Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Uzinele Sodice Govora încep execuţia investiţiei de 10 milioane Euro

În aceasta noapte, noul calcinator şi echipamentele auxiliare, parte a unui program de investiţii de 10 milioane Euro, derulat pe parcursul a doi ani, ajung la Uzinele Sodice Govora – Ciech Group, din Strassfurt, Germania, după un itinerar de aproape 4000 de kilometri străbătut de-a lungul a trei fluvii şi prin traversarea a şase ţări.

Transportul de echipamente cu o masă de peste 150 de tone a fost strict monitorizat de la locul producţiei din Germania, de-a lungul fluviurilor Elba şi Rin, apoi de-a lungul Dunării până la Constanţa. Transportul s-a efectuat pe teritoriul României majoritar noaptea, până la Râmnicu Vâlcea.

Construcţia instalaţiei de calcinare va începe în luna august, iar până la sfârşitul acestui an se aşteaptă ca ea să devină funcţională. Capacitatea maxima de producţie va fi atinsa în următorii doi ani.

Prin creşteri treptate de capacitate a uzinei, vor fi produse 500.000 de tone de sodă, la finalul intervalului planificat. Odată cu atingerea acestui nivel de producţie, de la cele 430.000 de tone produse astăzi, uzina va putea depăşi lunga perioadă de dificultăţi şi va începe să recupereze din pierderile de 100 milioane euro acumulate în ultimii opt ani.

„Astăzi marcăm un pas important în activitatea USG. Noua instalaţie de calcinare reprezintă şansa pe care o avem de a continua operaţiunile pe termen lung şi de a pastra peste 650 de locuri de muncă. Fără ea, nu am putea să ne acoperim costurile operaţionale, să obţinem economii de scală şi să devenim profitabili. Ne concentrăm asupra acestei investiţii. Viitorul nostru depinde de implementarea cu succes a investiţiei”, a spus Witold Urbanowski, CEO, numit în aprilie 2013 pentru a opera schimbări radicale şi pentru a schimba tendinţa înregistrata de uzina din Govora.

Uzinele Sodice Govora au devenit în anul 2006 parte din Ciech Group, al doilea producător european de sodă. În ciuda investiţiilor solide şi a transformărilor efectuate, uzina nu a atins rezultate pozitive. În plus, climatul economic s-a deteriorat şi el. La începutul anului 2013, soarta uzinei devenise incertă, iar Grupul a decis să opereze o restructurare radicală, ca ultimă tentativă de salvare a USG. Transformarea profundă şi dificilă a implicat toate zonele de activitate: de la tăieri de costuri la controlul resurselor, restructurarea datoriilor, separarea zonei de operaţiuni de cea de suport, micşorarea echipelor, valorizarea activelor nefolosite, schimbări de procese.

„Sunt foarte impresionat de echipa şi conducerea USG, care au acceptat şi au transformat în realitate această provocare enormă: trecerea de la declin total la perspectiva de creştere şi profitabilitate. Nu a fost o sarcină uşoară şi nu va fi niciodată câtă vreme încă piaţa este cu incertitudini. Am încredere că printr-o bună concentrare pe eficienţă, implementarea corectă a investiţiei şi controlul strict al utilizării resurselor, obiectivul nostru comun de salvare a USG va fi atins” a declarat Dariusz Krawczyk, CEO Ciech Group.