Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Miros de praf de puşcă

În anii de dinaintea Revoluţiei, comuniştii i-au spălat pe creier pe cei „înregimentaţi” sub flamura roşie a PCR, învăţându-i prost că democraţia înseamnă voinţa poporului. Aceasta este o vulgarizare fără seamăn a democraţiei. Au trecut însă două decenii şi ceva, iar „naivii lui Ţuţea” au rămas cu impresia că democraţie înseamnă să faci ce vrei şi că majoritatea se suceşte cum vrea ea. Dar democraţie înseamnă legi elaborate în mod logic şi corect, confirmate (de Curtea Constituţională) ca fiind legale. Este o vulgarizare barbară să pui semnul egal între majoritate parlamentară şi voinţa poporului. Majoritatea poate modifica sau propune legi, dar până când acestea intră în vigoare ele sunt cântărite, aprobate şi trebuie să urmeze un traseu bine stabilit. În statul democratic nu există o putere supremă (aia era în dictatura proletariatului), iar puterile sunt independente şi egale între ele ca influenţă şi autoritate. După mintea pitecantropilor politici spălaţi pe creier, Parlamentul este deasupra altor puteri în stat şi ăsta e un fals. Dacă Puterea juridică zice că parlamentarii sunt incompatibili sau vinovaţi, un parlament democratic îi scuipă pe incompatibili şi pe infractori ca pe nişte măsele stricate. Dar nu la noi, unde parlamentul face zid în jurul tâlharilor expuşi, indiferent de culoarea lor politică. Şi asta se numeşte voinţa poporului? Respectarea legilor este voinţa poporului şi legiferarea cu măsură şi conform cu procedura este democraţie. Ce avem noi este încercarea unor şmecheri strecuraţi în parlament de a pune mâna pe toată puterea în stat. Iar proştii aplaudă şi susţin aberaţiile astea. În România istoria este o glumă, educaţia un moft, cum era proprietatea pe vremuri, sănătatea o boală lungă, iar avuţia ţării nesfârşită. Doar boala, sărăcia şi ipocrizia au drept beneficiari o largă majoritate şi nici măcar veşnicia nu s-a mai născut la sat, ci în Parlament. Ţara este condusă mai bine de jumătate de an de USL. Ei au guvernul plus majoritatea în Parlament. Ei fac legile, ei le execută, adică ei centrează şi tot ei dau cu capul. Parlamentarii şi politicienii arcului Puterii, oamenii de afaceri şi alte personaje care au controlat ani de zile zone importante ale societăţii româneşti, au un motiv foarte personal să se mobilizeze la maximum în această campanie electorală, pentru a-şi apăra libertatea şi averile acumulate în condiţii neclare. Singura durere care-i încearcă este că nu pot încălca legile fără să se vadă şi că nu controlează şi justiţia. În acest sens, cele întâmplate în vara acestui an sunt edificatoare. Cred că a fost o mare şansă pentru românii serioşi că au venit la putere, înainte de alegeri, Ponta şi Antonescu care ne-au surprins pe toţi cu tâmpeniile ce le-au făcut şi le (re)fac zilnic. Pesediştii de rând sunt oameni serioşi, normali şi, acum, lămurindu-se, după alegerile pe care le vor câştiga, vor pune în post de premier un om serios şi competent, că au destui, mai ales că desemnarea se face strict de Preşedintele Băsescu din rândul partidului cu cele mai multe voturi, Parlamentul neavând drept de a impune ceva, ci doar de a aproba sau respinge. Occidentalii, ce ne-au salvat în vara asta, s-au lămurit asupra românilor şi, având interese strategice în zonă, ne vor ţine frâul strâns de nu mai piuie cei doi, fiind compromişi. Aşa că PSD va face un guvern cu premier matur şi serios ce va colabora strâns cu occidentalii. După referendum, ameninţarea preşedintelui Băsescu cu o altă suspendare curge precum mita în buzunarele corupţilor din politicul mare. Iar tăcerea preşedintelui ce a urmat ridicolului referendum pierdut de uslamişti i-a exasperat pe guvernanţi şi pe „massmedianii” asmuţiţi de stăpânii lor din trusturile în care lucrează. Scenariile tăcerii au fost spulberate zilele trecute când, după trei luni în care nu a ieşit în public, preşedintele Băsescu a făcut prima declaraţie de presă. Declaraţia a produs un mare deranj în curtea departamentelor media de agitaţie şi propagandă ale USL, Băsescu făcând apel la unii patroni de trusturi de presă să termine cu practicile de tip mafiot asupra instituţiilor statului. Cuplurile Guşă-Felix şi Crin-Ponta au reacţionat vehement şi au dezgropat securea războiului, trecând la atac, atraşi fiind într-un joc care nu mai pare atât de sigur pentru USL în cadrul acestor alegeri parlamentare. Cu riscul de a fi catalogat drept băsist (sau poate Băsescu, novatorist), trebuie să spun că sunt întrutotul de acord cu afirmaţiile preşedintelui şi spun că remarcile sale la adresa clasei politice au fost prea blânde în comparaţie cu dezastrul comis de către aceasta în ţara noastră. Partea proastă este că aceiaşi neserioşi se pregătesc să invadeze din nou monstruoasa instituţie numită Parlament şi să continue şi mai abitir jaful favorizat de sistemul politic pervers şi anticetăţenesc. Consecinţele nerespectării criteriilor statului de drept nu le suportă nici fostul preşedinte interimar, nici politicienii lipsiţi de responsabilitate, ci românii. USL se face vinovată de imaginea distrusă a României la capitolul democraţie şi a funcţionării statului de drept, condiţii esenţiale pentru a face parte dintr-o Europă civilizată.

P.S.: – Eu cred că pe 9 decembrie se joacă Libertatea noastră, de circulaţie, de muncă, de gândire, a presei şi a faptului că poţi spune orice pe stradă sau pe net, fără să fii arestat, ca în Rusia. Dacă pe 9 decembrie USL face guvern şi schimbă Constituţia, România va fi prima ţară exclusă din UE şi ne aşteaptă soarta Ucrainei.

ROMEO POPESCU