Motto: “Puterea actuală nu vrea doar să guverneze această ţară, ci s-o şi stăpânească” – Rodica Culcer
Până în luna mai a anului acesta, România se găsea pe un drum normal, cu multe greutăţi, dar normal şi cu o putere care respectă regulile jocului. Acum, de la lovitura de stat eşuată, suntem în hazna rău de tot şi asta nu pentru că nu-mi place mie actuala Putere ci pentru că de când are puterea gaşca Voiculescu, Ponta şi Antonescu nu am văzut decât impostură, minciună, ură, furt pe faţă la referendum, incompetenţă crasă la guvernare şi minciună atot-prezentă. Ăsta e adevărul, pentru că adevărul nu poate fi decât unul singur şi orice om cinstit şi de bun simţ vede că acesta este adevărul. Politicienii sunt cunoscuţi, pretutindeni în lume, drept inamici ai adevărului, după cum atestă mulţimea de bancuri, maxime, anecdote şi articole dedicate legăturii dintre politică şi minciună. E de înţeles şi de ce. Ca să câştigi voturi, sinceritatea nu e întotdeauna cea mai bună politică. Dar premierul uslamist Victor Ponta a ridicat obişnuita minciună politicianistă la nişte standarde rar întâlnite până şi în această zonă a disimulării. Nu numai frecvenţa minciunilor guvernamentale provoacă nedumerire, dar e vorba de un obicei nou de a minţi chiar cu documentele pe masă, cu dovezile la vedere, ba, mai mult, de a trece la ofensivă împotriva celui care îţi arată că nu spui adevărul. Pe la începutul anilor 2000, la o emisiune tv despre tinerii politicieni afirmaţi, unde era invitat în studio versus Adrian Cioroianu, Victor Ponta – PSD, mi-a reţinut atenţia prin agresivitatea lui de-a dreptul golăneasca. L-a făcut preş pe Cioroianu, insultându-l şi calomniindu-l, lansând tot felul de nărozenii şi minciuni despre el şi subiectul disputat, adevărul aflându-i-se în faţă, pe masă. Profesorul Cioroianu – politician educat – nu era/este construit să ţină piept tirului de obraznicii aiuritoare ale adversarului său. Am văzut un fel de meci, în care unul juca box englezesc, iar celălalt se bătea cu robineţi în degetele făcute pumn şi înfăşura lanţuri în jurul gâtului adversarului. A fost o nebunie, emisiunea aceea. Mi-a lăsat un gust amar şi mi-am format o impresie detestabilă despre Victor Ponta. Acum, promotorul bătăliei de periferie – jungla urbană conduce rânjind România. Prin concluzia trasă atunci şi cele ce se întâmplă în zilele noastre, mi s-a format convingerea că politicienii de acum se apropie de capătul liniei, intră în faliment. Clasa actuală de politicieni nu mai este în stare să creeze, să aducă ceva nou, să inoveze. Zilnic asistăm la aceleaşi bălăcăreli, vedem aceleaşi figuri boţite şi stricate de năravuri, ascultăm aceleaşi inepţii şi ne confruntăm cu aceeaşi atmosferă. Pe nicăieri nu apare o figură nouă în stare să mişte masele, să le revigoreze, să le dea speranţe, să le mobilizeze. Logica lipseşte cu desăvârşire şi cât mai poţi asista la acelaşi spectacol oferit de aceeaşi trupă de circ? La un moment dat, te saturi şi te plictiseşti. Românii au început, încă din 2008-2009, să fie indiferenţi la scena politică. De la an la an, am văzut mai puţini oameni la vot, mai puţini dispuşi să rişte punând ştampila pe un partid sau altul, pe o alianţă sau alta. Ponta, care ar fi trebuit să fie ceva nou în viaţa politică, este un fel de măscărici, bun de pus în lanul de porumb pentru a speria păsările. Antonescu s-a consumat şi s-a ofilit, Băsescu şi-a pierdut aura de salvator al naţiei, de om din popor care ne cunoaşte suferinţele şi durerea, Ungureanu vorbeşte cu pereţii, Iliescu s-a trecut, Năstase e după gratii, Blaga face ce ştie, “Domn Dan” face pe papagalul care vorbeşte iresponsabil, iar ceilalţi nici nu merită menţionaţi. De cinci ani, de la prima suspendare a preşedintelui, se minte cu o perversitate şi o violenţă incredibilă şi culmea, se pretinde, cu neruşinare, că ei sunt cei cărora le pasă de viitorul României. M-am săturat de ticăloşi mincinoşi înnăscuţi, de hahalere rău voitoare şi de Gică contra, de putori şi impostori şi de toate soiurile de căţărătoare care năpădesc ochii şi minţile românilor care, poate, nu-i duce mintea cât ar trebui dar măcar mai au o urmă de onestitate în ei! Cineva trebuie să-i explice lui Victor Ponta că a guverna nu înseamnă să te duci la Palatul Victoria cu o coloană oficială de limuzine și să ieși din când în când în fața camerelor de filmat pentru a spune că tu conduci acel guvern. S-a aflat. A guverna nu înseamnă nici a fi obsedat de Băsescu. Adică de adversarul politic. Asta o faci când ești în opoziție sau în campania electorală. A guverna înseamnă a avea șansa de a lua niște decizii. Niște decizii mai bune decât ale precedentelor guverne. A guverna înseamnă a evolua. Victor Ponta nu e un cretin. L-am înţeles destul de bine şi am asistat la momentul în care Adrian Năstase l-a extras din magistratură pentru a-l pune șef la tineretul PSD. S-a mișcat bine în primii lui ani de politică și a luat note mari la examenele de aroganță și cinism. L-am urmărit și tot ce pot să spun e că și-a atins obiectivul de a ajunge ce și-a propus. La doar 39 de ani. Din nefericire, visul lui Ponta a fost unul mărunt: să fie șef. Atât. Odată ajuns șef, s-a trezit în fața unui deșert. Dacă nu vă e teamă de plictiseală, intrați pe site-ul guvernului și priviți ce a făcut guvernul lui Ponta. Știu, e ca o garsonieră nemobilată. Sau ca o lucrare de doctorat cu pagini albe. Nimic. Nimic de la Victor Ponta. Știți care e ultima declarație a “premierului” Victor Ponta? E datată 3 septembrie. Vă invit s-o citiți cu atenție: „Guvernul sprijină dezvoltarea domeniului tele-medicinei”.
ROMEO POPESCU