Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: profit.ro

Ţepuiţi de către Agenţia Mareea, sunt la mila celorlalte agenţii de turism!

Foto: profit.roSec şi fără echivoc, operatorul de turism Mareea şi-a încunoştiinţat clienţii că ar fi mult mai bine dacă n-ar mai lua în considerare banii pe care i-au dat pentru concediul pregătit din timp şi s-ar gândi foarte serios la o alternativă. Cu toate asigurările recente, firma intra în insolvenţă şi păcăliţii riscă să-şi facă vacanţă acasă! Iată însă că ceilalţi turoperatori întind o mână păgubiţilor şi încearcă să-i ajute. „Mai mulţi turişti vor fi mutaţi către Complexul Mercur-Minerva, deţinut de Mareea Hotels, alte hoteluri de pe litoral sau din Delta Dunării. În acelaşi timp, în unele cazuri, vacanţele cumpărate de la Mareea ar putea fi efectuate chiar în destinaţiile respective, tot datorită sprijinului oferit de colegii de breaslă”, se arată într-un comunicat de presă al ANAT.

Manevra e absolut logică. În momentul în care cetăţeanul îşi pierde încrederea în sistem, toate firmele din domeniu au de pierdut! Reamintim că intrarea firmei Mareea în insolvenţă înseamnă că doar în limita sumei de 50.000 dolari pot fi despăgubiţi cei care-şi vor banii înapoi şi că foarte mulţi risca să rămână cu buzele umflate (vorbim de 1100 clienţi şi o sumă de 460.000 de euro.