După 20 de ani…

După 20 ani trăiţi cu speranţa în democratizarea vieţii noastre zilnice, am crezut că România revine la normalitate. Dar, rememorând cele întâmplate de-a lungul acestor ani, totul se arată ca fiind ca în vremurile comuniştilor. Pericolul major este o nouă revoluţie de tip comunist, etatist sau pro-statal. Chiar şi acum, criteriul politic decide asupra argumentelor logice. Restul se restrânge la sfera limitată a viciilor de procedură. Care conduc la vicii de fond. Iar fondul este, în acest moment, chiar supravieţuirea României. Responsabilitatea nu este totdeauna acolo unde aparenţele o indică. Nu-i normal să dăm vina doar pe conducători şi să nu vedem contribuţia fiecăruia dintre noi la finalul „aventurii”. Niciodată, de 2000 de ani, România nu a trecut printr-o catastrofă mai mare ca falimentul economic ce ne suflă în ceafă. Milioane de români vor intra în şomaj şi milioane vor pleca în pribegie. Viitorul nu sună bine. Guvernările trecute au distrus economia, secătuind bugetul de stat prin mite electorale şi încurajând nemunca bugetară, diminuând mult locurile de muncă productive din România. PNL împreună cu PSD-PC au împărţit averea statului, până în 2008. Atunci când preşedintele Băsescu a luat poziţie împotriva dezmăţului economic, a furturilor făcute de liberali, de mână cu pesediştii, aceştia l-au suspendat. Apoi, învinşi de electorat, s-au pus pe distrugerea subtilă a ţării, angajând în neştire funcţionari la stat, ghiftuind neamurile şi prietenii cu tantieme politice. Cu o inflaţie galopantă şi cu puterea de cumpărare mai mult decât scăzută la jumătate, este o minune că guvernul actual a rezistat să ţină pe salariu atâţia trântori bugetari câţi a angajat Tăriceanu. Cu un Geoană parşiv, care a sabotat activitatea guvernului, este de mirare că nu suntem în dezastru economic. Legislaţia muncii este de tip socialist, permiţând imobilitate şi cramponarea de funcţii. Asta înseamnă că odată ajuns pe un post, nici dracu’ nu te mai poate scoate de acolo, oricât de incompetent sau client politic ai fi. De aceea, legislaţia muncii trebuie schimbată de urgenţă. Opoziţia tot o dă cu propaganda, cu textele răsuflate ale liberalilor. Păi principalii vinovaţi pentru o parte a dezastrului din România sunt chiar liberalii. O analiză corectă şi atentă a situaţiei economice în care s-a ajuns, desprinsă din istoria imediată a celor 20 de ani trecuţi, indică, fără tăgadă, principalii vinovaţi: • PSD şi PNL – pentru guvernarea 2007-2008 • Actuala putere, pentru mimarea guvernării în 2009 şi pentru ezitările din acest an • Sindicatele, pentru discursul demagogic • Banca Centrală, pentru că abia în 2010 a descoperit că angajamentele guvernamentale de colectare de venituri la bugetul de stat de 39-40% sunt mincinoase • Românii, pentru că votează încă sub influenţa unor promisiuni electorale demagogice şi pentru că se lasă manipulaţi de pomenile electorale • Presa, pentru că isterizează masele în loc să prezinte obiectiv realitatea socio-economică • Indirect, sistemul politic care a făcut să avem 5 scrutinuri şi 3 referendumuri în perioada 2007-2009. Faţă de această situaţie, teoretic, există trei soluţii: boceşti ca o babă când îţi moare mâţa de artrită, pui mâna şi faci ceva sau pleci din ţară. Prima soluţie este adoptată de o majoritate covârşitoare, din cauza comodităţii, pentru că este mai simplu să se stea cu fundul pe scaun, să spargă seminţe şi să dea din clanţă. Din nefericire, această activitate nu aduce cu sine absolut nimic bun, este o strategie perdantă. Cu cea de-a doua soluţie, pui mâna pe muncă, încerci să rezolvi ce trebuie şi să te implici în salvarea economiei. Dacă totuşi nu eşti decât o babă clevetitoare şi nu eşti în stare să schimbi ceva, atunci este mai bine pentru toată lumea să pleci. Trăim, ca ţară, în momentul de faţă, o situaţie jenantă şi dificilă şi ar merita încercat să lăsăm dracului la o parte stilul ăsta de „eu nu mă implic, însă îmi place să vorbesc” şi să facem ceva. Cine nu e suficient de curajos să îşi asume nişte riscuri să tacă sau să plece. Este nevoie de oameni cu sânge rece, nu de fleoarte. Recesiunea economică şi impasul în care se află puterea au determinat opoziţia să lanseze tot felul de improvizaţii politice, de la moţiuni simple de cenzură – fără vreo finalitate – până la critici severe – fără a avea soluţii concrete la măsurile draconice ale executivului Boc. În fond, liderii social-democraţilor şi cei ai liberalilor au un interes clar şi precis, care oscilează în jurul recuperării electoratului pierdut, în toamnă, în favoarea lui Traian Băsescu, folosindu-se perfid de nemulţumirea străzii. Ideea de a refuza dialogul cu guvernul (soluţia PNL) sau ideea retragerii de la lucrările legislativului (soluţia PSD) nu sunt decât improvizaţii politice, neproductive. Situaţia din Europa e dificilă. Toată lumea caută modalităţi de diminuare a deficitelor şi de stabilizare a monedei unice. Deciziile luate în România referitoare la scăderea salariilor şi a pensiilor sunt în ton cu ceea ce se decide la nivel european şi cu toate astea se înmulţesc protestele românilor manipulaţi. Radicalizarea opoziţiei, care se prefigurează, va aduce multe voturi partidelor neaflate la guvernare, chiar dacă nu vin cu soluţii alternative. Asocierea între PSD şi PNL este o înfrăţire contra naturii, cu tot ceea ce înseamnă pervers şi nefiresc în ea. S-au asociat nişte nevolnici: un Ponta infantil, dornic de mărire, crud şi egoist deoarece nu poate, nativ, să aibă bărbăţie politică, el fiind un condus şi un tolerat de moment, un Geoană prăfuit, ca un saltimbanc caraghios, terminat şi manipulat, cu un Crin Antonescu nesigur, invidios, care deja a depăşit prin poziţia sa ceea ce nici în visele sale cele mai frumoase nu spera. Ipochimenii politici fac valuri, pentru a se mai auzi de ei câte un pic. Dacă nu ar fi ziarele, nimeni nu ar şti de ei, în aceste momente grele. Ca nişte laşi, nu ştiu decât să se opună la tot ceea ce fac cei care sunt bărbaţi, responsabili şi luptători, alăturându-se liderilor de sindicat pe care îi manipulează sau/şi îi instigă. Sunt nişte nimeni. Cei trei reprezentanţi ai opoziţiei nu constituie, cel puţin în aceste momente, decât decorul negativ al vremurilor ce le trăim. Romeo Popescu