De ani de zile, românii aşteaptă nerăbdători ca pungaşii cei mari, cei cu miliardele ciordite sistematic de la buget şi pitite bine în conturi secrete, să fie anchetaţi şi arestaţi. Prea mult nu s-a mişcat în acest sens, pentru că marii borfaşi din umbră care se îndoapă nestingheriţi cu miliardele ţării sunt totodată păpuşarii care servesc cinic românilor acest circ ieftin “de-a justiţia”. Adică, manipulând la greu o parte a justiţiei controlată, la sânge, tot de ei, de zeci de ani. S-au servit, din când în când, naivilor, nişte peştişori, este adevărat, cu mare priză mediatică, acesta fiind de fapt singurul criteriu al selecţiei. Cu nişte găinării veritabile ca schimburile de terenuri ca ale lui Becali, România nu ajungea în 23 de ani în coada Europei, devenind cea mai săracă ţară a Uniunii. S-au furat vârtos sute de miliarde de la buget, prin tot felul de inginerii financiare, s-au devalizat sălbatic economia şi finanţele ţării, adică nişte sume colosale în aceşti ani, iar autorii perverşi râd satisfăcuţi de cacialmalele juridice servite populaţiei spre liniştea şi paravanul lor. Trebuia făcut ceva.
Şi, în această săptămână, luni, completul de cinci judecători al instanţei supreme l-a condamnat pe Becali la închisoare pentru complicitate la abuz în serviciu în formă calificată şi continuată. Nu pot să nu remarc şi pedepsele încasate de Babiuc şi Cioflină, mult prea uşoare şi egale cu cele ale complicelui lor Becali. Cei doi, pe care Statul i-a recompensat cu funcţii dintre cele mai înalte, au găsit cu cale să jefuiască tocmai patrimoniul pe care românii li l-au dat în pază şi bună administrare. Lupi paznici la oi, fără de care un cioban şmecher ca Becali nu ar fi putut face nimic.
Pe zi ce trece mi se confirmă statutul mizer pe care cetăţeanul unui stat colonie precum România îl are. În România Socialistă întâlneai multe aberaţii economice, sociale, juridice, unele cauzate de “sistem”, altele de oameni, unele introduse voit “de pretenii din occident”, altele de “eliberatorii” de la răsărit. Dar în România Socialistă nu întâlneai atâta degradare umană, atâta mizerie socială şi atâta alienare mintală de masă. Cum să te impresioneze circul “sistemului capitalist”, cum să te reducă spiritual şi material în aşa hal încât să accepţi jocul morbid al spectacolului capitalist unde un clan de minoritari “machedoni” mafioţi au subminat economic statul, prin diverse “inginerii financiare” şi corupţie? Mafiotului “machedon” Becali, figură sinistră a creaţiei capitalist-imperaliste în România, i se potriveşte o pedeapsă mult mai aspră. Aşadar, meciul dintre USL şi independenţa justiţiei încă se joacă. Mai sunt şi alţi Becali.
Zilele trecute am văzut ultima mare condamnare din epoca încheiată şi prima mare achitare din vremurile cele noi: barosanii din fotbal în care tocmai şi-a rupt dinţii justiţia română şi intrarea la răcoare a bufonului Gigi. Intersecţia astrelor a făcut ca în completul condamnării favoritului lui Antonescu să fie majoritari nişte magistraţi ok – adică exact invers decât s-a întâmplat în celălalt complet cu fotbaliştii. Câţi mai cred în asigurările care ni se dădeau de politicieni cum că reformele în justiţie au atins masa critică şi, de acum, sistemul trebuie lăsat în pace să continue procesul singur? Este inadmisibil ca două instanţe diferite să dea două verdicte total opuse bazându-se pe aceleaşi probe şi acelaşi dosar. Este un precedent periculos! Justiţia în România nu lucrează cu legi şi dovezi, ci pe răzbunări. Nu contează cât e de antipatic sau bogat Gigi Becali sau ceilalţi. Principiul e periculos.
Toate televiziunile au focusat pe Gigi Becali. Dar ia haideţi să ne gândim un pic. Nimeni nu contestă verdictul. Fără îndoială că Gigi Becali, Babiuc mafiotul bătrân şi şeful Juntei imobiliare a generalilor penali Cioflină sunt vinovaţi! Pedeapsa, însă, o găsesc incorectă, datorită gradului de vinovăţie diferit, al celor trei. Fără îndoială că Becali, un semianalfabet fanfaron şi dornic de publicitate, este mai puţin vinovat decât ceilalţi doi care tocmai datorită funcţiilor lor, se presupune că ar fi trebuit să securizeze şi să sporească avuţia statului şi nu să profite de poziţiile bugetare avute, pentru a o fura statul şi a băga banii din jaf în propriile buzunare. Dacă cei doi, Babiuc şi Cioflină, nu ar fi creat condiţii “optime” pentru această mânărie, Becali nu ar fi avut cum “să pună botul”! Cu alte cuvinte, pedepsele mi se par disproporţionate în comparaţie cu gradul de vinovăţie al fiecăruia dintre cei 3 condamnaţi, în sensul că cei doi funcţionari ai statului ar fi meritat o pedeapsă mult mai mare, având în vedere că tocmai ei au înlesnit faptul penal, adică jăcmănirea statului.
Totuşi, ceva îmi scapă. De ce oamenii politici se simt obligaţi să-şi exprime regretul faţă de Becali, Năstase şi alţi penali, dar regretul pentru oamenii fără loc de muncă, fără hrană, fără posibilitatea de a-şi creşte copiii în mod decent etc. nu? De când au început luna trecută reevaluările procurorilor, în urma semnării marelui armistiţiu politic naţional, tot omul care nu-i complet bătut în cap a priceput singur mersul lucrurilor şi a început să fie nesigur pe existenţa lui în democraţia de la noi. Aş dori să se inventeze odată şi viagra pentru jurişti, ca să capete încredere în forţele lor şi să nu mai plece capetele obedienţi în faţa politicului şi clanurilor, în poziţia ghiocelului. Curaj băieţi, nu muşcă! Cel mult împuşcă…
ROMEO POPESCU