Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gata cu autonomia teritorială a maghiarilor din Transilvania!

Acum câteva luni a făcut vâlvă interviul unui student maghiar, absolvent al unei facultăţi unde se predă în limba maghiară, care se plângea că din cauza prostiei de a învăţa şi de a vorbi doar ungureşte, el nu poate să se angajeze nicăieri în România pentru că, pur şi simplu, nu cunoaşte limba română. Acest lucru a fost o premieră publică şi m-a determinat să scriu un articol prin care-i sfătuiam pe concetăţenii noştri din Transilvania să se izoleze, că precis românii n-or să dea năvală peste ei, ajungând, apoi, ca studentul respectiv să se plângă că nimeni nu îi bagă în seamă în propria lor ţară, pentru că nu sunt în stare (sau nu vor!) să înveţe limba română. În aceste condiţii nu le-ar rămâne decât să emigreze în Ungaria sau în alt colţ al lumii unde nu au nevoie de limba română. Dacă ei consideră că aşa e bine, îi priveşte. Nimeni nu îi ţine cu forţa în România! Dar conducătorii lor politici nu ţin cont de doleanţele etnicilor, de plăcerea multora de a vorbi româneşte şi de a locui în ţara în care s-au născut, ţara noastră a tuturor. De curând, trei asociaţii maghiare care au legături directe cu UDMR şi Laszlo Tokes au trimis la ONU un raport privind aşa-zisa discriminare a maghiarilor din România, în care acuză statul român că încalcă drepturile lor. În raport se mai spune că maghiarii sunt împiedicaţi deseori să îşi exercite dreptul de a-şi folosi limba maternă în justiţie, că documentele oficiale sunt redactate doar în limba română şi că „maghiarii sunt trataţi ca nişte cetăţeni de mâna a doua în România”. Toate numai prostii! Verificând în timp, oficialii ONU şi-au dat seama că acuzaţiile din raport sunt nefondate, respingând propunerea de autonomie teritorială a maghiarilor din Transilvania. Nici că se putea o hotărâre mai înţeleaptă, de la cel mai înalt forum. Respingerea „Rapotului privind autonomia secuilor” este o mare victorie juridică a punctului de vedere susţinut clar şi curajos de preşedintele Băsescu în plină adunare maghiară din secuime, unde a participat şi premierul maghiar Orban. Concluzia ONU  este, de fapt, o pecetluire a Trianonului. Este o lovitură dată extremiştilor şovini unguri (unguri în realitate, nu secui). Ungurii sunt extrem de puţini în Transilvania, de aceea marea masă de manevră a iredentiştilor şi anti-românilor, acest anacronism, rămas din secolul XIX, sunt secuii (care nu sunt unguri, ci doar autohtonii maghiarizaţi lingvistic). Scopul manipulatorilor de tip Tokes etc este simplu: să-şi creeze o feudă proprie pe care s-o poată jumuli fără control central. Populaţia secuiască (de-alungul istoriei s-a situat permanent alături de majoritatea românească) este serioasă şi nu a urmat încercările de incendiere ale ultra-şovinilor. S-a văzut asta şi din slaba participare la manifestările şovine. În acelaşi timp, românii îi trateză cu respect pe secui, recunoscând că sunt o populaţie valoroasă social, de genul saşilor. De fapt, toată lupta se dă în jurul limbii. Nimeni nu-i opreşte pe vorbitorii de limba maghiară să vorbească limba lor, dar în acelaşi timp, ca locuitori în România, trebuie să cunoască şi să vorbească limba oficială a ţării, vorbită pe tot teritoriul, de toţi cei ce stau în suprafaţa de  237.500 kmp. Acest lucru este, în primul rând, în interesul secuilor, pentru că altfel s-ar izola într-o enclavă fără perspective. Studentul maghiar amintit a expus clar frustrarea sa de a nu vorbi limba română. Dar răzbunarea ungurilor nu va întârzia să apară! După această decizie a ONU, ungurilor nu le va mai sta în cap altceva decât decredibilizarea României în faţa UE. Aşa cum Frunda ne-a făcut de râs cu ANI, aşa cum judecătorul Zoltan – de la Curtea Constituţională a României şi-a bătut joc de un întreg pachet de legi, printr-o simplă semnătură, tot aşa, UDMR va trăda cu prima ocazie PDL-ul şi se va alătura PSD şi PNL. Dar nu pentru că le-ar fi dragi Ponta, Crin sau România, ci pentru că sunt conştienţi că o cădere a guvernului şi chiar o suspendare a preşedintelui Băsescu ar băga România, din nou, într-un colaps politic. Fără preşedinte, fără guvern în toiul crizei, România va deveni nu o ţară de mâna a 2-a, ci una de mâna a 7-a, în faţa tuturor occidentalilor. Iar ungurii (mai ales UDMR) abia aşteaptă să mai înfigă, încă o dată, cuţitul în coastele tuturor românilor. O să vedeţi că, paradoxal, decizia recentă a ONU, practic favorabilă României, este de fapt una foarte dăunătoare din punct de vedere politico-social, în actuala situaţie. Maghiarii vor înţelege că li s-a luat obiectul propagandei anti-româneşti de la gură tocmai de la cel mai înalt forum, lucru care-i va situa într-o inacceptabilă situaţie faţă de alegătorii lor. Abia acum vor trebui să dea socoteală celor ce le-au promis autonomie, eventual să le ceară scuze. Nu au pic de minte, crezându-se buricul pământului. Preşedintele Băsescu le-a spus, nu o dată, cum stau lucrurile, dar nu au înţeles şi au purces cu jalba-n proţap până la americani. Acum, vor trebui să înţeleagă şi să se liniştească, altfel, vor avea mari probleme cu democraţia. România este un stat de drept, cu graniţe statale şi cu legi. Cine nu este capabil să respecte legile ţării va trebui să suporte rigorile acestora. Criza politică profundă, care se reia cu fiecare ciclu electoral, îşi are cauza şi-n faptul că numai aşa UDMR poate face cărţile puterii la orice nivel, ca urmare a rezultatelor nemeritate şi speculative în orice fel de alegeri, dar şi pe seama lipsei de unitate pe care o manifestă celelalte partide. E timpul ca bărbaţii de seamă ai ţării, adevăraţii oameni politici, să iasă-n faţă, să facă ordine în ţară şi să pună poporul la treabă.

Romeo Popescu