Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Habarnista

Cel mai bun şi cinstit guvern cu care se laudă Ponta, s-a dovedit a fi cel mai prost şi incorect de până. Cei peste 15 miniştri schimbaţi într-un an şi jumătate demonstrează că Ponta, la numirea guvernului, nu a auzit încă de criteriul competenţei, valorii şi corectitudinii. Lui îi este frică de oamenii corecţi şi inteligenţi, deoarece nu poate să-i conducă pentru satisfacerea propriilor interese, intereselor lui Antonescu, Dragnea, Şova, Voiculescu şi ale altor baroni USL care au contribuit la ascesiunea sa la putere şi faţă de care are, evident, multe obligaţii. Guvernarea Ponta – Antonescu – Voiculescu ar putea deveni obiect de studiu la capitolul: cum se conduce o ţară împotriva interesului public, cu sfidarea unor reguli minimale de bun simţ.  Epopeea numirii unui ministru la transporturi s-a încheiat apoteotic cu Ramona Mănescu.

Nu cu mult timp în urmă, europarlamentarul cu fustă s-a remarcat prin agresivitatea cu care a somat Comisia Europeană, la începutul anului, să accepte desfiinţarea DNA şi ridicarea MCV pe justiţie, dar şi prin strânsa legătură de prietenie a soţului, Rareş Mănescu, cu liderul PNL, Crin Antonescu. S-a mai remarcat şi prin criticile aspre aduse Comisiei Europene la ultimul raport de ţară, pentru care i-a cerut explicaţii direct lui Barroso. Deci nu-i pui pe unii pe motiv că au dosare penale dar alegi unul care a cerut de-a dreptul desfiinţarea DNA. Ce experienţă are Ramona Mănescu în domeniul transporturilor? Habarnistă, zero, dar familia ei îşi petrece vacanţele cu familia liderului PNL, Crin Antonescu. Asta-i tot ceea ce pare să conteze. Ce a recomandat-o pentru nominalizarea la şefia Transporturilor? Potrivit declaraţiei lui Crin Antonescu – „experienţa internaţională” şi faptul că este „un om de anvergură”. Neoficial însă, liberalii recunosc că, în primul rând, contează încrederea pe care Antonescu o are în familia Mănescu. Apropierea lui Rareş Mănescu (actual primar al Sectorului 6) şi Ramonei Mănescu de liderul PNL este cunoscută atât în cercurile liberalilor, cât şi de presă, şi a fost recunoscută de însuşi Crin Antonescu.

Nu am nimic împotriva acestei doamne care, conform CV-ului, este specializată pe politici externe, informaţii şi apărare. Chiar dacă nu are nicio specializare în transporturi, poate performa cu condiţia de a avea o strategie bună pentru ţară şi nu pentru escroci. Din nefericire, ceea ce ne-a demonstrat prin jaf acest sistem politic duşmănos, am serioase îndoieli asupra realizărilor ca ministru al transporturilor ale acestei doamne. Se pare că PNL nu are oameni pregătiţi absolut deloc pentru posturile pe care le deţine în guvern. Ramona Mănescu, într-o intervenţie televizată, fiind întrebată câţi km de autostradă are România, nu a putut oferi nici măcar un răspuns aproximativ. Ba mai mult, a devenit agresivă cu ziaristul. Eu cred că lipsa aceasta totală de cunoaştere a domeniului o să fie un handicap major.

Ramona Mănescu (avocată specializată în relaţii internaţionale şi apărare) lasă Parlamentul European şi cei 18 – 20.000 de euro/lună pentru funcţia de ministru-marionetă cu 3.000 de lei pe lună (?!) care se ştie că va lua în cap consecinţele eşecului privatizării CFR, disponibilizările, autostrăzile nefăcute, lipsa contractului Bechtel şi acţiunile browniene ale lui Şova. Un nou episod din conflictul Crin Antonescu – Traian Băsescu s-a consumat la Palatul Cotroceni, când Ramona Mănescu a depus jurământul în funcţia de ministru al Transporturilor. Atunci când Traian Băsescu a început să vorbească, preşedintele PNL, Crin Antonescu, a ieşit din sală, după ce a dat mâna cu Ramona Mănescu. Poţi să-i ceri ce nu are!? Dispreţ, desconsiderare, ură, nesimţire, nepăsare şi multe altele, sunt cele ce îl caracterizează pe acela care se vrea preşedintele României, împreună cu incapacitatea de a înţelege ceva din politică.

Poţi să-i ceri lui Antonescu respect faţă de Băsescu? Nu se poate dacă individul nu vrea. Dar faţă de Preşedinţia Ţării da! Să fii preşedintele Senatului nu echivalează cu a fi bădăran, nesimţit şi lipsit de respect faţă de instituţiile Ţării. Antonescu nu pare pregătit decât pentru un stat partizan. Candidat la preşedinţie, şeful PNL visează o Românie 100% USL. Suntem mult prea diverşi, pentru a avea un preşedinte atât de obtuz. El nu a învăţat nimic de când e preşedinte al Senatului. Fişa postului îi cere un anumit comportament, inclusiv participarea la acţiuni la care trebuie să vină şi adversari politici. Lângă el, Valeriu Zgonea, preşedintele Camerei, s-a purtat aşa cum cere demnitatea publică. Cu onoare şi demnitate. Antonescu a ratat ocazia să arate că este un rafinat diplomat (cum de altfel, cu toate scremetele lui, nu reuşeşte să o facă) şi iar a dat (pentru a nu ştiu câta oară) cu ceva în fasole. Băsescu n-a fost nici măcar corijent, în anii tinereţii. Crin a fost chiar repetent! La şcoală şi la viaţă. Se vede asta, de la o leghe marină!

Romeo Popescu