De câteva zile baleez pe Internet, citind presa naţională, începând cu luna iulie 2012 şi până acum, propunându-mi să descopăr maturitatea politică a liderului PSD Victor Ponta şi a “tovarăşilor” săi din guvern, dar cu toate că am studiat subiectul cu mare atenţie, nu pot să le-o determin. Nu o găsesc. Toţi sunt o apă şi un pământ, nişte combinagii cu copilărie întârziată, interesaţi doar de propriile necesităţi. Din cele constatate, premierul a făcut şi face gafe după gafe, ca un individ imatur ce este, minţind în mai toate problemele majore ale ţării şi determinând scandal după scandal, din interese personale sau de grup.
Subiectele majore ale verii şi ale începutului de toamnă din acest an au fost eutanasierea câinilor vagabonzi şi exploatarea aurului şi argintului de la Roşia Montană. Povestea de dragoste dintre ONG – urile câineşti şi PSD este veche şi datează de pe vremea guvernului lui Adrian Năstase. Atunci, când Traian Băsescu, primarul capitalei, încerca să stârpească haitele de câini vagabonzi, premierul Năstase l-a blocat legislativ şi a preluat direct problema, numindu-l pe doctorul veterinar Liviu Harbuz consilierul său personal în probleme sanitar-veterinare. De mai bine de zece ani de atunci, nu s-a observat deloc reducerea numărului de câini vagabonzi, ci doar îmbogăţirea celor care practică sterilizarea. Din acest motiv nici nu este profitabil să stârpeşti maidanezii, ci rentează să-i menţii în permanenţă pe străzi, indiferent câţi copii sau adulţi vor sfâşia aceştia.
Premierul, într-un populist discurs ţinut la Federaţia pentru protecţia animalelor şi mediului, spunea că trebuie „să apărăm nu doar un câine micuţ de un preşedinte mare şi rău, ci o mulţime de copii micuţi de o mulţime de oameni politici mari şi răi”. Gura păcătosului, adevăr a grăit! Victor Ponta are mai multe afinităţi cu câinii decât cu copii. Nici în visele mele cele mai urâte nu mi-am imaginat că România va fi condusă de oameni care compromit securitatea cetăţenilor pentru a profita de pe urma haitelor de câini vagabonzi. Moartea atroce a unui copil de patru ani a scos însă la iveală tot putregaiul moral din spatele guvernării, toate metastazele unui organism politic distrus de cancerul venalităţii.
Apoi, premierul a avut ocazia să crească în ochii românilor în problema exploatării aurului de la Roşia Montană, dar a creat numai suspiciuni privind onorabilitatea şi seriozitatea sa. El a minţit când a spus că licenţa de exploatare pentru Roşia Montană este secretă, pentru că nu vrea să fie cunoscută de pulime (scuze – vox Oprescu). Timp de paisprezece ani, licenţa a fost unul dintre cele mai bine păstrate secrete ale unei mari afaceri româneşti, fiind actul care a dezbinat peste un deceniu societatea civilă, guvernanţi şi compania privată Roşia Montană Gold. Licenţa a fost acordată, în 1999, companiei statului Minvest, fără licitaţie, iar un an mai târziu, a ajuns, tot fără licitaţie, la compania privată Roşia Montană Gold Corporation. În ultimele luni, autorităţile guvernamentale au promis că vor urgenta desecretizarea licenţei. Numai că, dorind să evite un nou scandal, guvernul şi-a asumat un proiect de lege prin care a dat undă verde exploatării, fără ca în prealabil să publice cel mai important document din această afacere.
Scandalul Roşia Montană nu e atât ecologic cât etic, vizând scoaterea din ţară a 314 tone de aur şi a 1.480 tone de argint, sub pretextul că suntem o generaţie incapabilă de minerit. Premierul Ponta şi politicienii care se află la putere, cei care administrează resursele statului român sunt nişte combinagii neserioşi. De altfel, în viitor, nu avem nimic de aşteptat de la proiectele lor, căci totul se va limita la (re)împărţirea ciolanului.
ROMEO POPESCU