Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Anteniada” lui Gâdea

Motto: Miza este o Românie în care nu au loc cei care respectă legea

În iunie 1990, Miron Cozma, chemat şi protejat de Ion Iliescu, coordona minerii împotriva celor care cereau să trăiască într-o ţară eliberată complet de comunism, comunişti şi securişti. La fel ca el, Mihai Gâdea, susţinut şi protejat de prim-ministrul Victor Ponta, a organizat o mineriadă împotriva statului de drept manipulând între 2.000 şi 4.000 persoane, majoritatea pensionari care aplaudau minerii în 1990, chemaţi să fie în stradă în numele unei minciuni, pur şi simplu: inexistenta închidere a postului Antena 3. Adevăratul motiv al protestului a fost cazarea unui infractor la penitenciar, confiscarea bunurilor lui pentru recuperarea pagubei făcută statului şi teama că dosarele de şantaj din spate vor produce noi consecinţe. România lui Victor Ponta, din 2014, începe să semene cu România lui Ion Iliescu, din 1990. La ,,plimbarea” comună, PSD-Antena3, de la Cotroceni, în fapt, o mascaradă, au participat mai multe vedete din PSD decât vedete din trust ca Dan Capatos, Radu Tudor, Marius Tucă sau Carmen Avram, care au lipsit din demnitate declarată.

Cel puţin 300 de pensionari au fost aduşi cu autocare, ,,din teritoriu”, de PSD. Organizaţiile PSD din Dolj, Argeş, Galaţi, Prahova şi Constanţa au trimis autocare cu ,,manifestanţi liberi”. „Anteniada” a arătat cât de turbată şi de ticăloşită, de scindată şi plină de ură este societatea românească. Românii, în micimea conştiinţei şi gândirii lor, abrutizaţi şi dezumanizaţi de sărăcie şi manipulările politice cu ajutorul posturilor de televiziune şi presa scrisă, sar la beregata aproapelui fără să realizeze grotescul şi penibilul motivaţional al actului scelerat.

Indivizii de la Antena 3 l-au „spălat pe creier” şi pe fostul elev-minune, actual student, vâlceanul Ionuţ Budişteanu, care a perorat texte învăţate dinainte despre o ţară în care zornăie numai cătuşele, că nu avem nevoie de procese, că Băsescu e singurul vinovat că nu lasă lumea să se îmbogăţească etc. etc. Şi cum dracu’ putea face altfel acest tânăr stupid care a fost bursier al Fundaţiei Voiculescu, ceea ce explică refuzul universităţilor mari din lume de a-l primi la studii. Aşa că, acum, studiază în România, fiind plătit cu 10.000 de euro pe lună de Voiculescu, din banii furaţi din buzunarele noastre. Păcat, măi Ionuţ, cariera ta s-a sfârşit aici. Vei rămâne în memoria tinerilor români şi străini ca băiatul care, la TV, public, a înălţat ode pentru eliberarea unui condamnat la 10 ani de puşcărie şi pentru darea înapoi a averii acestuia.

Ceea ce fac lătrăii de la Antena 3 se numeşte atentat la siguranţa naţională şi la sănătatea mintală a acestei naţii. Lucrurile au mers mult prea departe şi s-au agravat până la un punct în care violenţa va lua locul lucidităţii şi normalului. Acest post de televiziune a creat o realitate paralelă de care multe sute de mii de concetăţeni sunt dependenți. Antena 3 acţionează precum o sectă, fiind, practic, un grup infracţional de tip mafiot. Cred că instituţiile statului trebuie să gândească un plan pentru neutralizarea definitivă a acestui focar de neo-securism naţional, care poartă numele de Antena 3. Un plan pe care să-l aplice cât mai degrabă. Zic eu că e în joc soarta şi viitorul euro-atlantic al ţării noastre. Varanul a creat un monstru extrem de periculos, un monstru care a fanatizat oameni, unii dintre aceştia, sunt convins, ajungând să fie capabili chiar de crimă.

Din fericire, duminică am asistat la o nouă tentativă eşuată de preluare în forţă a instituţiilor fundamentale ale statului, preşedinţia şi justiţia. Eşecul s-a datorat unei realităţi cutremurătoare: susţinătorii A3 provin, în majoritatea lor, dintre cei care nu mai au toate ţiglele pe casă, au conştiinţe devastate de boli şi atacuri cerebrale. Până la urmă, singurii care au câştigat ceva au fost cei de al azilul de bătrâni care s-au ales cu o excursie gratuită.