Problema aurului se pune, acum, peste tot în lume, nu numai în România, şi asta chiar dacă aurul nu mai este şi nici nu va mai fi materia primă pentru politici monetare. Iar noi încă mai avem aur în subsol, metal preţios vânat de corporaţiile străine şi exploatarea lui negociată de politicieni români străini de neamul românesc. În acest registru, cazul Roşia Montană ţine capul de afiş al intereselor multora. De aceea, viitoarea exploatare a aurului de la Roşia Montană a dat naştere la scandal, acţiunea având susţinători şi opozanţi puternici, în rândul politicienilor români, declaraţi sau nu. Doar două puncte par să unească cele două tabere: toţi sunt de acord cu renegocierea beneficiilor de pe urma exploatării şi nimeni nu pare să ştie cine este responsabil de parafarea unui contract atât de păgubos pentru statul român. Şeful statului spune că proiectul a fost întârziat din 1997 şi până acum, din cauza ”laşităţii” politicienilor, care nu au dorit să îşi asume riscul de a da undă verde exploatării. În opinia sa, dacă actualul contract va fi renegociat şi statul va stabili prin lege redevenţa convenabilă, atunci Roşia Montană Gold Corporation nu are decât să respecte în totalitate reglementările interne şi pe cele europene de mediu şi să demareze lucrările. Criza economică mondială ne arată că proiectul exploatării trebuie să înceapă, pentru că nu ne mai putem permite să îl tot tărăgănăm. Acest aur poate fi o garanţie în plus pentru economia noastră, mai ales în aceste perioade grele ale economiei internaţionale. Liderii Opoziţiei nu au atacat până în prezent proiectul decât în zona la care se pricep cel mai bine, cea politică. Crin Antonescu şi mai ales Victor Ponta l-au acuzat pe Traian Băsescu de urmărirea unor interese personale în susţinerea proiectului, evitând să expună, însă, şi punctul de vedere al USL, cu privire la începerea exploatării aurului la Roşia Montană. Un posibil motiv ar putea fi acela că opiniile sunt extrem de diverse în rândul membrilor marcanţi ai USL, dacă este să ne amintim doar faptul că europarlamentarul Daciana Sârbu, soţia lui Victor Ponta, este un aprig oponent, în timp ce europarlamentarul Adina Vălean, soţia lui Crin Antonescu, a organizat dezbateri la Bruxelles apreciate ca lobby în favoarea Roşia Montană Gold Corporation. Acum, chestiunea a fost acaparată total de către politicieni şi mesageri media. ONG-urile sunt de umplutură, ca întotdeauna. Deci totul a devenit gargară ieftină dublată de demagogie politicianistă. În acest timp de fum mediatic, mafioţii trag sforile. Este clar că românilor nu le cere nimeni părerea. Categoric că în acest impas afacerea Roşia Montană revine specialiştilor autentici şi societăţii civile, aceasta din urmă fiind unică în măsură a reprezenta punctul de vedere al românilor. Şi totuşi vocile acestor două categorii de români neangajaţi nu sunt auzite deloc, public, la ore de audienţă maximă şi nu îmi explic de ce? Totuşi, se pare că interesul major al iniţiaţilor din politic şi mai puţin din mediul de afaceri autohton nu este aurul, ci wolframul din subteran (care este mult mai preţios decât aurul). Sau, se spune, rezervele de uranium identificate după 1989, lucru neconfirmat oficial de nimeni, dar, în zonă, asta se vorbeşte. Monitorizând scandalul mediatic şi politic, de la începutul lui, îmi face plăcere să văd că sunt oameni, în România, care sprijină implementarea acestui proiect. Prelucrarea minereului aurifer în zona Munţilor Apuseni s-a făcut până în anul 2004 tot cu cianuri, ceea ce este de natură să dovedească faptul că cianurile neutralizate nu vor avea efect negativ asupra mediului. Experţii în problema asta, a poluării, sunt investitorii care riscă miliarde de dolari pentru extracţia aurului, din care o importantă parte va reveni ţării noastre, fără efort financiar. Obsesia contestatorilor este preşedintele Băsescu, pentru că se luptă să debaraseze ţara de lichele. Băsescu are un singur interes: să scoată ţara din criza în care l-a băgat Tăriceaunu, liberalul cu economia bubuită. În rest, cei care dau o droaie de răspunsuri aiurite, când sunt întrebaţi cine a semnat contractul prin care firma iniţială “atât de păguboasă pentru România” şi a obţinut licenţa de explorare, evită răspunsul. Întrebaţi-i pe pesedişti. Frank Timiş a înfiinţat firma Gabriel Reoursis în 1995, prim-ministru fiind Nicolae Văcăroiu. Firma, iniţial australiană, s-a transformat, în 1997, în Eurogod Corporation SA – canadiană, pe vremea când Tăriceanu era ministrul industriilor. Ea nu a fost controlată de statul român, dar cine e de vină? Nu cei cu care au semnat acest contract? Dacă preşedintele Băsescu trebuie să se limiteze strict la ce scrie în Constituţie, ar trebui nici să nu mai respire, pentru că, în Constituţie, nu scrie în mod explicit că preşedintele trebuie să respire. Pe de altă parte preşedintele ţării spunea, referindu-se la Roşia Montană, că acolo trebuie începută exploatarea aurului, exprimându-şi astfel opinia privitor la situaţia de acolo. La fel cum Ponta şi Antonescu bunăoară cred că nu ar trebui demarată exploatarea, preşedintele crede că exploatarea trebuie pornită. Şi la fel cum tot felul de ONG-uri şi alte asociaţii, fundaţii, cumetrii se opun proiectului, preşedintele îl susţine. Ce este atât de grav în asta? Dar dacă preşedintele ar fi spus că nu este oportun să exploatăm minereurile de acolo, ce ar fi spus cârcotaşii? Că preşedintele se opune interesului localnicilor de a li se crea locuri de muncă şi se opune dezvoltării şi modernizării zonei. Şi atunci cam cum ar trebui să procedeze Traian Băsescu ca să fie şi pe placul derbedeilor politici? Se vorbeşte de consultarea “experţilor”! Păi, experţii sunt aşa de “precişi” încât se contrazic între ei după cum bate vântul… intereselor. Oricare interese, numai ale ţării nu.
Aurul şi prim-miniştrii
