Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Lovitura de stat continuă

În urmă cu un an de zile, la 3 iulie 2012, în România a avut loc o lovitură de stat pe care românii nu au legitimat-o la referendumul din 29 iulie, când „puciştii” îl doreau demis pe preşedintele Traian Băsescu. Cum lovitura de stat nu a reuşit şi instituţiile democratice au supravieţuit, preşedintele ales s-a întors la Cotroceni. De atunci, a trecut un an de zile şi parcă nimic nu s-a schimbat. Europa ne priveşte, în continuare, cu ochi critici şi-am ajuns să fim monitorizaţi separat de Bulgaria în raportul pe Justiţie. Rănile încercării de a arunca România în haos nu s-au închis. Ba mai mult, pe zi ce trece, sunt tot mai mulţi oameni nemulţumiţi de guvernarea USL. Promisiunile din campanie au fost atât de ştiinţifico-fantastice încât nu s-a împlinit niciuna. La nivelul prosperităţii individuale nu se simte nimic. Investitorii au tendinţa să plece, mai mult decât o au să vină. Locurile de muncă mai degrabă dispar decât apar, marile proiecte de infrastructură mai mult stagnează decât înaintează.

Deşi pare neverosimil, lovitura de stat continuă şi acum, cu Crin Antonecu la timona revizuirii Constituţiei. Aşteptările populaţiei sunt din nou înşelate. Populaţia ar fi dorit nu o Constituţie periată şi peticită ci mai degrabă una nouă şi substanţial modificată. Un asemenea demers trebuia făcut nu de un grup de jurişti de diferite specialităţi ci de un institut juridic competent şi aplicat. Numit în fruntea comisiei parlamentare pentru revizuirea Constituţiei, Antonescu a continuat pe drumul deschis în 3 iulie, încercând prin toate mijloacele să limiteze independenţa judecătorilor şi autonomia procurorilor. A continuat să atace CSM, Curtea Constituţională şi Uniunea Europeană, iar, ca punct culminant al carierei sale politice, a rescris Constituţia, conferind Parlamentului României puteri dictatoriale, în fapt, dând imunitate unor politicieni corupţi.

După ce Curtea Constituţională a îngropat, printr-o decizie cu şase la trei, referendumul pentru adoptarea Constituţiei lui Crin, vom avea din nou câteva mutaţii importante pe scena politică. Conform declaraţiilor premierului Ponta, după decizia Curţii, în următorul an nu vom avea nicio nouă Constituţie şi nici regionalizare. Această poziţionare va duce la câteva situaţii inedite. Crin Antonescu rămâne fără obiectul muncii, USL se blochează, iar în Parlament se vor crea noi alianţe. Apoi, va urma rapid o remaniere, în cadrul guvernului. În campania pentru europarlamentare, PSD pleacă favorit, dar singur. Va fi un test important pentru prezidenţialele din toamna lui 2014 şi, pe acest fond, Victor Ponta va lua decizia dacă va candida la preşedinţie. În cazul în care răspunsul e afirmativ, atunci Constituţia lui Crin va fi îngropată definitiv iar PNL va intra în opoziţie. Când s-a pus problema revizuirii Constituţiei, preşedintele Băsescu a cerut o Constituţie pentru români şi nu o Constituţie pentru penalii din Parlament.

Unde sunt românii reprezentaţi în Constituţia lui Antonescu-împinge-vânt, secondat de Chiuariu-trage-aer? De ce are nevoie Antonescu de o Constituţie personalizată? Dacă Antonescu ar fi avut un pic de respect de sine, i-ar fi invitat el pe specialişti să lucreze la legea fundamentală a ţării. Nu s-ar fi angajat să se facă o caricatură de lege. Faptul că această Constituţie este proastă, nu o spune doar preşedintele ci o spune, în mod tacit – este adevărat -, şi PSD. Care nici nu aprobă, nici nu dezaprobă noua Constituţie. Că nu o dezaprobă, este firesc. Fac şi ei parte din USL. Că nu o aprobă este la fel de firesc. Constituţia este proastă şi PSD nu vrea să deconteze prostia lui Antonescu. Iar pe de altă parte, încă nu am auzit niciun analist neutru, niciun specialist în problema constituţională să spună că această nouă Constituţie ar fi mai bună decât actuala. Deci e clar, avem de-a face cu încă o încercare a USL de a da o nouă lovitură de stat, demonstrând ceea ce nu poate fi demonstrat, că ar fi capabili şi de ceva bun în România, nu doar de fapte regretabile. Crinuleţ, tot îi dă şi se agaţă de cei 7,4 milioane, dar uită de cei 7,7 milioane care au votat pentru reducerea numărului de parlamentari, de parcă aceştia nu sunt tot români.

Mai mult, prin noua Constituţie vrea să transforme Parlamentul într-un super-stat în stat, cocoloşindu-i, în acelaşi timp, şi mai mult, pe parlamentari. Iar prin atacarea sistematică a coabitării, pe lângă faptul că-i aplică lovituri sub centură lui Ponta (lovituri care s-ar putea să i se întoarcă înzecit taman când i-o fi lumea mai dragă), nu face decât să atace un mod normal de funcţionare a relaţiilor între instituţii. Îl acuză pe Băsescu că stârneşte zâzanie şi caută război, dar el, prin declaraţiile şi acţiunile relevate, ce face? Deşi mulţi îşi doresc să se întâmple asta, lumea s-a cam săturat să audă de la el doar “Jos Băsescu”. A mers asta vara trecută, începând cu luna iulie, dar a ratat ocazia. Acum lumea aşteaptă să facă o Constituţie pentru cetăţeni, nu pentru politicieni. Dar nu e! Câţi parlamentari au fost chemaţi în faţa Justiţiei din 1990 şi până în prezent? Putem să-i numărăm pe degete, însă, de acuma, în forma nouă a Constituţiei nu o să mai avem niciunul. De aceea, modificarea Constituţiei nu trebuie să treacă de votul cetăţenilor României.

ROMEO POPESCU