Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

În genunchi la uşa Schengenului

Un surprinzător scandal mirobolant a fost declanşat în Europa. Deşi România a îndeplinit toate criteriile de aderare la Spaţiul Schengen şi a fost puternic sprijinită de un număr mare de state care au invocat argumente “juridice, legale, morale”, Olanda şi Finlanda au decis să blocheze aderarea României şi Bulgariei, închizând şi orice perspectivă în acest sens, pentru perioada viitoare imediată. Toată Europa ne-a vrut în Schengen, dar cele două sunt singurele ţări care nu ne-au vrut. Guvernele Olandei şi Finlandei şi-au sabotat propriile angajamente, pentru motive de imagine la intern. De fapt, nici Franţa, nici Germania nu ne vor în Schengen, dar s-a negociat o intrare în etape, consfinţindu-se compromisul. Foarte posibil, nici ţările nordice sau alte state unde imigraţii români fac probleme nu ne vor, dar tac. Cu alte cuvinte, să nu fim prea creduli. Sunt mai mulţi cei care nu ne vor. Dar românii ştiu că Olanda a avut dreptate. Că doar şi ei au sesizat felul în care este tratată Monica Macovei în ţara ei de către uslaşii securistului Voiculescu, felul în care Justiţia tergiversează – de 5 ani de zile – dosarele şmenarilor din PSD, PD (Roman), PC, PRM şi PNL: Iliescu, Roman, Văcăroiu, Berceanu, Severin, Năstase, Mitrea, Hrebenciuc, Oprişan, fraţii Păunescu, Dan Voiculescu, Vadim Tudor, Marcu Tudor, Cataramă, Patriciu, Vântu ş.a. Vă mai amintiţi cum spunea securistul necivilizat Felix, în direct, la Antena 3 (Monica  Macovei fiind invitată de Gabriela Firea): “Da, doamna Macovei, îmi face plăcere să vă insult”!? Asta nu se poate uita uşor, pentru că era vorba de o femeie şi, pe deasupra, europarlamentar la Bruxelles. Aşadar, toată Europa ne-a vrut în Schengen şi doar Olanda şi Finlanda nu ne-au vrut? Să fim serioşi! Acţiunea “Ţiganiada”, iniţiată de la începutul anilor 1990, de comunistul Iliescu, pentru a contracara orice mişcare ce i-ar pune în pericol scaunul Stalinist, şi-a atins scopul. Din simpatia avută de întreaga lume, în 1989, am ajuns o naţie de care se fereşte o Europă întreagă. Cum să se aibă încredere în români, când pesedistul Severin cere şpagă în văzul lumii, în ciuda salariului foarte mare pe care-l primeşte în Parlamentul European şi nu pleacă din înaltul for european? Dar, indiferent dacă România şi Bulgaria merită sau nu să intre în Schengen, conform legislaţiei UE erau obligaţi să ne primească, deci, ei sunt cei care nu respectă legea, deşi ne acuză pe noi că nu o facem. Am remarcat că o mare parte a opinenţilor români, că mi-i greu să-i numesc jurnalişti, nu văd sau, mai exact, se prefac că nu văd că în faţa uşii închise pe care scrie Schengen nu stă doar România ci şi Bulgaria. Sigur, aparent este doar un mic amănunt, însă dacă s-ar ţine cont şi de acest amănunt, în mod logic şi firesc nu am pune în seamă politicienilor români, fie ei Băsescu, Igaş sau Baconschi, ratarea intrării în Schengen a Bulgariei. Adică, în cazul României, ar putea fi plauzibilă slaba performanţă a clasei noastre politice, dar în cazul Bulgariei tot ai noştri or fi vinovaţi? Că nu prea am citit în presa noastră referiri despre ratarea Schengen de către Bulgaria şi eventualii vinovaţi în acest caz. În schimb, despre România toţi îşi dau cu presupusul, de îţi pui întrebarea dacă nu cumva aceşti atoate-ştiutori nu dorm în acelaşi pat cu Barroso, cu Gert Leers sau cu recenta doamnă Sarkozy, de ştiu atât de bine cine este vinovat? Şi ar mai fi o problemă. Presa noastră cea “imparţială” a găsit vinovaţii. Dar soluţii, are? De unde… Blocarea aderării Bulgariei şi României la Schengen pare a fi o răzbunare personală a unui ministru olandez, susţin mai multe agenţii de ştiri şi ziare de la Sofia, conform Agerpres. Presa bulgară susţine că, în urmă cu câţiva ani, actualul ministru olandez al Imigraţiei, Gerd Leers, care a anunţat anticipat că ţara sa va bloca, prin veto, aderarea celor două ţări la spaţiul Schengen, a fost implicat într-un mare scandal legat de o afacere imobiliară pe litoralul bulgăresc. Dacă Gerd Leers a fost dovedit corupt şi şi-a pierdut funcţia de primar al oraşului Maastricht, ca urmare a folosirii fondurilor publice pentru o reşedinţă în Bulgaria, noi românii ce vină avem? Gerd Leersare are tupeul să vorbească despre corupţie? Răzbunarea lui pe bulgari trebuie să ne lovească şi pe noi, românii? Este foarte greu să înţelegem şi să acceptăm realitatea, pentru care suntem ţinuţi în carantină la marginea Europei, atât timp cât preţul şi calitatea vieţii de zi cu zi, om şi persoană, este duplicitar încă prin caracterul legal prezumat al averii realizate într-un mandat cât alţii într-o generaţie. Cred că niciun om sănătos la cap şi la buzunare nu se însoţeşte, nesilit, cu omul a cărei imagine, în lume, o promovăm temeinic de 20 de ani. Vinovaţi de eşec suntem cu toţii: cei care fură, cei care se lasă furaţi şi cei care nu văd sau se fac că nu văd. Responsabilitatea o poartă, cu mândrie, întreaga clasă politică din ’89 încoace, indiferent de postură. Am convingerea că problema noastră şi a vecinilor noştri e falsă şi prost pusă. Europa nu este întreagă, fără România şi Bulgaria. Că aceste două ţări au probleme în reformarea sistemului, e adevărat. Dar problemele nu se pot rezolva dacă cele două ţări sunt ţinute la uşă. Liderii UE ori sunt orbi, ori fac jocul cuiva, dacă nu înţeleg asta. Când vom adera, acum? Când europenii vor vedea că Justiţia de la noi este independentă, că frontierele nu sunt “vămuite” de vameşi legaţi de baronii locali, de guvern sau de autorităţile şpăgare, când vom reglementa deplasarea forţei de muncă, când vom rezolva problema ţigănească, când… “Credeţi şi nu cercetaţi” – a spus Hristos, numai că europenii nu se iau după zicalele bisericeşti. Ei vor fapte şi nu cosmetizări ale realităţii.

ROMEO POPESCU