Moto: “În PNL se discută foarte mult pe un fel de şantaj. Vrei să fie Crin preşedinte? Atunci nu comentaţi. Dacă veţi comenta, se rupe USL-ul şi nu mai iese Crin preşedinte. Poţi să spui că nu vrei să fie Crin preşedinte? Nu poţi, şi atunci taci”.
Crin Antonescu îşi continuă vacanţa începută în ’90. Şi ca să arate că este total interesat de soarta electoratului pe care cică-l reprezintă, “păsându-i” de noile taxe şi impozite ca de Drăgănescu, a plecat în concediu în Antalya. La somn inclusiv. Şi de ce nu ar face-o? La congresul PNL din 23 februarie 2013, în favoarea moţiunii şi echipei lui, s-au adunat 1434 de voturi pentru şi 44 împotrivă, 50 de voturi fiind nule. Asta înseamnă 97%. Aşa că “disidenţilor” de duminică (senator Bodea, deputat Tuşa, Tăriceanu, Chiliman şi restul) nu pot să le spun decât “ciocu’ mic, că vă meritaţi soarta!” Aceștia, fie au fost parte din cei 97% din delegaţii la congres, fie sunt total nesemnificativi în PNL (3%). Antonescu şi-a dovedit în nenumărate situaţii impotenţa politică, dar este menţinut de şacalii partidului în fruntea ierarhiei, din interes şi prin şantajul explicat în moto. Totuşi, nu se prea înţelege de ce? Vor pierde cu toţii!
Intelectualii acestui partid se lasă declasaţi şi umiliţi, pentru un motiv care îmi scapă. Pentru că liderul însuşi nu e capabil să răspundă la o simplă întrebare definitorie: ce ai făcut, Antonescule, în politica românească? Care sunt “beneficiile” de a te vedea zilnic pe micul ecran, pe internet sau în ziare? Ai fost Ministru al Tineretului şi Sportului. Ce ai făcut, domnule, în această postură? Spune-ne ceva concret, ceva solid (dar nu la fel de solid şi maroniu precum ceea ce scoţi pe gură, la Gâdea, în studiouri), ceva palpabil. Cum ai schimbat tu România? Care este politica bunului simţ pe care o purtai ca stindard în campaniile electorale? Bunul tău simţ, cu ghilimelele de rigoare, l-au constatat rând pe rând Andrei Chiliman, Diana Tuşa şi alţii. Ca atare, eu apreciez că Antonescu şi partidul său sunt cel mai toxic produs politic din România. Fie doar şi numai pentru faptul că prin pivotarea continuă stânga-dreapta a bulversat un electorat ce începuse să se închege şi care creştea. Acela al dreptei.
La această oră PNL nu îşi mai justifică existenţa. Poate pe partea stângă, ca şi concurent al PSD. Electoratul PNL este format în imensa majoritate din bugetari şi pensionari, “furaţi” pesedeului. Şi nu, nu mai există şanse de îndreptare. Cu sau fără “Crin”, cum neînţeles de duios îl numesc mulţi ziarişti pe acest ipochimen plin de venin şi demagog, PNL nu mai poate redeveni vreodată ceea ce a fost şi ceea ce am aşteptat atâţia oameni de la el. Neterminatul politician a transformat partidul într-un “promotor şi apărător al puşcăriabililor”, în timp ce el este inamicul numărul 1 al statului de drept din România. Numirea şi menţinerea lui Relu Fenechiu în funcţia de ministru al Transporturilor a reprezentat o insultă la adresa românilor în general, şi la adresa membrilor Partidului Naţional Liberal, în special. A eşuat cu Becali şi Fenechiu. Se pare că va eşua şi în cazul Stroe (actor, alături de Dragnea în autodenunţul lui Valer Marian). Nu mai este nevoie decât de un brânci de la Ponta. Încurcate sunt căile politicii, atât de încurcate încât s-ar putea ca toamna asta să aducă surprize de proporţii în privinţa PNL, atât la nivel de conducere cât şi la nivel de influenţă a preşedintelui Băsescu.
Pe Antonescu nu-l interesează România, nu-l interesează democraţia, statul de drept. El are o singură idee, fixă: să ajungă preşedinte în România. Nu contează cine-l ajută să ajungă acolo: interlopi, penali, puşcăriaşi, antenele mincinoase. Ar băga şi oile lui Becali în PNL, dacă ar primi şi de la ele voturi. Dacă ajunge la Cotroceni, atunci se adevereşte zicala că fiecare popor are preşedintele pe care-l merită. Noi, românii, suntem perpetuu nişte mimi (simulatori, prefăcuţi) perfecţi. Am mimat comunismul, mimăm capitalismul, mimăm economia de piaţă liberă, mimăm statul de drept, mimăm doctrinele politice, mimăm democraţia, mimăm parlamentarismul, mimăm echitatea, mimăm cinstea, mimăm corectitudinea, mimăm solidaritatea, mimăm voluntariatul, mimăm dragostea şi respectul faţă de ţară şi faţă de ceilalţi români, mimăm alegerile libere, mimăm preocuparea pentru viitorul ţării şi al copiilor noştri, mimăm protecţia mediului, mimăm controlul cheltuirii banilor de la buget, mimăm aplicarea legilor, mimăm promovarea în funcţii pe baza meritelor profesionale, mimăm asigurarea ordinii publice, mimăm respectarea promisiunilor din campania electorală, mimăm alegerea în politică şi numirea în administraţie numai a oamenilor cinstiţi, mimăm, mimăm, mimăm.
Cei care ne conduc acum ne dovedesc că sunt cei mai mari experţi ai mimării, monumente ale mimării, eroii principali din lucrarea: „Istoria mimării în politica românească de după ’89”. Sunt rotunzi, unşi cu toate unsorile, lunecoşi, n-ai cum şi de unde să-i apuci, sunt atât de goi, de seci, de lipsiţi de orice conţinut, încât plutesc mereu la suprafaţa apei revenind la aer, de câte ori societatea încearcă să îi bage la fund. Cine ne va scoate din acest cerc vicios al mimării generalizate? Ce ne-a mai rămas de făcut? Suntem, oare, în faza finală, în care singura soluţie rămasă este să cerem să devenim un “Land” al Germaniei sau, măcar, să importăm nişte nemţi care să ne administreze ţara vreo câţiva ani, să ne pună pe un drum sănătos? Încercând să promoveze turismul, Elena Udrea a lansat: “Land of choice”. Zadarnic! Lumea ne ştie de “Land of mimes”.
ROMEO POPESCU