După absenţe nenumărate în Parlament, un nou record “marca Antonescu”, la Senat: o frază de peste 200 de cuvinte. Liderul liberal a făcut un adevărat tur de forţă oratoric, într-o conferinţă cu tema “Levantul, leagănul diplomaţiei culturale”, ţinută în faţa ambasadorilor invitaţi la seminar. El a rostit o frază de peste 200 de cuvinte, în care a vorbit despre Levant, Tulcea, Emil Constantinescu, Sindbad, Ulisse, Alexandru cel Mare, Godefroy de Bouillon, Richard Inimă de Leu şi Saladin, pendulând între “planificarea comunistă” şi “policromia numelor de persoane.” Şi astfel, am mai realizat o performanţă: după cel mai lung cârnat, cel mai mare mic, cel mai cinstit guvern etc., avem şi cea mai lungă frază. Antonescu doarme cinci luni pe an, dar când se trezeşte bagă fraze de 200 de cuvinte. Şi pentru că la franceza lui Crin, care, probabil, e mai bună decât engleza pe care o vorbeşte, numele lui “Godefroy de Bouillon” i-a ieşit… ceva gen “Ghiveci cu Bulion”. Asta ca să ştim ce maimuţe votăm! Îmi aduc aminte cum ziaristul CTP l-a supus pe liderul liberal, pe nepregătite, la un test de franceză de şi-a pus mâinile în cap la sfârşit. Cât despre personajele istorice pomenite în discursul său şi ţinând seama de electoratul preferat al lui Antonescu, era mai indicat să vorbească de Suleiman şi Roxelana (aka Hurrem), decât de eroii cruciadelor. Problema este că a vorbit de 20 de lucruri într-o singură frază. Că le-a amestecat pe toate într-o singură frază. Exprimările lui nu trădează erudiţie, ci aspiraţia către un asemenea statut. Cu alte cuvinte, el se crede un intelectual, are nişte baze, dar de fapt nu e nici pe departe. Îl prefer pe Băsescu, la capitolul discurs public. Omul foloseşte fraze scurte şi concise. Plus că are în spate o carieră de mare responsabilitate, ceea ce, din punctul meu de vedere, e mult mai relevant, vizavi de o funcţie de conducere. Dacă nu mă’nşală memoria, cea mai lungă frază îi aparţinea lui Victor Hugo, în Mizerabilii. Dar n-ar fi exclus să fi fost depăşit de Crin Antonescu. Un astfel de stil – kilometric – am găsit în “Toamna patriarhului”, de Gabriel Garcia Marquez… Numai că Marquez a folosit tehnica romanului fluviu, conştient, asumat. Cazul lui Antonescu, din nefericire, nu are niciun merit literar, e doar un banal verbiaj de manual. Evident, cel de psihiatrie. Ceea ce am ascultat în Parlament, este singura frază în care Crin Antonescu nu a pronunţat “jos Băsescu”, marota sa politică. Omul acesta chiar suferă de logoree, adică tulburare de limbaj caracterizată printr-un flux abundent de cuvinte debitate rapid pe durate lungi. Logoreea este un semn deosebit de caracteristic al unei tulburări psihiatrice, mania sau accesul maniac. Toate persoanele şi personajele menţionate, mai puţin ex-preşedintele Emil Constantinescu, propunătorul temei simpozionului, au trăit o parte din viaţă în Levant. Faptele lor politice şi militare au avut efecte majore în evoluţia Levantului. Godefroy de Bouillon a participat la prima cruciadă şi a fost primul suveran al regatului creştin al Ierusalimului. Regele Angliei Richard I zis şi “Inimă de leu” a participat la a treia cruciadă, unde s-a confruntat cu Saladin zis şi “Leul deşertului”, care a fost primul sultan al Egiptului, Siriei, Yemenului şi Irakului. Antonescu, fiindcă-i un “remarcabil” istoric, a dorit să împletească “limba de lemn” cu tradiţiile Levantului şi i-a ieşit un ghiveci “etilisto-uslamist” (a nu se citi “elitist”, că nu-i cazul). Citindu-i fraza celor 200 de cuvinte, veţi găsi sintagma originală “greco-elenistice”. Nu am mai auzit expresia asta. Şi chiar sunt pasionat de istorie. Este ca şi cum ai spune “germano-nemţeşti” sau “anglo-britanici”. Dar să nu dăm vina pe IQ-ul lui vegetal… Crin este totuşi consecvent într-o privinţă: golul de idei. Gol atât în acţiunile politice, cât şi în frazele pentru proştii gură-cască. Eu cred că omul acesta e nebun şi spun asta pentru că vrea să fie preşedintele României. Sper că poporul – despre care nu a vorbit şi nu vorbeşte niciodată în discursurile lui publice – să se trezească şi să nu voteze un oniric. Dacă măcar ar fi susţinut dreapta românească, ar fi fost un orator bun, numai că el se susţine doar pe sine. Personajul e un moftangiu caragialesc. Iată culmea moftangiului savant: “a-şi comanda statuia încă fiind în viaţă şi a participa la inaugurarea ei şi la apoteozarea sa – marele luptător naţional pe ogorul ştiinţelor nedescoperite!”. Şi nu mai este mult până acolo. În șir evoluţionist, au existat: Homo Erectus, Homo Sapiens şi Homo Sapiens Incoherentus. Antonescu este Homo Sapiens Incoherentus. A ajuns într-o poziţie de lider de partid, pentru care nu are anvergura necesară (cam, ca, în alt context, Emil Constantinescu), căzând victimă unei iluzii de sine înduioşătoare, până la un punct, iritantă, în cele din urmă. Spus pe româneşte, s-a cam smintit, după cum spunea Andrei Pleşu, prin 2011. Pe Crin Antonescu nu-l pot comenta mai bine, mai elegant sau mai sintetic, pentru că nu am argumente iar dacă deranjez, îmi cer scuze, ştiind că realitatea doare sau enervează. Am căutat pe net portretul lui Crin Antonescu în chip de Rică Venturiano, care era mult mai elocvent, dar nu-l mai găsesc. De-l găseam, nimeni nu s-ar mai fi supărat pe mine… ROMEO POPESCU
Homo Sapiens Incoherentus
