Nu m-aș fi gândit vreodată că, după refuzul de a se prezenta, așa cum a procedat și Kovesi de altfel, în fața Parlamentului pentru audieri în cazul sufrageria, celebrul general român al SRI, Florian Coldea va ieși în fața mass-media.
Am ascultat, ca niciodată, de cel puțin douăzeci de ori înregistrarea audio-video a ceea ce a părut o conferință de presă. Primul impact ca impresie, după cele aproximativ zece minute de aparent spus nimic, a fost că acesta a bifat o formalitate în linie cu audierea comisiei parlamentare, cumva ca o strategie personală de imagine. Ceva de genul transmiterii către orice consumator exterior a unei imagini de militar al unui stat democratic, stilat, elevat, calm și civilizat care iubește cu devotament România, respectă SRI pe care l-a servit, respectă Parlamentul și mass-media. Iată cum, cel acuzat că ar eluda democrația creând un stat paralel și totalitar de fapt îmbrățisează fără rețineri valorile demos kratos. Atât, fără nimic clar substanțial. Accepțiune submediocră pentru mine, rușinoasă chiar pentru cineva care are privilegiul de a-și publica opiniile într-un ziar, dar am acordat toată atenția acestei apariții în spațiul public a celui mai controversat personaj de la evenimentele din 1989 și până azi și am uzat de toate tehnicile analitice gazetărești. Recunosc, după minute bune de blocaj cognitiv extrapolat la siderarea jurnaliștilor din capitală care și ei au afișat vreo două minute de repaus în timp ce Coldea se ridica să plece la ale lui.
Analizând inclusiv inflexiunile de voce dintr-o gamă liniară liniștită pentru a-i depista emoțiile. Aproape am memorat tot discursul pe care-l așteptam seismic și istoric. Abia după câteva ore de analiză, îndepărtând această anvelopă de patriotism stereotip, deloc înălțător, am extras, fără pretenții axiomatice, trei obiective ascunse în învăluială unei retorici seci. Toate trei, țintite bine, apanaj al unui individ care își reafirmă amenințător eventualitatea exercitării puterii sale periculoase.
A spus cu subiect și predicat că nu Parlamentul, Guvernul sau Președinția României stabilesc cum se desfășoară operativ conlucrarea între instituții coercitive, ci ele însele într-un mod ocult cu argumentul nedevoalării strategiilor. Adică, facem pentru că putem cu de la noi voie și putere. Ignor comparația cu protocoalele NATO pentru a-l justifica pe cel al său cu LCK. Abureala aceasta nu ține. Codul de Procedură Penală are în conținutul său legi, nu protocoale, iar PÎCCJ, DNA și SRI au stabilită funcționalitatea prin documentele constitutive ale fiecăreia dintre ele.
Trimiterea la Iuda, speculat a fi Liviu Dragnea, dar în realitate este Dragomir, a fost amenințare cu iz deșănțat interlop. Zice domnul Coldea că sfârșitul lui Iuda trădătorul nu a fost unul bun. Aducerea aminte a finalului iscariotean îl plasează pe șeful portocalelor DNA și SRI pe lista suspecților în situația în care vreun adversar al său sucombă. Ori, știe că Dragomir va fi încălțat de procurori cu bază temeinică și că judecătorii vor îndeplini o simplă formalitate transpusă în ani de detenție. Așa propagă frica în ceilalți opozanți. Sunt convins că Daniel Dragomir este Iuda lui Codea, o Iudă personală, nu a SRI, deoarece a stat cel mai aproape de generalul rezervist.
Pe lângă erijatul în portavocea SRI, fie și din poziția de rezervist, cuvântul noi, pe care l-a scăpat, este cel mai important și mai periculos. Acest noi era folosit frecvent de activiștii comuniști și de torționarii securiști pe vremea dictaturii lui Ceaușescu. Pe acești gurgui ai stalinismului, ori de câte ori nu controlau ceva sau îi depășea, pronumele noi îi alimenta cu putere. Un singur limbric comunist care mergea singur să rezolve o treabă a inchiziției ceaușiste, spunând noi în locul unui subiect calificat, devenea Dumnezeu. Decidea cine se bucură de viață sau cine suferă, cine e liber sau merge la canal. Adresantul este subiectul cărții „Cel mai iubit dintre pământeni”.