Ca orice altă activitate, politică este până la urmă o chestiune de rezultat. O evaluare bine determinată, periodic și la vedere. Astfel, PNL a ajuns în situația de a fi la un pas de insolvență, în ciuda celor în jur de 25 de procente pe care le arată sondajele. Parcurs în linii mari previzibil, despre care am mai scris. Constituirea USL, fuziunea cu PDL, acceptarea susținerii la președinția României pentru o persoană care nu avea nicio trăire față de liberali, președinți de partid marionete ale acestuia și un Ludovic Orban de avarie, votat în criză de soluții. După cum o arată cifrele, PNL a ajuns în curba lui Gauss în 2012, dar artificial, în parteneriat cu PSD, fapt ce a creat o imagine falsă asupra performanțelor sale electorale, o apă de ploaie cu care s-au îmbătat toți neaveniții neliberali din partidul lui Brătianu. Este drept, din 2009 și până azi, prea puțini ideologi puteau vedea mai departe de extazul USL și contopirea dreptei cu progeniturile băsesciene, în fapt nepoți ai socialismului de cumetrie. Și încă nu s-a terminat. Dezastrul abia acum începe.
Deoarece materia umană politică este fluidă și funcționează, atât electoral, cât și ca aparat propriu, pe principiul vaselor comunicante, trei recipiente relativ noi așteptă transferul dinspre PNL. Așadar, pe de-o parte ALDE, USR și MRÎ al lui Dacian Cioloș absorb dezamăgiții de drepta, iar pe de alta, PMP ține blocat un capital la limita pragului parlamentar. Aritmetica simplă indică faptul că aceste patru partide adunate fac cât PNL, cu șanse mari de a-l canibaliza până la derizoriu. Însă cea mai mare problemă este PDL-ul din interiorul său care a rămas și se comportă ca un partid în interiorul altui partid, ca un parazit care își devorează gazda atunci când nu răspunde la foamea lui de putere și sinecuri. Liberalii au greșit fuzionând, o absorție fiind mult mai benefică pentru ambele formațiuni. Iată demonstrația că evenimentul din 2014 nu a adus nimic bun, cel puțin prin poliedrul urnelor de vot.
Urmare a proceselor elective din 2012, PNL a obținut aproximativ 30% din sufragii, însemnând tot atâtea mandate în Parlament, 850 de primării și 13 Consilii Județene, față de PDL care revendica atunci 13% în Parlament, 498 de primari și 3 Președinți CJ. Alegerile din 2016, post fuziune, i-au găsit împreună cu 43% din mandatele de parlamentari, 1300 de primari și 16 Consilii Județene. După, PNL pierde 400 de primari, 14 CJ-uri și o treime din ce avea în Camera Deputaților și în Senat. Care a fost beneficiul? Care a fost aportul PDL? Orice alte explicații decât aceste cifre reprezintă gargară imbecilă. Ca să îți poți reprezenta simpatizanții de dreapta ai nevoie de o forță administrativă și parlamentară în creștere, nicidecum în cădere liberă.
Până în acest moment, afară de aparente revendicări ale unor părți consistente dintr-un posibil ciolan fata Morgana, nu am nicio explicație pentru lovitura pe care Vasile Blaga a dat-o PNL prin întâlnirea din Modrogan cu foștii pedeliști. Fără să aibă vreo funcție politică a erijat într-un lider mai puternic decât un președinte de partid, ignorându-l complet pe Orban și profitând de bunul simț al acestuia care putea să-l trimită la întâlniri prin săli de restaurante, nu la sediul central. A arătat unui electorat întărâtat pe uneltele tăierilor de salarii și pensii că înjuratul PDL încă există și a terminat definitiv orice șanse de simbioză între foștii liberali și pedeliști, ducând în punctul de fierbere toate filialele din țară. Mai grav, acum PNL este obstrucționat din interior de o luptă din opoziție cu PSD, deoarece trebuie să își rezolve bătălia intestină. În modul acesta a ajuns PDL, pe vremea când încă mai era partid, nu gașcă de profitori, la un dezastruos scor electoral ce îi îndrepta spre dispariția din Parlament. Aceiași oameni, aceeași practică. Posibil, același rezultat.