Combinatul Oltchim Râmnicu Vâlcea, aflat în insolvenţă din ianuarie 2013, este scos la vânzare pe bucăţi. Potrivit unui anunţului remis marți, 24 august, Bursei de Valori București, combinatul Oltchim va lansa un proces competitiv de vânzare a activelor societății, grupate în mai multe pachete, în acest moment avându-se în vedere de către societate nouă astfel de pachete de active.
Vicepremierul care este şi Ministrul Economiei, Costin Borc, se așteaptă ca, până la finele anului, compania să aibă o ofertă angajantă. Investitorii interesaţi pot depune scrisori de intenţie pentru oricare sau chiar şi pentru toate pachetele de active, până la data de 30 septembrie 2016, iar procesul de selecţie al investitorilor, care se face pe baza valorii economice, se va încheia la sfârşitul acestui an, se precizează în document.
Ministrul Economiei, Costin Borc, a declarat că Oltchimul s-a aflat printre proprietăţile sale, încă de la începutul mandatului: „Mi-am stabilit printre priorități, încă de la începutul mandatului meu, Oltchim. (…) Compania și-a anunțat intenția de vânzare prin pachete de active și sper că, până la finalul anului, Oltchim să aibă o ofertă angajantă. Deși este în insolvență, situația financiară a SC Oltchim SA s-a îmbunătățit, ceea ce ne dă speranță în găsirea unui investitor, deci pentru un viitor sustenabil al activităților economice ale companiei, în condiții de piață”.
Păstrarea locurilor de muncă de la Oltchim, prioritare
Reprezentaţii ministerului au mai vorbit şi despre necesitatea menținerea activității industriale în zona Râmnicu Vâlcea și implicit, a locurilor de muncă:
„Ministerul Economiei, Comerțului și Relațiilor cu Mediul de Afaceri sprijină transparența procesului de vânzare, poartă în continuare un dialog deschis cu Comisia Europeană pentru clarificarea problemelor vechi ale SC Oltchim SA, ceea ce va oferi siguranță juridică potențialului investitor”.
Deşi este în insolvenţă, Combinatul chimic Oltchim Râmnicu Vâlcea (simbol bursier OLT) a realizat un profit net de 18,5 milioane lei (4,1 milioane euro) în primul semestru al acestui an şi vânzări de 378,1 milioane lei (84 milioane euro), în creştere cu 4% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.
În luna ianuarie, reprezentanții companiei mai declarau că societatea a primit scrisori de intenţie pentru privatizare. Una a venit din partea unei companii din China şi altele doua de la firme romaneşti interesate de preluarea combinatului.
„Compania chineză Junlun nu și-a pierdut interesul pentru a achiziționa Oltchim. Ei cunosc foarte bine starea combinatului și ce se întâmplă aici. Însă au nevoie de un investitor care, credem noi, încă nu a luat o decizie finală. Partea chineză preferă să nu se facă publice prea multe aspecte înainte de a se întâmpla ceva concret pe această temă. Însă interesul încă există și vor veni într-o vizită la Vâlcea”, declara Nicolae Bălan, reprezentantul BDO Business Restructuring, firmă care, împreună cu Rominsolv, asigură administrarea judiciară a combinatului.
Pe lângă compania chineză Junlun Petroleum, anii trecuți și-au manifestat dorința de a participa la privatizarea Oltchim fondul de investiții SIF Transilvania, compania Chimcomplex, deținută de omul de afaceri Ștefan Vuza, dar și compania petrolieră de stat din Azerbaidjan, SOCAR.
Gheorghe Piperea, unul din administratorii judiciari ai companiei, s-a abţinut să divulge numele celor trei investitori: „Nu putem dezvălui la acest moment care este numele acestor investitori. Le vom face publice la momentul potrivit. Eu sper ca până la sfârşitul anului să avem contractele deja semnate. (…) E momentul să fie vândut, pentru că am pus pe picioare combinatul, funcţionează, are profit, are EBITDA de aproape 5 milioane de euro, deci e pregătit de vânzare. (…) Această metodă de vânzare a fost solicitată de partea de investiţii. Cele nouă pachete de active sunt ansambluri funcţionale care vor fi teoretic organizate ca centre de afaceri. Este o cerinţă de la Uniunea Europeană. Este o soluţie cu care au fost de acord şi investitorii. Teoretic, pot fi 2, 7 sau 9 cumpărători”, a precizat Piperea.
Lasă un comentariu