat şi nici nu putea fi organizat un referendum pe această temă. Doar dacă eşti complet imbecil, nu ştii că referendumul a fost masiv fraudat cu cel puţin două sau trei milioane de voturi. La referendum nu se punea problema dacă alegătorii s-au săturat de preşedinte, ci doar dacă acesta a încălcat grav constituţia. Ca urmare, ţara s-a împărţit în două.

Diferenţele între cele două tabere sunt fundamentale. Susţinătorii preşedintelui sunt, în general, oameni cinstiţi şi inteligenţi, care muncesc, gândesc, citesc, scriu, îşi văd de treabă. Aceştia nu pot fi manipulaţi, cumpăraţi, plătiţi, înşelaţi de şmecherii aflaţi la guvernare. Cei care sunt împotriva preşedintelui sunt, în general, cei mai tâmpiţi cetăţeni (cei fără carte, fără şcoală, fără minte, fără creier, care pot fi uşor manipulaţi, păcăliţi, cumpăraţi), hoţii, corupţii, infractorii, derbedeii, huliganii, persoanele cărora nu le place să muncească şi vor să primească pomeni de la stat.

Preşedintele a salvat ţara de la faliment, de la dezastru, de la colaps economic, de la încetare de plăţi, a scos ţara din recesiune şi a readus-o pe creştere economică, într-o perioadă extrem de grea, de criză economică mondială. Preşedintele a declanşat şi a susţinut lupta împotriva corupţiei. Preşedintele nu i-a lăsat pe hoţi să fure şi a refuzat să le închidă dosarele lor penale. De aceea, s-au coalizat toţi hoţii, toţi corupţii, toţi infractorii, toţi escrocii, toţi bandiţii şi toate lichelele împotriva preşedintelui. El a rămas, acum, singurul pilon de sprijin al democraţiei şi al statului de drept. Dacă CNA-ul şi-ar fi făcut datoria şi ar fi închis televiziunile infractorilor Felix, SOV, Ghiţă şi DDD, sau le-ar fi amendat în fiecare zi cu milioane de euro, pentru minciunile, calomniile, dezinformările, intoxicările şi manipulările practicate, dacă aceste televiziuni ar fi fost obligate să prezinte doar adevărul, electoratul nu ar fi fost îndobitocit şi ar fi înţeles că ţara a traversat o profundă criză economică mondială.

Electoratul ar fi înţeles că fără măsurile corecte şi absolut necesare luate de guvernul Boc, ţara ar fi fost astăzi în faliment, salariile şi pensiile ar fi fost mult mai mici, nu s-ar fi putut plăti cu lunile, şomajul ar fi fost foarte mare, inflaţia ar fi fost scăpată de sub control, moneda naţională s-ar fi prăbuşit. Toate aceste lucruri se vor întâmpla foarte curând, dacă guvernul Grivco (compus doar din incompetenţi, incompatibili, corupţi, infractori, plagiatori şi lichele) nu va fi demis şi înlocuit cu un guvern competent şi responsabil.