Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Sursa foto: Botosaneanul.ro

Un vâlcean în fruntea Companiei Regionale de Apă Bacău

Compania Regională de Apă Bacău are un nou director general. Doru Constantin a câștigat concursul organizat de compania ce furnizează apă în județ, după ce Nina Chiper, fostul manager, a demisionat din funcție.

Doru Constantin este din Vâlcea și a lucrat între 2003 și 2015 pe mai multe posturi la CET Govora, de la consilier juridic și până la director interimar, pentru o scurtă perioadă. După aceea a lucrat în mediul privat, revenind în atenția publică în 2017, când a fost numit în consiliul de administrație al Modern Calor, societatea de termoficare din Botoșani, unde a fost și președinte al CA-ului. Apoi, a făcut trecerea la compania de apă din același județ, Nova Apaserv, unde este președinte CA și director general adjunct.

Doru Constantin este licențiat în drept, are master în management și marketing în Afaceri Europene. De asemenea, a făcut un master și în Antreprenoriat și management strategic în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative.

Noul director CRAB își va prelua postul pe 1 februarie 2023.