Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

A mai trecut un an degeaba!

După Revoluţie, niciodată, ca în vara lui 2012, statul de drept din țara noastră nu a fost în real pericol. USL a transformat în trei zile România într-o ţară bananieră. Apoi, propaganda agresivă a mogulilor media a spălat pe creier o populaţie flămândă şi incultă. Rezultatul: o populaţie mai flămândă, mai incultă şi (ca bonus) cu o ură ieşită din comun. Anihilarea de către “pucişti” a instituţiilor democratice ale României a şocat prin maniera în care a fost făcută. Timp de două luni, în România s-a instalat haosul. Când ai un plan bine pus la punct pentru a acapara puterea, când îndeplineşti fiecare etapă a planului prin blocarea oricăror posibilităţi de contraatac dând OUG, modificând legi organice prin OUG, călcând pe proceduri şi pe Constituţie, cum se poate numi această acţiune altfel decât “lovitură de stat”, “puci”?

Lovitura de stat a fost marcată de nenumărate momente în care USL a demonstrat un dispreţ total pentru instituţiile statului de drept şi pentru respectarea legii. Pentru ca nimic să nu-i stea în cale în procesul de demitere a lui Traian Băsescu, USL a început pe 3 iulie, în forţă, cu demiterea Avocatului Poporului, fără un motiv clar, în condiţiile în care legea specifica faptul că acest lucru se întâmplă doar în situaţii grave, precum încălcarea legii. Motivul: avocatul Poporului era singurul care putea să sesizeze CCR privind neconstituţionalitatea ordonanţelor Guvernului. În aceeaşi zi, au fost înlăturaţi din funcţie preşedintele Camerei Deputaţilor şi cel al Senatului, încălcându-se flagrant regulamentele celor două instituţii. Şirul abuzurilor USL a continuat prin publicarea unei OUG privind restrângerea atribuţiilor CCR, ca să nu se mai poată pronunţa asupra hotărârilor Parlamentului.

Uniunea a încălcat din nou Constituţia, care interzice modificările prin ordonanţe de urgenţă la funcţionarea Curţii. Doar la o zi distanţă, Guvernul a modificat, tot prin OUG, Legea referendumului, desfiinţând complet cvorumul de prezenţă. Politicienii de doi lei, pupătorii de funduri de scaune de prin studiourile antenelor, afirma ca povestea cu “puciul” şi “lovitura de stat” este contrazisă de hotărârile Curţii Constituţionale, care a declarat perfect legale toate reglementările legale emise de parlament şi Guvern acum 1 an. Nimic mai neadevărat, pentru că CCR a constatat doar constituţionalitatea procedurii de suspendare a Preşedintelui, nu şi a ordonanţelor de urgenţă care au precedat suspendarea. De altfel, CCR nici nu avea cum să judece constituţionalitatea OUG din moment ce singurul care putea să le conteste, Avocatul Poporului a fost demis de către pucişti, tocmai pentru în acest scop. Apoi, CCR a declarat neconstituţională OUG care modifica legea referendumului şi nu a validat modificarea numărului votanţilor după ce referendumul se încheiase.

Simpla lectură a modului de derulare al loviturii uslamiste mă umple, din nou, de indignare. Dincolo de faptul că a fost o lovitură de stat gândită pas cu pas, bună de studiat în manualele de specialitate, spre norocul nostru, a fost un puci eşuat şi asta ne-a mai salvat puţin de la dezastru. Acum, când rezultatele recensământului au fost făcute publice, aceiaşi impostori de-acum un an vin cu ideea obsesivă că referendumul a fost valid. N-a fost, desigur, şi vă dau un simplu amănunt pe care-l puteţi verifica într-o secundă. La Jocurile Olimpice din 2012, la intrarea delegaţiei române în stadionul olimpic au fost afişate următoarele date: România – populaţie 21,7 milioane, atleţi – 105. Vă rog să verificaţi. Organizatorii JO au primit aceste date din România, de la instituţiile competente. Asta era la un an după recensământ, an în care am sporit cu 1,55 milioane. Cine minte?

Zilele trecute, pe această temă, am dialogat cu un deputat uslamist vâlcean care m-a oripilat cu golul din capul său. El a susţinut că acum un an nu a fost o lovitură de stat dată de ai lui şi a făcut-o într-un limbaj vulgar, că asta-i defineşte şi nici nu cunosc altul, sărmanii corciţi doctrinar, insistând asupra faptului că acţiunea nu a fost urmată de vărsare de sânge. Cred că, după felul lui de a gândi, putem înţelege şi de ce nu acceptă USL realitatea. Lumea lor e cu capu-n jos şi cu fundu-n loc de cap. De aceea, văd lucrurile aşa. După cunoştinţele din capul deputatului interlocutor, preşedintele a dat o lovitură “de stat” sistemului creat de Ion Iliescu şi ai lui năimiţi, dovedind că vizionează prea des emisiunile politice de la Antena 3 şi, ca urmare, s-a ales cu creierul puţin spălat. I-am recomandat să citească “Tehnica loviturii de stat” (Curzio Malaparte), pentru a înţelege că preluarea controlului mecanismelor statului de către un grup care nu are legitimitatea de a le controla, nu necesită obligatoriu vărsarea de sânge. După ce o va termina, l-am chemat la bibliotecă să-i mai recomand câte ceva. Lectura deschide mintea, chiar dacă este parlamentar.

PS – Lovitura de stat continuă şi acum, în varianta soft. Puciştii acţionează prin agentul Kăkă Răul, în vederea instaurării unei dictaturi a parlamentarilor penali, pentru subordonarea şi controlul Justiţiei.

ROMEO POPESCU