Prinși în morișca evenimentelor politice ne-am comportat editorial ca și cum sindicatele locale nu ar mai exista, în condițiile în care în fiecare instituție publică din Vâlcea și fiecare fabrică este o asemenea formă de organizare. Sigur, este vina noastră că am neglijat acest sector important pentru viața socială, însă nici reprezentanții sindicali nu au mișcat ceva semnificativ în ultimii ani. Un raționament simplu ne-ar conduce la concluzia că dacă nu avem mișcări sindicale vizibile, angajații membri de sindicat nu au nicio problemă. Asta însemnă că prin ce a mai rămas din platforma chimică și prin APAVIL totul este roz, adică salariile sunt foarte bune, condițiile de muncă excepționale și contractele colective de muncă, așa cum au fost semnate, protejează angajații împotriva oricăror abuzuri sau pericole generate de acțiunile probabile ale angajatorilor. Ne-am bucura să fie așa, dar pulsul arată altceva. Exodul forței de muncă spre alte state europene contrazice orice argumente ni s-ar pune în față.
Patronatul polonez de USG, privatizările și administratorii celor două mari insolvențe de la CET Govora S.A. și OLTCHIM S.A., alături de șefii politici ai instituțiilor au venit cu o altă abordare decât cea cu care erau obișnuiți liderii de sindicat atunci când doar statul deținea în proprietate activitățile economice și administrative. Astfel, șefii sindicatelor s-au confruntat cu o presiune venită din două direcții. Pe de-o parte angajații reproșau nereprezentarea satisfăcătoare a intereselor lor, iar pe de altă parte conducerile societăților afișau atitudini rigide cu mici marje de negociere și cu planuri de restructurări ce creau dificultăți sociale. Așadar a început o luptă dură care acum pare să se fi stins. Și cum orice luptă are un învingător și un învins, cât timp nimic din voia directoratelor nu s-a abătut de la strategiile lor, rezultă că sindicaliștii au fost reduși la tăcere. Așa cum se vede din exterior, pare că tăcerea lor are un preț.
Liniștea pe care o acordă angajatorilor, lipsa de reacție în fața desființării învățământului tehnologic ca sursă de forță de muncă calificată și ignoranța față de intervenția politicului în treburile lor au decredibilizat sindicatele. Fie doar și imaginea Casei Sindicatelor și a unităților hoteliere din Voineasa lăsate într-o paragină înfiorătoare și ne putem da seama de rolul și importanța pe care o au acum confederațiile sparte în zeci de fărâme cu interese diferite.
Dacă din activitatea sindicatelor a mai rămas doar organizarea unor evenimente pentru Sărbătorile de iarnă și celebrele pachete de Crăciun, atunci nu văd ce rost își mai arogă. Indiscutabil, din marele actor social nu a mai rămas decât o umbră a vremurilor când Guvernele și Prefecturile își făceau agenda ținând cont de revendicările sale. Fără mișcări sindicale acide și ferme, angajații din orice sector de activitate sunt victime sigure ale tuturor intereselor meschine.