La sfârşitul secolului XIX, în Franţa, Emile Zola, a publicat un articol cu titlul „J’accuse”, adresat preşedintelui Franţei de atunci. Era o scrisoare protest în urma condamnării căpitanului Alfred Dreyfus la închisoare pe viaţă pentru spionaj. Scrisoarea a stârnit un scandal uriaş în Franţa şi peste hotarele ei. „J’accuse” a devenit, de atunci, o expresie generică a indignării acuzării unei persoane puternice. „Afacerea Dreyfus” are multe puncte comune cu „Cazul Udrea”. Scandalul Elena Udrea e un caz de folosire a luptei împotriva corupţiei, asemenea luptei de clasă, pentru rezolvarea unor interese politice meschine.
Procurorul-şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, are o miză personală aici, caz care, crede ea, îi va aduce ruperea definitivă de regimul Băsescu şi îi asigura titlul de „Luptătoare neînfricată împotriva corupţiei”. Acest caz n-are nici o legătură cu juridicul. Are legătură cu diversiunea politico-mediatică. Nu spun că Elena Udrea e nevinovată. Una e însă planul juridicului, care reclamă concentrarea la început pe un singur dosar – cel cu spălarea de bani –, şi alta deschiderea a patru dosare de urmărire penală însoţite de patru cereri de arestare preventivă, dezbătute şi aprobate în Parlament, în condiţiile în care pentru Adrian Năstase, pentru Miron Mitrea, pentru Dan Voiculescu, pentru Relu Fenechiu, mai nou, pentru Sebastian Ghiţă, nu s-a cerut arestarea preventivă.
E mai mult decât interesant că judecătorul de drepturi şi libertăţi a respins ca nefondate acuzaţiile de spălare de bani şi de fals în acte din primul dosar întocmit Elenei Udrea. Codruţa Kovesi are (încă) în proprietate cătuşele din România. Drept urmare, Elenei Udrea i s-au mai trântit trei dosare penale. De ce? În cazul acesta, procurorii DNA au făcut dosare după dosare, doar s-o nimeri unul bun. Observând atent situaţia, am constatat cum s-a născut un val uriaş de simpatie pentru fosta candidată la preşedinţia ţării şi pentru lupta ei împotriva noii Puteri din Stat formată din SRI-DNA-ICCJ. Putere care nu se mai poate stăvili dacă nu ne trezim, pentru că altfel vom trăi ca pe vremea Cealaltă, în teroare, spaimă şi de umbra care ne însoţeşte, frică.
Udrea este executată de Putere, deoarece a avut curajul de a stârni cuibul cu viespi care urzeşte, de ceva vreme, planul de a conduce nestingherită, ţara. Putere care şi-a pus la Cotroceni un figurant! Putere care l-a anihilat pe Ponta dar şi partidul său. Putere care şi-a plasat oamenii în PNL, în presa scrisă/online, în televiziuni. Putere care vrea să-i închidă gura Elenei Udrea, intimidând-o, executând-o mişeleşte, numai că încă nu-şi dau seama cu cine s-au pus. Avem parte de o restauraţie în toată regula.
Cum zicea Iohannis: „punct şi de la capăt”. Pe mine capătul ăla mă îngrijorează, nu de alta dar ştiu ce sistem a păstorit nea Nelu atât în privinţa Justiţiei cât şi în privinţa serviciilor secrete. Dacă la început bănuiam doar despre ce capăt era vorba, acum sunt sigur. Nu bag mâna-n foc că Udrea n-a furat. Dar, înainte de a fi arestată, ar fi fost obligatoriu să se ştie precis cât şi de unde. Ca să putem compara ce-a furat ea, cu sumele la care a renunţat Ponta, din contractele cu firmele străine, ca şef de Guvern, din contractele cu petrol, din vânzarea gazului românesc de către OMV, în interes propriu, la preţ de extracţie, din renunţarea la garanţia GFR, prinsă cu ocaua mică la licitaţie, etc.
Dar, DNA-ul şi SRI-ul, sunt mieluşei, atunci când ştiu că aranjamentele sunt transfrontaliere. Sunt absolut sigur că Udrea e vinovată de ceva, dar nu poate fi vinovată de tot ce s-a întâmplat în România în ultimii 25 de ani aşa cum încearcă ăştia să ne-o servească.
PS – După o campanie acerbă al cărei punct sublim l-a atins articolul „J’accuse!”, Dreyfuss a fost graţiat de preşedintele Franţei şi adus cu onoruri la Paris.