Luna trecută, deputatul Silviu Prigoană a încercat să promoveze “Legea prostituţiei”, lege care a primit raport de respingere din partea Comisiei Juridice a Camerei Deputaţilor, pe motiv că ţara noastră nu este pregătită pentru aşa ceva. Multe defecte pare să aibă deputatul pedelist, dar cel puţin această iniţiativă mi se pare una corectă. Prostituţia este un fenomen tolerat, trecut cu vederea, dar este un fenomen care, în ultimii ani, a explodat în România. Aşa că nu mai are rost să ne furăm singuri căciula: fenomenul există şi trebuie reglementat, mai ales în interesul practicantelor. În ultima perioadă, nevoile profesionale m-au obligat să circul pe drumurile patriei, dar şi în ţările vecine, foste tovarăşe în lagărul socialist. Peste tot, pe ringurile localităţilor din itinerariu, dar şi pe marginea autostrăzilor străbătute, în parcări, am întâlnit femei uşor îmbrăcate sau obscen îmbrăcate care, ademeneau trupeşte, contra cost, conducătorii auto, oferindu-le “produsele casei”. Fenomenul social al prostituţiei feminine juvenile este o problemă serioasă care este dificil de a fi înţeleasă şi problematică în a o recunoaşte. Raportul de respingere a legii l-a făcut pe Silviu Prigoană să le bata obrazul parlamentarilor care s-au opus şi se opun legalizării prostituţiei, trântindu-le în faţă că nu este mare diferenţă între ei şi cele care practică meseria cea mai veche din lume. Penibil se arată acest refuz al unei legi care, deşi e un păcat, pune la punct nişte aspecte ale societăţii reale. La noi în ţară numai şmecheria şi hoţia sunt legalizate de pungaşii şi ipocriţii din înaltul for şi sunt convins că mai mult de jumătate dintre parlamentarii care au secretare apetisante trăiesc cu ele pe ascuns. Le prostituează şi se prostituează! De ce să nu facem şi noi ca toate ţările civilizate sex legal, pe cinstite şi să profite şi statul, prin taxe, din afacere? Ne dăm mari moralişti, biserica se opune, dar popii, mare parte dintre ei, sunt homosexuali. Chiar dacă majoritatea parlamentarilor nu acceptă ideea legalizării, adevărul e că prostituţia există de când există lumea. Deşi mulţi demnitari vor să treacă drept mari înţelepţi, nu pot să pătrundă cu gândul mocirla şi jungla în care sunt nevoite să trăiască prostituatele în lipsa unei legi a statului român care să le asigure protecţia legitimă. Un stat care nu are legi care să acopere tot spectrul problemelor socio-economice nu poate să aspire la linişte/pace socială. Orice fenomen, indiferent de natura lui, trebuie legiferat pentru a nu genera prejudicii individuale sau colective sau prejudicii de imagine pentru ţară. O guvernare liniştită se asigură prin legi bune şi nu prin legi rele sau prin lipsa lor. Legea prostituţiei nu obligă pe nimeni să se prostitueze. Este la alegerea fiecăruia să decidă meseria pe care o alege în viaţă. Dacă româncele vor să se prostitueze (şi unele vor) nu au nevoie de lege pentru a face asta. Numai că prostituţia practicată în afara legii (fără control de stat adică) duce numai la nenorociri: proliferarea bolilor cu transmitere sexuală, folosirea prostituatelor ca plasatoare de droguri sau etnobotanice, trafic de carne vie, practicarea meseriei în condiţii de insecuritate (cine le protejează pe prostituate de cei care vor să le abuzeze fără să plătească, iar atunci când li se aminteşte că n-au plătit nu ezită să le omoare?), practicarea celei mai vechi meserii în condiţii total neigienice, abuzarea prostituatelor de tot felul de peşti care nu numai că le exploatează în ţară, dar le mai şi vând pe bani buni altor nimicuri de oameni din ţară şi străinătate. Nişte politicieni responsabili ştiu cum să abordeze problema prostituţiei: ori o legiferează (ceea ce ar fi foarte bine), ori o interzic şi iau măsurile necesare să nu mai vedem prostituate pe marginea drumurilor. Politicienii noştri au ales, ca de obicei, varianta cea mai proastă, adică nici nu legiferează dar nici nu combat fenomenul. O legiferare a prostituţiei ar împiedica răspândirea bolilor sexuale, ar aduce venituri sigure la stat, dar şi patronilor şi prostituatelor, ar reduce traficul de carne vie, criminalitatea sexuală etc. De mai bine de 21 de ani ne “străduim” să combatem sărăcia, corupţia şi alte fenomene negative, iar rezultatul final este că acum avem mai multă sărăcie, corupţie, şomaj, mortalitate, inechitate socială etc. decât în 1990. Asta înseamnă că politicienii noştri au dormit din 1990 până în prezent şi nu au vegheat la interesele legitime ale ţării şi ale poporului. Şi ne mai mirăm de ce toate merg pe dos în ţara asta! În anul 1867, în Bucureşti, exista “Regulamentul pentru privegherea prostituţiunii”, iar în 1936 exista “Legea caselor de toleranţă”, care se poate studia de cei interesaţi, la Arhivele statului, în colecţia Monitorului oficial. Legi foarte serioase şi unde, esenţial, nimeni nu este obligat să meargă la case de toleranţă, nici bărbaţii şi nici femeile. Însă dacă există doritori, ăia o pot face, în condiţii civilizate, la nivel de demnitate umană şi nu în tufişuri. Dar în România lipseşte “demnitatea umană”. Ipocrizia şi comportamentul social au adus la exces de sexualizarea mesajelor publice şi deci la extremă ce se cere reglementată pentru ţinere sub control. O matroană de bordel din America şi-a dat seama că singura ei şansă ca să scape de criză este să ia în considerare şi cealaltă jumătate din posibila clientelă, acea jumătate pe care industria sexului o cam ignoră: cea care preferă bărbaţii. Prin urmare, ea caută acum bărbaţi pe care să îi angajeze ca prostituate, pentru a-şi extinde clientela şi a câştiga mai mulţi bani. Cu gândul la ceea ce li s-ar putea întâmpla, acesta pare a fi motivul temerilor parlamentarilor români…
ROMEO POPESCU