În rândul canalelor de televiziune româneşti, postul Antena 3 este unul destul de important. Dar, de foarte mult timp, el a devenit haznaua principală unde, inevitabil, se adună toate dejecţiile umane, devenind o sursă de infecţie saturată cu tot felul de viermi ai ipocriziei şi bacterii ale vulgului care îşi duc traiul, printre fecalele mass-mediei autohtone. Aceste vietăţi sunt ultimele în lanţul trofic, iar dorinţa lor de a infesta populaţia cu virusul minciunii este enormă. Însă populaţia a devenit din ce în ce mai imună la încercarea lor disperată de a produce epidemia, atât de mult dorită de cel care întreţine ecosistemul lor pestilenţial. Pentru că lui don’ Voiculescu haznaua i-a devenit prea strâmtă, visul lui e ca întreaga ţară să devină o enormă staţie de epurare. N-are nicio şansă. De ce? Pentru că pute prea tare! Acum se culege exact ce s-a semănat şi cultivat în ultimii 22 de ani. Începând cu anul 1990, s-a trecut de la celebrul “limbaj de lemn”, folosit de mai toţi “tovii” şi “tovele” epocii terminate în ’89, la limbajul liber şi libertin, folosit atât de oamenii fără şcoală şi fără educaţie cât şi de oamenii şcoliţi, cu masterate făcute în ţară sau aiurea. Din păcate, cei cu limbaj colorat au “priză” la populaţie. S-a ajuns, şi nu de azi, de ieri, ca şi la TV să se vorbească la fel ca pe maidan. Zicea odată Preaîmpuşcatul Nicolae Ceauşescu, după ce a “audiat” cuvântările “tovilor” la o plenară sau la un congres, nu îmi mai aduc aminte bine, că “uite ce a făcut comunismul din om. Şi ţăranul şi academicianul vorbesc la fel”. Se referea la limbajul specific politicii, debitat de către delegaţii respectivi (“limbajul de lemn” de care pomeneam). Uite că şi acum, indiferent de studii şi pregătire, mai sunt domni şi doamne, care folosesc un limbaj atât de suburban, că ajungi să-ţi fie ruşine ţie de ruşinea lor. Evident, nu toţi. E bună libertatea de exprimare, a presei, a iniţiativei, dar când de ea beneficiază şi cele mai abjecte personaje din societate, manipulatori, profitori, comunistoizi vopsiţi democraţi, prăduitori dovediţi în justiţie care ne livrează non-stop lecţii economice şi politice, gângavi cu aere de oratori, peltici ce se vor logopezi, atunci parcă-mi vine un dor de ceva ce încă n-am trăit, să-i agăţ de limbile alea veninoase, băloase, în cârlige de abator. De când mafioţi precum Voiculescu şi Vîntu au preluat controlul presei române, ei au înlocuit jurnaliştii adevăraţi cu bufoni, cum sunt Gâdea, Radu Tudor, Dana Grecu, Răzvan Dumitrescu etc. etc., membri ai plutonului de execuţie mediatică al alianţei Grivco. Deunăzi, la Antena3, se discuta despre aprovizionarea cu morfina necesară ameliorării durerii bolnavilor de cancer, aprovizionare aflată într-un iminent pericol naţional. Din platou, a fost sunat domnul Lucian Duţă, preşedintele Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, care a încercat să explice “inexplicabilul”, afirmând că situaţia se datorează lipsei din buget a unui milion şi jumătate de euro, dintr-o defecţiune de management a fostului preşedinte de Casă, care a fost pus în funcţie de Dan Voiculescu, şeful lui Gâdea. Atât i-a trebuit bufonului antenist, că i-a şi sărit la jugulară: “Dumneavoastră sunteţi un nesimţit, dacă asta aţi înţeles. Eu apăr altceva, domnule Duţă! Apăr pacienţii care sunt bolnavi de cancer şi de leucemie şi care nu au morfină. Dacă nu înţelegeţi asta, sunteţi un dobitoc!”. Lângă sutana lui Gâdea chiţăia, satisfăcută, suava Dana Grecu, altă inchizitoare a “sistemului Grivco”. În fond, e specialitatea casei să se vorbească urât invitaţilor care nu fac frumos la don’ Felix. Am rămas interzis. Gâdea ăsta e jurnalist sau “acuzator popular”? Ieşirea lui Gâdea nu este specifică unui jurnalist, ci unui mitocan pescuit de Voiculescu din pubela mediatică a lui Prigoană (Realitatea TV), pus apoi vătaf pe latrina din Herăstrău şi recompensat cu sute de mii de euro pentru loialitate. Asemeni coreligionarilor lui (“fratele” Gâdea Emanuel Mihai, este absolvent al Facultăţi de Teologie Adventistă din Bucureşti şi face parte din gruparea adventiştilor de ziua a 7-a), el face prozeliţi, ba şi-a făcut şi o şcoală de presă de ziua a 7-a, după chipul, asemănarea şi culoarea voiculeştilor, distrugând şi deformând iremediabil conştiinţa cursanţilor. Aşadar, dacă Gâdea a vorbit ca la uşa cortului cu invitatul său telefonic în emisiunea tv, cei rămaşi fără morfină, vor fi mai fericiţi? A rezolvat Gâdea problema oamenilor bolnavi, exprimându-se ca un mitocan? Sigur, nu! Toată lumea vorbeşte de hoţi, dictaturi, alegeri, dar de bun simţ, de cei 7 ani de acasă, nimeni sau aproape nimeni nu aminteşte, măcar. Asta-i trist. Gâdea a făcut emisiunea la comandă. Habar nu veţi câţi şmecheri sunt implicaţi, cu afaceri de milioane de euro, în Sănătate. Nici nu vă imaginaţi ce interese se ascund în sistemul de sănătate din România! Antena 3 a prezentat cazul cu morfina total trunchiat. Statul are un contract cu producătorul pe o anumită cantitate ce este plătită la 90 zile. Reprezentantul companiei producătoare a încercat să facă presiuni, vizavi de plata cantităţilor suplimentare livrate pe piaţă. În tot acest demers, este vinovată compania producătoare căreia Ministerul Sănătăţii i-a impus, printr-un ordin, că dacă vor să facă profit şi pentru cantităţile suplimentare ce le vor livra, vor trebui să aştepte sumele aferente acestor cantităţi, până la 180 zile. Deci, compania şantajează statul şi nu cum a fost prezentată situaţia, la comandă, de oamenii lui Voiculescu. Asemenea moderatori, precum Gâdea, nu au ce căuta pe posturi de contact cu populaţia. Ce pretenţie să mai ai de la tinerii care folosesc un vocabular mizerabil, dacă oamenii şcoliţi folosesc expresii de maidan? Vai de capul lor de bufoni!
ROMEO POPESCU
Lasă un comentariu